Un bărbat a furat un Mercedes E Class dintr-o benzinărie din Bucureşti și apoi a făcut accident

masina furata
News.ro

Un bărbat de 33 de ani este cercetat de poliţişti, după ce a sustras un autoturism Mercedes E Class dintr-o benzinărie de lângă Mega Mall Bucureşti, a lovit o bordură şi un copac, rănindu-se, după care a spart geamul de la un imobil.

A fost prins de poliţişti şi dus la spital pentru a primi îngrijiri medicale. Bărbatul a refuzat să fie testat, iar verificările au arătat că nu deţine permis de conducere.

„Poliţişti din cadrul Secţiei 9 Poliţie au fost sesizaţi, prin apel 112, de către un bărbat cu privire la faptul că, în timp ce se afla într-o staţie de alimentare carburant, din Sectorul 2, un alt bărbat i-ar fi sustras autoturismul şi ar fi plecat cu acesta. Poliţiştii Capitalei au demarat de îndată verificările, în vedere stabilirii situaţiei de fapt şi depistării persoanei bănuite de comiterea faptei”, a transmis, luni, Poliţia Capitalei.

Surse judiciare au precizat, pentru News.ro, că incidentul s-a produs într-o benzinărie de lângă Mega Mall Bucureşti, iar maşina sustrasă este un Mercedes E Class.

Potrivit poliţiştilor, bărbatul a fost depistat şi identificat de către poliţişti din cadrul Secţiei 8 Poliţie, la scurt timp după săvârşirea infracţiunii.

Citește și
politie
Un tânăr din Olt a fost prins conducând o maşină furată, după ce a fost urmărit de poliţişti

După verificări, poliţiştii au stabilit că bărbatul nu are permis, iar după ce a furat maşina a lovit o bordură şi s-a oprit într-un copac. A coborât şi a spart geamul unui imobil, rănindu-se.

„Întrucât bărbatul avea un comportament agresiv şi necooperant, poliţiştii l-au încătuşat. Totodată, în urma accidentului rutier, dar şi în urma spargerii geamului imobilului, bărbatul a suferit mai multe răni. Astfel, acesta a fost transportat la o unitate spitalicească în vederea acordării îngrijirilor medicale. Menţionăm faptul că, întrucât acesta manifesta un comportament agresiv, refuzând să fie testat cu aparatele AlcoolTest, respectiv DrugTest, i-au fost recoltate monstre biologie în vederea stabilirii alcoolemiei şi a posibilei prezenţe în organism a substanţelor interzise”, a mai transmis Poliţia Capitalei.

Bărbatul a fost dus la audieri la sediul Secţiei 8 Poliţie.

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO A fost dat afară de bodyguarzi de la party-ul lui PSG! Reacția sa a venit imediat
GALERIE FOTO A fost dat afară de bodyguarzi de la party-ul lui PSG! Reacția sa a venit imediat
Citește și...
Un român a încercat să treacă graniţa cu o maşină de 30.000 de euro, furată din Spania
Un român a încercat să treacă graniţa cu o maşină de 30.000 de euro, furată din Spania

Un român care a încercat să treacă frontiera de la Nădlac cu o maşină de 30.000 de euro, furată din Spania, este cercetat penal pentru tăinuire, informează, joi, Poliţia de Frontieră Arad.

Un tânăr din Olt a fost prins conducând o maşină furată, după ce a fost urmărit de poliţişti
Un tânăr din Olt a fost prins conducând o maşină furată, după ce a fost urmărit de poliţişti

Un tânăr a fost prins conducând un autoturism furat după ce a fost urmărit în trafic de poliţişti şi a intrat cu maşina în mai multe autovehicule parcate, au informat, sâmbătă, reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Olt.

Imagini noi cu goana nebună pe șosea a ”vampirului” elvețian. Ce s-a întâmplat
Imagini noi cu goana nebună pe șosea a ”vampirului” elvețian. Ce s-a întâmplat

Au apărut noi imagini cu tânărul elvețian de 19 ani care a provocat două accidente cu o mașină furată din Făgăraș.  

Primele cuvinte ale elvețianului care a furat o mașină și a lovit alte cinci. Spera ca Dracula să-l transforme în vampir
Primele cuvinte ale elvețianului care a furat o mașină și a lovit alte cinci. Spera ca Dracula să-l transforme în vampir

Pornit pe urmele contelui Dracula, un elvețian de 19 ani, drogat și fără permis, a provocat două accidente cu o mașină furată, în timp ce fugea de polițiști.

Străinul care a făcut două accidente în Sibiu cu o mașină furată pretinde că e „nepotul” lui Dracula
Străinul care a făcut două accidente în Sibiu cu o mașină furată pretinde că e „nepotul” lui Dracula

Un cetățean străin în vârstă de 19 ani, urmărit de poliţişti după ce a furat un autoturism din municipiul Făgăraş, a provocat două accidente rutiere în judeţul Sibiu.  

Recomandări
Măsuri dure și nepopulare pentru ”însănătoșirea” României. Cum vrea viitorul guvern să facă rost de bani: ”În disperare”
Măsuri dure și nepopulare pentru ”însănătoșirea” României. Cum vrea viitorul guvern să facă rost de bani: ”În disperare”

Suntem tot mai aproape de a avea un nou guvern și este tot mai clar că viitorul premier va fi nevoit să ia măsuri dure, nepopulare. A spus-o luni Ilie Bolojan, cel pe care președintele Nicușor Dan l-ar vrea premier.  

Propaganda rusă cere un atac nuclear asupra Ucrainei. Cum a fost umilit Putin la el acasă, printr-o operațiune ca-n filme
Propaganda rusă cere un atac nuclear asupra Ucrainei. Cum a fost umilit Putin la el acasă, printr-o operațiune ca-n filme

Consecinţele atacului îndrăzneţ al Ucrainei asupra bazelor aeriene din Rusia continuă să se manifeste, Moscova fiind sub presiune să răspundă şi există deja voci în Rusia care spun că acesta este un motiv pentru un atac nuclear asupra Ucrainei.

Salina Praid înghite pământul, fisurile se extind și pe dealurile din apropiere. ”Luăm cu noi doar câteva haine”
Salina Praid înghite pământul, fisurile se extind și pe dealurile din apropiere. ”Luăm cu noi doar câteva haine”

Crește pericolul de la o oră la alta în Harghita. Planșeul vechilor mine de sare a început să slăbească și au apărut mai multe cratere care se surpă sub ochii localnicilor.