Accident grav petrecut pe DN3, în care au fost implicate trei mașini. O persoană a murit

ISU Constanta
ISU Constanta

O persoană a murit, iar alte două au fost rănite într-un accident rutier petrecut pe DN3, între Constanţa şi Valu lui Traian, şi în care au fost implicate trei autoturisme. În urma accidentului, una dintre maşini a fost proiectată pe contrasens.

Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului de Poliţie Constanţa, miercuri după-amiază, un autoturism Citroen care circula DN3, din direcţia Valu lui Traian către municipiul Constanţa, s-a cisocnit cu o autoutilitară Opel pe care a proiectat-o pe sensul opus de mers, conform News.ro

În urma impactului, autoutilitara a fost lovită de un autoturism Dacia Duster, care circula regulamentar din partea opusă. În accident au fost grav răniţi şoferul Opelului, în vârstă de 27 de ani, care era inconştient când au ajuns echipele de intervenţie, şoferul din Duster şi un pasager din acelaşi autovehicul.

La faţa locului au ajuns o autospecială de descarcerare, una de stingere cu modul de descarcerare, ambele din cadrul ISU Dobrogea, o ambulanţă de terapie intensivă mobilă şi două ambulanţe ale Serviciului Judeţean.

Cadrele medicale ajunse la locul intervenţiei au început manevrele de resuscitare a şoferului autoturismului Opel, care intrase în stop cardio-respirator, însă acesta nu a putut fi salvat, fiind declarat decedat. Celelalte două persoane, una cu multiple fracturi, iar cealaltă cu traumatism cranian, au fost transportate la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa.

Citește și
accident Suceava
Impact violent între un TIR și 3 autoturisme, în Suceava. O persoană a murit, iar 4 au ajuns la spital
Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO A fost dat afară de bodyguarzi de la party-ul lui PSG! Reacția sa a venit imediat
GALERIE FOTO A fost dat afară de bodyguarzi de la party-ul lui PSG! Reacția sa a venit imediat
Citește și...
Accident cu un mort și 4 răniți, la Suceava, după ce un TIR a schimbat banda fără să se asigure
Accident cu un mort și 4 răniți, la Suceava, după ce un TIR a schimbat banda fără să se asigure

Grav accident, miercuri dimineaţă, la doar câţiva kilometri de municipiul Suceava. O femeie, pasageră într-un taxi, a murit, iar altele patru persoane au ajuns la spital, după ce maşina a fost lovită în plin de un TIR.

Impact violent între un TIR și 3 autoturisme, în Suceava. O persoană a murit, iar 4 au ajuns la spital
Impact violent între un TIR și 3 autoturisme, în Suceava. O persoană a murit, iar 4 au ajuns la spital

O persoană a decedat, iar alte patru au ajuns la spital în urma unui accident rutier produs miercuri dimineaţa la Şcheia, lângă Suceava, în care au fost implicate un TIR şi trei autoturisme, a informat purtătorul de cuvânt al ISU Suceava.

Familie anunțată din greșeală că fiul lor a murit. Cum a fost posibilă eroarea
Familie anunțată din greșeală că fiul lor a murit. Cum a fost posibilă eroarea

Situație de-a dreptul sfâșietoare în urma tragediei în care 14 adolescenți, tineri hocheiști, și-au pierdut viața într-un accident rutier produs sâmbătă în Canada după ce microbuzul lor s-a lovit de un camion.

Recomandări
Măsuri dure și nepopulare pentru ”însănătoșirea” României. Cum vrea viitorul guvern să facă rost de bani: ”În disperare”
Măsuri dure și nepopulare pentru ”însănătoșirea” României. Cum vrea viitorul guvern să facă rost de bani: ”În disperare”

Suntem tot mai aproape de a avea un nou guvern și este tot mai clar că viitorul premier va fi nevoit să ia măsuri dure, nepopulare. A spus-o luni Ilie Bolojan, cel pe care președintele Nicușor Dan l-ar vrea premier.  

Propaganda rusă cere un atac nuclear asupra Ucrainei. Cum a fost umilit Putin la el acasă, printr-o operațiune ca-n filme
Propaganda rusă cere un atac nuclear asupra Ucrainei. Cum a fost umilit Putin la el acasă, printr-o operațiune ca-n filme

Consecinţele atacului îndrăzneţ al Ucrainei asupra bazelor aeriene din Rusia continuă să se manifeste, Moscova fiind sub presiune să răspundă şi există deja voci în Rusia care spun că acesta este un motiv pentru un atac nuclear asupra Ucrainei.

Salina Praid înghite pământul, fisurile se extind și pe dealurile din apropiere. ”Luăm cu noi doar câteva haine”
Salina Praid înghite pământul, fisurile se extind și pe dealurile din apropiere. ”Luăm cu noi doar câteva haine”

Crește pericolul de la o oră la alta în Harghita. Planșeul vechilor mine de sare a început să slăbească și au apărut mai multe cratere care se surpă sub ochii localnicilor.