Cioloş îi solicită lui Ciolacu să publice integral decizia Tribunalului internaţional în cazul Roşia Montană

Roșia Montană, comoara din Apuseni. Galeriile romane unice în lume și peisaje de vis
StirilePROTV

Europarlamentarul Dacian Cioloş, împreună cu alţi eurodeputaţi, parlamentari şi activişti civici, i-a solicitat, duminică, premierului Marcel Ciolacu să publice integral decizia Tribunalului internaţional în cazul Roşia Montană.

"Există riscul ca premierul Marcel Ciolacu, consiliat de Victor Ponta, să încerce să ascundă opiniei publice responsabilii pentru prejudiciul adus statului român în procesul cu Roşia Montană Gold Corporation. Compania minieră a dat în judecată statul român după ce Victor Ponta a promis în 2013 eliberarea avizelor necesare exploatării, iar apoi majoritatea PSD - PNL, speriată de reacţia publică, a trântit în Parlament proiectul", a susţinut fostul premier, potrivit unui comunicat de presă.

El a precizat că, împreună cu colegi europarlamentari, parlamentari şi activişti civici, a transmis o solicitare oficială în care cere punerea la dispoziţia semnatarilor şi a publicului a tuturor informaţiilor deţinute privitoare la Cazul Nr. ARB/15/31 din cadrul International Centre for Settlement of Investment Disputes (Gabriel Resources Ltd. and Gabriel Resources (Jersey) v. România), în special apărările formulate de către statului român, precum şi a Deciziei instanţei arbitrale, în integralitatea sa.

Semnatarii mai cer punerea la dispoziţie a corespondenţei primite de la ICSID, în special cea cu privire cererea de publicare integrală a motivării deciziei, precum şi răspunsul Guvernul României, într-o formă din care să reiasă "în clar" semnatarul răspunsului.

"Toate aceste informaţii prezintă un deosebit interes public având în vedere prejudiciul major produs statului român drept efect al deciziei menţionate ca urmare a aprobării în 2013 de către Guvernul României, condus de premierul Victor-Viorel Ponta, a proiectului de dezvoltare de la Roşia Montană. Îl informez pe Marcel Ciolacu că ascunderea informaţiilor solicitate poate influenţa eventuala răspundere penală a semnatarilor contractului şi, în cazul nesoluţionării legale şi în termen a cererii, ne rezervăm dreptul de a ne adresa organelor competente, conform competenţei istrative şi, respectiv, penale", a mai transmis Cioloş.

Citește și
politie
Două tinere din Harghita au fost reţinute după ce au agresat o fată de 12 ani, în urma unui conflict pornit în online

Premierul Marcel Ciolacu a afirmat, săptămâna trecută, că Guvernul se aşteaptă ca pe 10 februarie să vină o decizie definitivă în cauza privind Roşia Montană şi este pregătit pentru discuţii, dacă statul român va fi obligat la despăgubiri, subliniind că vor fi prezentate public toate documentele din care reiese cine a greşit din partea română în acest proces.

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO A fost dat afară de bodyguarzi de la party-ul lui PSG! Reacția sa a venit imediat
GALERIE FOTO A fost dat afară de bodyguarzi de la party-ul lui PSG! Reacția sa a venit imediat
Citește și...
Două tinere din Harghita au fost reţinute după ce au agresat o fată de 12 ani, în urma unui conflict pornit în online
Două tinere din Harghita au fost reţinute după ce au agresat o fată de 12 ani, în urma unui conflict pornit în online

Două tinere, în vârstă de 17 şi 21 de ani, au fost reţinute de poliţiştii din Topliţa, după ce au agresat o minoră de 12 ani, în urma unui conflict generat în mediul online.

Jaful de 10 milioane de lei de la Poșta Română, explicat de Poliție pe Facebook. Banii nu erau securizați într-un seif
Jaful de 10 milioane de lei de la Poșta Română, explicat de Poliție pe Facebook. Banii nu erau securizați într-un seif

Poliţiştii din Timişoara îl caută în continuare pe unul dintre indivizii care au furat 10 milioane de lei, din sediul central al Poştei. Între timp, bărbatul care a plănuit totul, a fost arestat, după o urmărire în trafic.

Salina Praid înghite pământul, fisurile se extind și pe dealurile din apropiere. ”Luăm cu noi doar câteva haine”
Salina Praid înghite pământul, fisurile se extind și pe dealurile din apropiere. ”Luăm cu noi doar câteva haine”

Crește pericolul de la o oră la alta în Harghita. Planșeul vechilor mine de sare a început să slăbească și au apărut mai multe cratere care se surpă sub ochii localnicilor.  

Recomandări
Măsuri dure și nepopulare pentru ”însănătoșirea” României. Cum vrea viitorul guvern să facă rost de bani: ”În disperare”
Măsuri dure și nepopulare pentru ”însănătoșirea” României. Cum vrea viitorul guvern să facă rost de bani: ”În disperare”

Suntem tot mai aproape de a avea un nou guvern și este tot mai clar că viitorul premier va fi nevoit să ia măsuri dure, nepopulare. A spus-o luni Ilie Bolojan, cel pe care președintele Nicușor Dan l-ar vrea premier.  

Propaganda rusă cere un atac nuclear asupra Ucrainei. Cum a fost umilit Putin la el acasă, printr-o operațiune ca-n filme
Propaganda rusă cere un atac nuclear asupra Ucrainei. Cum a fost umilit Putin la el acasă, printr-o operațiune ca-n filme

Consecinţele atacului îndrăzneţ al Ucrainei asupra bazelor aeriene din Rusia continuă să se manifeste, Moscova fiind sub presiune să răspundă şi există deja voci în Rusia care spun că acesta este un motiv pentru un atac nuclear asupra Ucrainei.