Momentul în care un turist polonez se pune în pericol pentru a face o poză unei ursoaice cu doi pui, pe Transfăgărășan

×
Codul embed a fost copiat

Scenele cu turiști inconștienți, care se apropie de urși să-i pozeze sau să le dea de mâncare, se repetă zilnic pe Transfăgarășan.

Joi, un turist polonez a riscat enorm și s-a dus lângă o ursoaică însoțită de doi pui, ca să o fotografieze. Jandarmii montani ar trebui să dea amenzi serioase pentru așa ceva, dar găsesc tot felul de argumente ca să nu-și facă datoria.

Venit din Polonia, un turist se apropie la trei metri de ursoaica ce avea cu ea doi pui. Animalul a reacționat și a fost cât pe ce să îl apuce pe bărbatul imprudent. Omul s-a retras în fugă, dar nu a renunțat la ideea de a face fotografia mult dorită.

În doar câteva clipe se strâng o mulțime de alți turiști, care își ridică în brațe copiii mici, să vadă mai bine și să își facă selfie cu ursoaica și cei doi pui. Când animalele, mult mai înțelepte, se retrag în pădure, oamenii înaintează spre hățiș, ca să le caute.

Apropierea la mai puțin de 20 de metri de urși, fotografierea ori hrănirea urșilor, sunt fapte pentru care turiștii ar trebui amendați cu sume cuprinse între 500 și 2.000 de lei.

Citește și
ursi
Două atacuri de urs au fost în într-o comună din Buzău în care a fost relocat „Rambo''

Jandarmii montani spun că anul acesta n-au dat nicio sancțiune, pentru că patrulele lor n-au găsit pe nimeni încălcând regula.

Luiza Ciobănescu, purtătorul de cuvânt al IJJ Argeș: Din fericire, în ultima perioadă, nu am avut constatări pe această linie, considerând astfel că cetățenii au înțeles să respecte legea în acest domeniu”.

Realitatea îi contrazice, însă, pe jandarmi. Sunt turiști care au numărat pe Transfăgărașan 17 locuri, unde urșii ies la drum atrași de turiștii care le oferă mâncare.

Articol recomandat de sport.ro
VIDEO Sala Polivalentă "a erupt" când Nicușor Dan a intrat pe parchet lângă Cristina Neagu
VIDEO Sala Polivalentă "a erupt" când Nicușor Dan a intrat pe parchet lângă Cristina Neagu
Citește și...
Urs filmat în apropierea unui spital din județul Buzău. Primar: „Vom avea ursul de Marea Neagră care aleargă turiştii”
Urs filmat în apropierea unui spital din județul Buzău. Primar: „Vom avea ursul de Marea Neagră care aleargă turiştii”

Un urs a fost surprins în noaptea de joi spre vineri foarte aproape de parcarea unui spital din judeţul Buzău. Animalul sălbatic a fost filmat alergând pe marginea drumului, într-o zonă cu trafic.

 

Două atacuri de urs au fost în într-o comună din Buzău în care a fost relocat „Rambo''
Două atacuri de urs au fost în într-o comună din Buzău în care a fost relocat „Rambo''

Două atacuri de urs au fost în în noaptea de miercuri spre joi, în Chiojdu, comuna în care a fost relocat ursul „Rambo”.

Un urs negru „neînfricat” a atacat un copil care se juca în curte, chiar lângă părinții săi. Nu s-a temut nici de polițiști
Un urs negru „neînfricat” a atacat un copil care se juca în curte, chiar lângă părinții săi. Nu s-a temut nici de polițiști

Un urs negru a atacat un copil de 7 ani, care se juca în curtea casei sale. Băiatul a fost rănit, dar viața nu i-a fost pusă în pericol, au anunțat autoritățile care au ucis animalul.

Panică în Câmpulung Muscel. Un urs a fost văzut chiar în centrul orașului. „Dădea cu labele în ușile magazinelor”
Panică în Câmpulung Muscel. Un urs a fost văzut chiar în centrul orașului. „Dădea cu labele în ușile magazinelor”

Ursul de la Ploiești, deja poreclit Rambo, care timp de o lună de zile a reușit să scape de mai multe ori, a fost prins în sfârșit și dus în sălbăticie.  

Autoritățile din Ploiești rămân în alertă și îl caută acum pe „Rambo II”
Autoritățile din Ploiești rămân în alertă și îl caută acum pe „Rambo II”

Autoritățile ploieștene rămân în alertă după capturarea ursului „Rambo” a cărui prezenţă a fost semnalată în ultimele săptămâni pe raza oraşului, în condiţiile în care specialiştii susțin că a mai fost văzut un urs în zonă.

Recomandări
Președintele Nicușor Dan a anunțat la Știrile PRO TV când vom avea premier. Ce spune despre Cristina Neagu
Președintele Nicușor Dan a anunțat la Știrile PRO TV când vom avea premier. Ce spune despre Cristina Neagu

Președintele Nicușor Dan a declarat în exclusivitate pentru Știrile PRO TV că este posibil ca, până la sfârșitul săptămânii viitoare, să avem un premier. Șeful statului a participat la ”Gala Neagu- Retragerea unei legende”.  

Papa Leon a criticat dur mișcarea naționalistă, în timpul slujbei de Rusalii: „Nu există loc pentru prejudecăți și ziduri”
Papa Leon a criticat dur mișcarea naționalistă, în timpul slujbei de Rusalii: „Nu există loc pentru prejudecăți și ziduri”

Papa Leon al XIV-lea a condamnat duminică apariţia mişcărilor politice naţionaliste, descriindu-le drept „nefericite”, fără a face referire directă la vreo ţară sau lider, potrivit Reuters.

Cristina Neagu își încheie cariera: Portretul celei mai mari handbaliste din istoria României
Cristina Neagu își încheie cariera: Portretul celei mai mari handbaliste din istoria României

Cristina Neagu își încheie astăzi, 8 iunie 2025, cariera de handbal printr-un meci de retragere organizat în onoarea sa.