Doi bărbaţi din Mureș, arestaţi preventiv. Au fost prinşi în timp ce recoltau o cultură de cannabis

canabis
Shutterstock

Doi bărbaţi, în vârstă de 32 şi 35 de ani, din judeţul Mureş au fost arestaţi preventiv după ce au fost prinşi în flagrant când au recoltat o cultură de cannabis, ei având saci cu circa 37 de kilograme de plante.

Potrivit Poliţiei Române, poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Târgu Mureş - Serviciul Antidrog, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Târgu Mureş, au organizat o acţiune operativă, în cadrul căreia două persoane bănuite că ar fi recoltat culturi de canabis au fost prinse în flagrant delict.

„Cercetările au fost demarate din oficiu, la data de 7 octombrie a.c., de către poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Târgu Mureş, în baza sprijinului informativ al poliţiştilor din cadrul Poliţiei oraşului Luduş, pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri de risc.

Din cercetări a reieşit că, pe parcursul anului 2023, bănuiţii ar fi înfiinţat şi întreţinut, pe un teren viran (situat în apropierea oraşului Luduş), o cultură de canabis, în scopul comercializării”, a arătat, marţi, sursa citată.

Luni seara, ei au fost prinşi în flagrant, având 5 saci din plastic de dimensiuni mari, în care ambalaseră aproximativ 37 de kilograme de masă verde recoltată din cultura de canabis. Ulterior, din cultura outdoor au fost ridicate 39 de plante de canabis cu dimensiuni la tulpină cuprinse între 2,5 şi 3 metri, de aproximativ 250 de kilograme de masă vegetală.

Citește și
Detalii în cazul plantației de canabis de la cantonul Apelor Române. „Era destul de mare traficul seara.”
Detalii în cazul plantației de canabis de la cantonul Apelor Române. „Era destul de mare traficul seara”

Procurorii D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Târgu Mureş au dispus reţinerea, pentru 24 de ore, a celor două persoane, respectiv doi bărbaţi, de 32 şi 35 de ani, iar marţi judecătorul de drepturi şi libertăţi a is cerererea de arestare preventivă a acestora, pentru 30 de zile.

ul de specialitate a fost asigurat de Direcţia de Operaţiuni Speciale din Poliţia Română.

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO A fost dat afară de bodyguarzi de la party-ul lui PSG! Reacția sa a venit imediat
GALERIE FOTO A fost dat afară de bodyguarzi de la party-ul lui PSG! Reacția sa a venit imediat
Citește și...
Un olandez a cultivat canabis lângă un cimitir din Dâmbovița. Ce au găsit anchetatorii la percheziții
Un olandez a cultivat canabis lângă un cimitir din Dâmbovița. Ce au găsit anchetatorii la percheziții

Un cetățean olandez care cultiva canabis în seră, lângă cimitirul dintr-o comună dâmbovițeană, e cercetat de DIICOT.

Detalii în cazul plantației de canabis de la cantonul Apelor Române. „Era destul de mare traficul seara”
Detalii în cazul plantației de canabis de la cantonul Apelor Române. „Era destul de mare traficul seara”

Noi detalii ies la iveală în cazul plantației de canabis descoperită în mijlocul pădurii de la marginea unei comune din Timiș. Membrii rețelei acționau noaptea, ca să nu fie văzuți.

Plantație de canabis în Timiș, ca în junglele columbiene. Proprietar este fiul unui fost lider de sindicat de la Apele Române
Plantație de canabis în Timiș, ca în junglele columbiene. Proprietar este fiul unui fost lider de sindicat de la Apele Române

O plantație de canabis ascunsă într-o pădure din Timiș a fost descoperită de procurorii DIICOT. 

Recomandări
Măsuri dure și nepopulare pentru ”însănătoșirea” României. Cum vrea viitorul guvern să facă rost de bani: ”În disperare”
Măsuri dure și nepopulare pentru ”însănătoșirea” României. Cum vrea viitorul guvern să facă rost de bani: ”În disperare”

Suntem tot mai aproape de a avea un nou guvern și este tot mai clar că viitorul premier va fi nevoit să ia măsuri dure, nepopulare. A spus-o luni Ilie Bolojan, cel pe care președintele Nicușor Dan l-ar vrea premier.  

Propaganda rusă cere un atac nuclear asupra Ucrainei. Cum a fost umilit Putin la el acasă, printr-o operațiune ca-n filme
Propaganda rusă cere un atac nuclear asupra Ucrainei. Cum a fost umilit Putin la el acasă, printr-o operațiune ca-n filme

Consecinţele atacului îndrăzneţ al Ucrainei asupra bazelor aeriene din Rusia continuă să se manifeste, Moscova fiind sub presiune să răspundă şi există deja voci în Rusia care spun că acesta este un motiv pentru un atac nuclear asupra Ucrainei.

Salina Praid înghite pământul, fisurile se extind și pe dealurile din apropiere. ”Luăm cu noi doar câteva haine”
Salina Praid înghite pământul, fisurile se extind și pe dealurile din apropiere. ”Luăm cu noi doar câteva haine”

Crește pericolul de la o oră la alta în Harghita. Planșeul vechilor mine de sare a început să slăbească și au apărut mai multe cratere care se surpă sub ochii localnicilor.