Municipiul Constanța rămâne în carantină încă 14 zile. Ce alte localități din județ sunt închise

×
Codul embed a fost copiat

Carantina zonală a fost prelungită cu încă 14 zile în municipiul Constanţa, măsura intrând în vigoare vineri, de la ora 20:00, informează un comunicat de presă transmis de Prefectură.

Prelungirea carantinei zonale pentru municipiul Constanţa cu alte 14 zile a fost adoptată de Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă (CJSU) la propunerea Direcţiei de Sănătate Publică (DSP), ordinul fiind semnat de şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă (DSU), Raed Arafat, transmite Agerpres.

Rata de infectare cu noul coronavirus era, joi, de 8,67 la mia de locuitori în municipiul Constanţa.

În context, Prefectura Constanţa a anunţat adoptarea de noi măsuri pentru prevenirea şi limitarea infectării cu SARS-CoV-2 pe raza municipiului şi înăsprirea controalelor în oraşul care se află în carantină din data de 20 noiembrie.

Astfel, s-a decis ca, începând de vineri, forţele de ordine şi celelalte instituţii de control să intensifice controalele pentru verificarea motivului deplasării în interiorul zonei carantinate, respectarea măsurilor de protecţie sanitară, cât şi verificarea operatorilor economici referitor la îndeplinirea interdicţiilor impuse.

Citește și
europa covid
Număr record de decese în Europa din cauza Covid-19. Mai multe țări introduc noi restricții

În judeţul Constanţa sunt în carantină zonală 12 localităţi - Ovidiu, Constanţa, Lumina, Mihail Kogălniceanu, Techirghiol, Valu lui Traian, Năvodari, Eforie, Cernavodă, Cumpăna, Târguşor şi Grădina, iar incidenţa cazurilor de infectare, pe judeţ, era, joi, de 5,95 la mia de locuitori.

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO A fost dat afară de bodyguarzi de la party-ul lui PSG! Reacția sa a venit imediat
GALERIE FOTO A fost dat afară de bodyguarzi de la party-ul lui PSG! Reacția sa a venit imediat
Citește și...
Răspunsurile autorităților la cele mai importante întrebări despre vaccinul anti-COVID. Ce trebuie să știe românii
Răspunsurile autorităților la cele mai importante întrebări despre vaccinul anti-COVID. Ce trebuie să știe românii

În contextul în care la nivelul Uniunii Europene urmează să fie aprobat un vaccin anti-COVID, ce va fi distribuit concomitent în toate statele membre, în spațiul public apar tot mai multe întrebări cu privire la siguranța și eficiența serului.

Număr record de decese în Europa din cauza Covid-19. Mai multe țări introduc noi restricții
Număr record de decese în Europa din cauza Covid-19. Mai multe țări introduc noi restricții

Europa a devenit prima regiune din lume care a depăşit pragul de peste o jumătate de milion de persoane decedate din cauza COVID-19.

Vaccinul anti-COVID al Moderna ar putea fi aprobat de EMA mai repede decât se preconiza
Vaccinul anti-COVID al Moderna ar putea fi aprobat de EMA mai repede decât se preconiza

Agenţia Europeană pentru Medicamente (EMA) a anunţat joi că a devansat cu aproape o săptămână data unei posibile autorizări a vaccinului împotriva COVID-19 produs de compania americană Moderna.

Recomandări
Măsuri dure și nepopulare pentru ”însănătoșirea” României. Cum vrea viitorul guvern să facă rost de bani: ”În disperare”
Măsuri dure și nepopulare pentru ”însănătoșirea” României. Cum vrea viitorul guvern să facă rost de bani: ”În disperare”

Suntem tot mai aproape de a avea un nou guvern și este tot mai clar că viitorul premier va fi nevoit să ia măsuri dure, nepopulare. A spus-o luni Ilie Bolojan, cel pe care președintele Nicușor Dan l-ar vrea premier.  

Propaganda rusă cere un atac nuclear asupra Ucrainei. Cum a fost umilit Putin la el acasă, printr-o operațiune ca-n filme
Propaganda rusă cere un atac nuclear asupra Ucrainei. Cum a fost umilit Putin la el acasă, printr-o operațiune ca-n filme

Consecinţele atacului îndrăzneţ al Ucrainei asupra bazelor aeriene din Rusia continuă să se manifeste, Moscova fiind sub presiune să răspundă şi există deja voci în Rusia care spun că acesta este un motiv pentru un atac nuclear asupra Ucrainei.

Salina Praid înghite pământul, fisurile se extind și pe dealurile din apropiere. ”Luăm cu noi doar câteva haine”
Salina Praid înghite pământul, fisurile se extind și pe dealurile din apropiere. ”Luăm cu noi doar câteva haine”

Crește pericolul de la o oră la alta în Harghita. Planșeul vechilor mine de sare a început să slăbească și au apărut mai multe cratere care se surpă sub ochii localnicilor.