Alimente expirate şi mizerie, la un restaurant din județul Constanţa. Localul a fost închis. FOTO

restaurant constanta
Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor (CJPC) Constanța

Un restaurant din localitatea Băneasa, județul Constanţa, a fost închis temporar de reprezentanţii Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor (CJPC) după ce au fost găsite alimente expirate şi mizerie.

Comisariatul Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor Constanţa a transmis, vineri, printr-un comunicat de presă, că în urma unei reclamaţii, a fost făcut un control la SC C & D Construcţii Market SRL cu punct de lucru în localitatea Băneasa.

„Cu această ocazie, comisarii CJPC Constanţa au constatat că aspectele sesizate, respectiv comercializarea produselor alimentare cu data limită de consum/data de minimă durabilitate depăşită, se confirmă.  Societatea comercială deţine şi o unitate de alimentaţie publică care a fost, de asemenea, verificată, şi unde s-au constatat diverse nereguli”, a precizat CJPC Constanţa, potrivit news.ro. 

Citește și
faina de greieri
Produsele alimentare care conţin specii de insecte autorizate ca alimente noi, prezentate în magazine în standuri separate

Echipele de control au găsit în blocul alimentar al unităţii: existenţa unei vitrine de refrigerare neigienizată, cu depuneri de rugină şi mucegai, în care se aflau depozitate produse alimentare ce puteau fi, cu uşurinţă, contaminate; folosirea unor materii prime şi preparate semifinite fără elemente de identificare şi caracterizare; existenţa unor lăzi de congelare neigienizate, cu depuneri de gheaţă şi reziduuri de natură incertă; utilizarea unor bureţi de vase din sârmă, nerecomandaţi pentru unităţile de alimentaţie publică.

Unitatea a fost amendată cu 14.000 de lei, au fost oprite definitiv de la comercializare produsele neconforme, fiind, totodată, oprită temporar prestarea serviciului pentru unitatea de alimentaţie publică, până la remedierea deficienţelor.

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO A fost dat afară de bodyguarzi de la party-ul lui PSG! Reacția sa a venit imediat
GALERIE FOTO A fost dat afară de bodyguarzi de la party-ul lui PSG! Reacția sa a venit imediat
Citește și...
ANPC, amenzi uriașe după ce a controlat două piețe din București. Ce nereguli au găsit comisarii. FOTO
ANPC, amenzi uriașe după ce a controlat două piețe din București. Ce nereguli au găsit comisarii. FOTO

Mai mulţi operatori economici din pieţele Domenii şi 16 Februarie din Bucureşti au fost amendați de comisarii pentru Protecţia Consumatorilor. Prestarea serviciilor a fost oprită temporar, până la remedierea deficienţelor, pentru 12 dintre aceştia.

Produsele alimentare care conţin specii de insecte autorizate ca alimente noi, prezentate în magazine în standuri separate
Produsele alimentare care conţin specii de insecte autorizate ca alimente noi, prezentate în magazine în standuri separate

Produsele alimentare care conţin specii de insecte autorizate ca alimente noi vor fi prezentate în magazine în standuri separate, cu panouri de informare clare, prevede un proiect de ordin al preşedintelui ANPC, potrivit news.ro.

Mizerie și mâncare stricată, descoperite la un cămin de bătrâni din Bucureşti. Verificări făcute de inspectorii ANPC | FOTO
Mizerie și mâncare stricată, descoperite la un cămin de bătrâni din Bucureşti. Verificări făcute de inspectorii ANPC | FOTO

Inspectorii Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) au descoperit mai multe nereguli la un cămin pentru persoane vârstnice din Bucureşti.  

Tăvi înnegrite, cu depuneri de murdărie, printre care se plimbau gândaci, la o brutărie din Timişoara amendată de ANPC
Tăvi înnegrite, cu depuneri de murdărie, printre care se plimbau gândaci, la o brutărie din Timişoara amendată de ANPC

Tăvi înnegrite de arsură, cu depuneri de murdărie, printre care se plimbau gândaci şi caserole cu prăjituri expirate au fost câteva dintre neregulile constatate de Comisariatul Judeţean pentru Protecţia Consumatorior Timiş la o brutărie din Timişoara.

Recomandări
Măsuri dure și nepopulare pentru ”însănătoșirea” României. Cum vrea viitorul guvern să facă rost de bani: ”În disperare”
Măsuri dure și nepopulare pentru ”însănătoșirea” României. Cum vrea viitorul guvern să facă rost de bani: ”În disperare”

Suntem tot mai aproape de a avea un nou guvern și este tot mai clar că viitorul premier va fi nevoit să ia măsuri dure, nepopulare. A spus-o luni Ilie Bolojan, cel pe care președintele Nicușor Dan l-ar vrea premier.  

Propaganda rusă cere un atac nuclear asupra Ucrainei. Cum a fost umilit Putin la el acasă, printr-o operațiune ca-n filme
Propaganda rusă cere un atac nuclear asupra Ucrainei. Cum a fost umilit Putin la el acasă, printr-o operațiune ca-n filme

Consecinţele atacului îndrăzneţ al Ucrainei asupra bazelor aeriene din Rusia continuă să se manifeste, Moscova fiind sub presiune să răspundă şi există deja voci în Rusia care spun că acesta este un motiv pentru un atac nuclear asupra Ucrainei.

Salina Praid înghite pământul, fisurile se extind și pe dealurile din apropiere. ”Luăm cu noi doar câteva haine”
Salina Praid înghite pământul, fisurile se extind și pe dealurile din apropiere. ”Luăm cu noi doar câteva haine”

Crește pericolul de la o oră la alta în Harghita. Planșeul vechilor mine de sare a început să slăbească și au apărut mai multe cratere care se surpă sub ochii localnicilor.