Gheorghiță, despre AstraZeneca. Câte cazuri de tromboză s-au înregistrat în 2019, când nu se făceau vaccinuri

tromboza
Shutterstock

Coordonatorul campaniei naţionale de vaccinare, Valeriu Gheorghiţă, face publice date din anii trecuţi care arată că în 2019 peste şase dintr-un milion de români au dezvoltat tromboză de sinus venos cerebral.

Incidentul este asociat acum cu istrarea serului AstraZeneca. Datele din 2020 arată că incidenţa acestei afecţiuni a fost de peste cinci la un milion, la nivel naţional, conform News.ro.

„Nu s-a observat o corelaţie, cel puţin pe datele disponibile la nivel european, la pacienţii care aveau un status pro-trombotic şi apariţia acelor evenimente. Noi aşteptăm recomandările Agenţiei Europene a Medicamentului, tot acest proces este în continuă desfăşurare, (...) ori de câte ori apar semnale noi, cu siguranţă vom beneficia cu toţii de acele recomandări. Am solicitat de la Şcoala Naţională de Management Sanitar o evaluare pe anul 2019 şi pe anul 2020 a evenimentelor de tromboză de sinus venos cerebral şi pot să vă spun că, pentru anul 2019, la nivel naţional avea o rată de incidenţă cumulată la un milion de persoane de 6,6, ceea ce înseamnă că peste 6 persoane dintr-un milion, pe an, dezvoltă tromboză de sinus venos cerebral în România, majoritatea fiind persoane cu vârstă sub 55 de ani. Pentru anul 2020 avem o incidenţă cumulată de 5,2 persoane la un milion de persoane. Aşa încât sunt evenimente care erau şi înainte de momentul debutului campaniei de vaccinare şi există această predispoziţie chiar la persoane tinere, aparent fără nişte factori de risc identificabili”, a explicat Valeriu Gheorghiţă.

Medicul Alexandru Rafila a afirmat luni seară că istrarea vaccinului produs de compania AstraZeneca în colaborare cu Universitatea Oxford nu trebuie oprită în urma cazurilor de tromboze semnalate recent de Germania.

El afirmă că istrarea serului poate fi "limitată" la persoanele care au tulburări de coagulare. Rafila adaugă că nu recomandă preventiv terapie anticoagulantă celor care primesc acest ser, deoarece o astfel de terapie este, la rândul ei, "riscantă".

Citește și
astrazeneca
Gheorghiță: Zilnic sunt programate 9.000-10.000 de persoane pentru vaccinarea cu serul AstraZeneca
Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO A fost dat afară de bodyguarzi de la party-ul lui PSG! Reacția sa a venit imediat
GALERIE FOTO A fost dat afară de bodyguarzi de la party-ul lui PSG! Reacția sa a venit imediat
Citește și...
NIAID: AstraZeneca a folosit date ”depăşite” în teste care au dus la o estimare incompletă a eficienţei vaccinului
NIAID: AstraZeneca a folosit date ”depăşite” în teste care au dus la o estimare incompletă a eficienţei vaccinului

Loboratorul suedezo-britanic AstraZeneca a folosit date ”depăşite” în teste clinice în Statele Unite ale vaccinului împotriva covid-19 AstraZeneca-Oxford, potrivit Institutului Naţional american al Alergiilor şi Bolilor Infecţioase (NIAID), scrie AFP. 

Gheorghiță: Zilnic sunt programate 9.000-10.000 de persoane pentru vaccinarea cu serul AstraZeneca
Gheorghiță: Zilnic sunt programate 9.000-10.000 de persoane pentru vaccinarea cu serul AstraZeneca

Medicul Valeriu Gheorghiţă anunţă că aproximativ 9.000-10.000 de români se programează zilnic pentru a se vaccina cu serul AstraZeneca.

Peste 40.000 de persoane, vaccinate în ultimele 24 de ore. Câte au primit a doua doză
Peste 40.000 de persoane, vaccinate în ultimele 24 de ore. Câte au primit a doua doză

În ultimele 24 de ore au fost istrate 47.196 doze de vaccin, dintre care 35.850 - Pfizer, 4.023 - Moderna şi 7.323 - AstraZeneca, potrivit datelor puse la dispoziţie de INSP prin aplicaţia Registrul Electronic Naţional al Vaccinărilor.

Recomandări
Măsuri dure și nepopulare pentru ”însănătoșirea” României. Cum vrea viitorul guvern să facă rost de bani: ”În disperare”
Măsuri dure și nepopulare pentru ”însănătoșirea” României. Cum vrea viitorul guvern să facă rost de bani: ”În disperare”

Suntem tot mai aproape de a avea un nou guvern și este tot mai clar că viitorul premier va fi nevoit să ia măsuri dure, nepopulare. A spus-o luni Ilie Bolojan, cel pe care președintele Nicușor Dan l-ar vrea premier.  

Propaganda rusă cere un atac nuclear asupra Ucrainei. Cum a fost umilit Putin la el acasă, printr-o operațiune ca-n filme
Propaganda rusă cere un atac nuclear asupra Ucrainei. Cum a fost umilit Putin la el acasă, printr-o operațiune ca-n filme

Consecinţele atacului îndrăzneţ al Ucrainei asupra bazelor aeriene din Rusia continuă să se manifeste, Moscova fiind sub presiune să răspundă şi există deja voci în Rusia care spun că acesta este un motiv pentru un atac nuclear asupra Ucrainei.

Salina Praid înghite pământul, fisurile se extind și pe dealurile din apropiere. ”Luăm cu noi doar câteva haine”
Salina Praid înghite pământul, fisurile se extind și pe dealurile din apropiere. ”Luăm cu noi doar câteva haine”

Crește pericolul de la o oră la alta în Harghita. Planșeul vechilor mine de sare a început să slăbească și au apărut mai multe cratere care se surpă sub ochii localnicilor.