Marinarul român ținut ostatic de luna trecută de rebelii Houthi ar putea veni acasă înainte de sărbători

×
Codul embed a fost copiat

Marinarul român ținut ostatic de luna trecută de rebelii Houthi ar putea veni acasă până de sărbători. Tânărul în vârstă de 29 de ani a fost scos din zona de conflict, iar în prezent este cazat într-un loc sigur din orașul Huday-dah.

Bărbatul așteaptă ca oficialii de la Minisiterul nostru de Externe să facă formalitățile cu statul Yemen, pentru ca el să poată fi repatriat.

Ciprian Soare, marinarul ținut ostatic de mai binde de trei săptămâni la bordul navei Galaxy Leader, sub pavilion Bahamas, a fost dus, luni dimineață, împreună cu ceilalți membrii ai echipajului în orasul Hudaydah. Acolo așteaptă să fie preluat de oficialii români.

Din păcate, țara noastră nu are relații diplomatice cu Yemen, așa că cel mai probabil negocierile vor fi purtate de țările partenere Iordania sau Oman. Negociatorii români spun că marinarul este în siguranță, a fost evaluat din punct de vedere medical și se află în afara oricărui pericol.

Împreună cu ceilalți membri ai echipajului se află în tr-un hotel, în afara zonei de conflict. Marinarul a reușit să vorbească dimineață cu familia lui după ce viceministrul de externe din Yemen a făcut posibil acest lucru.

Citește și
roman capturat vas yemen
„Am văzut că nu avea semnal”. Prima reacție a soției marinarului român capturat de rebelii Houthi, în Marea Roșie
Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO A fost dat afară de bodyguarzi de la party-ul lui PSG! Reacția sa a venit imediat
GALERIE FOTO A fost dat afară de bodyguarzi de la party-ul lui PSG! Reacția sa a venit imediat
Citește și...
Cine este marinarul român răpit de gruparea teroristă houthi, în Marea Roșie. Momentul capturării a fost filmat. VIDEO
Cine este marinarul român răpit de gruparea teroristă houthi, în Marea Roșie. Momentul capturării a fost filmat. VIDEO

Cresc tensiunile la nivel internațional după ce rebelii Houthi din Yemen au capturat duminică o navă, în Marea Roșie, la bordul căreia se află și un marinar român.

„Am văzut că nu avea semnal”. Prima reacție a soției marinarului român capturat de rebelii Houthi, în Marea Roșie
„Am văzut că nu avea semnal”. Prima reacție a soției marinarului român capturat de rebelii Houthi, în Marea Roșie

Un marinar român s-ar afla la bordul unei nave comerciale capturate de rebelii Houthi, din Yemen, pe fondul conflictului din Gaza.

Povestea marinarului naufragiat pe o plajă germană care a devenit o atracţie turistică locală
Povestea marinarului naufragiat pe o plajă germană care a devenit o atracţie turistică locală

Un marinar vârstnic, care a naufragiat cu o ambarcaţiune deteriorată pe o plajă din insula germană Norderney, în Marea Nordului, a devenit o atracţie turistică locală, informează DPA.

Intervenție a ARSVOM pentru a salva un marinar cu probleme medicale. Se afla la bordul unei nave în rada Sulina
Intervenție a ARSVOM pentru a salva un marinar cu probleme medicale. Se afla la bordul unei nave în rada Sulina

O ambarcaţiune a Agenţiei Române de Salvare a Vieţii Omeneşti pe Mare (ARSVOM) a intervenit, vineri, pentru preluarea unui marinar cu probleme medicale, care se afla la bordul unei nave în rada Sulina.

 

Ce a observat un marinar în jurul navei „SEAMA”, înainte de a exploda lângă Sulina
Ce a observat un marinar în jurul navei „SEAMA”, înainte de a exploda lângă Sulina

Ministerul Apărării Naționale investigează o explozie produsă la o navă cargo, ancorată în apropiere de Portul Sulina.  

Recomandări
Nicușor Dan vrea să implice serviciile secrete în combaterea evaziunii fiscale. Colectarea taxelor, pe masa CSAT
Nicușor Dan vrea să implice serviciile secrete în combaterea evaziunii fiscale. Colectarea taxelor, pe masa CSAT

Preşedintele Nicuşor Dan a declarat că România are o problemă cu marea evaziune fiscală şi că este nevoie ca instituţiile, inclusiv serviciile secrete, să se implice.

România plătește prețul poluării și din cauza mașinilor vechi. Cum încurajează statul rablele pe șosele
România plătește prețul poluării și din cauza mașinilor vechi. Cum încurajează statul rablele pe șosele

România a devenit groapa de gunoi a Europei, inclusiv din cauza mașinilor la mâna a doua. Din motive financiare, cumpărăm sute de mii de autoturisme uzate, fără limite clare de poluare.

Autostrada A8, în pericol. Motivul pentru care cel mai mare constructor român vrea să renunțe la două tronsoane uriașe
Autostrada A8, în pericol. Motivul pentru care cel mai mare constructor român vrea să renunțe la două tronsoane uriașe

Sunt tensiuni între autoritățile responsabile cu transporturile și cel mai mare constructor de autostrăzi din România.