Ministrul Sănătății: „Ne-am relaxat un pic cam devreme”. Mesajul său pentru cei care nu cred în Covid-19

Deputații dezbat moţiunea simplă pe Sănătate. PSD cere demisia lui Nelu Tătaru: ”Se ocupă de tunuri”
Inquam/ George Calin

Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, consideră că populaţia s-a relaxat "un pic cam devreme" şi a îndemnat la respectarea regulilor de igienă, de distanţare fizică şi purtarea măştii în spaţii închise.

"Suntem de două săptămâni într-o creştere a numărului de cazuri, dar putem gestiona aceste cazuri. Ar trebui totuşi ca cei care şi-au asumat aceste măsuri de relaxare, dincolo de Guvern sau Ministerul Sănătăţii, să le şi respecte. Recomand în continuare prudenţă, precauţie, reguli de igienă, distanţare fizică, purtarea măştii în spaţii închise. Avem şi azi 388 de cazuri noi, 205 cazuri în terapie intensivă. (...) Avem oraşe şi spitale unde secţiile de terapie intensivă sunt pline şi trebuie să transferăm bolnavii în altă parte. Cred că ne-am relaxat un pic cam devreme", a afirmat Tătaru, marţi, la TVR1.

El a precizat că măsurile de relaxare care erau programate pentru 1 iulie au fost amânate şi a menţionat că situaţia actuală face parte din "scenariile care erau în analiză".

"La sfârşitul lunii iulie, începutul lunii august trebuie să ne aşteptăm la o viaţă cvasinormală. Spun cvasinormală în contextul în care va trebui să ne obişnuim cu persistenţa acestui virus un an sau doi, cu transmiteri subliminale, cu uşoare valuri cum le vedem la gripa sezonieră. Dar, ca să ajungem la acest lucru, trebuie să respectăm nişte reguli", a adăugat Tătaru.

Întrebat dacă neîncrederea în veridicitatea virusului a generat numărul mare de cazuri, ministrul a răspuns: "A încurajat acea stare de neîncredere, de dubiu în rândul populaţiei faţă de existenţa acestui virus".

Citește și
Nelu Tătaru
Nelu Tătaru, despre Covid-19: Se poate deceda la 30-39 de ani fără comorbidităţi

"Avem o creştere a numărului de cazuri, o reacutizare a vechilor focare, o transmitere accentuată în comunitate, avem nerespectarea regulilor", a punctat ministrul.

El îi îndeamnă pe cei care nu cred în existenţa virusului să treacă prin spitalele Covid, pe la unităţile de primiri urgenţe şi atunci "vor vedea că există boala, că există forme severe şi că se poate muri şi la 30-35 de ani".

"Până acum patru săptămâni aveam un grad de transmitere de 0,6-0,7 şi cred că acea stare de relaxare a încurajat un moment politic. (...) Începând de la Paşti s-a înregistrat acea stare de libertate, dar cred că trecerea directă dintr-un moment medical într-un moment politic a dus la aceste informaţii false, la discreditări, la bagatelizarea unei pandemii şi la o nesocotire a întregului efort de două luni şi jumătate pe care l-a făcut acest popor", a mai spus Tătaru.

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO A fost dat afară de bodyguarzi de la party-ul lui PSG! Reacția sa a venit imediat
GALERIE FOTO A fost dat afară de bodyguarzi de la party-ul lui PSG! Reacția sa a venit imediat
Citește și...
Ce se întâmplă în România de la 1 iulie. Măsurile adoptate de către Guvern
Ce se întâmplă în România de la 1 iulie. Măsurile adoptate de către Guvern

Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a afirmat, la 29 iunie 2020 că în contextul creşterii numărului de cazuri noi cu COVID-19, Grupul de tehnico-ştiinţific a decis amânarea măsurilor de relaxare care urmau să fie aplicate de la 1 iulie.

Nelu Tătaru, despre Covid-19: Se poate deceda la 30-39 de ani fără comorbidităţi
Nelu Tătaru, despre Covid-19: Se poate deceda la 30-39 de ani fără comorbidităţi

Nelu Tătaru a declarat că instinctul de conservare nu mai există „la o parte din concetăţeni” şi le-a recomandat acestora să meargă în secţiile de Terapie Intensivă „să vadă că se poate şi deceda la 30-39 de ani fără a avea comorbidităţi”.

Reacția lui Nelu Tătaru după ce o femeie i-a cerut, plângând, să ”deschidă spitalele
Reacția lui Nelu Tătaru după ce o femeie i-a cerut, plângând, să ”deschidă spitalele"

Ministrul Sănătăţii Nelu Tătaru a declarat, joi, la Târgu Jiu, unde o femeie i-a cerut, plângând, să ”deschidă spitalele”, că acestea sunt deschise încă de când s-a ridicat starea de urgenţă. ”Ține foarte mult de managementul fiecărui spital”, a spus el.

Recomandări
Măsuri dure și nepopulare pentru ”însănătoșirea” României. Cum vrea viitorul guvern să facă rost de bani: ”În disperare”
Măsuri dure și nepopulare pentru ”însănătoșirea” României. Cum vrea viitorul guvern să facă rost de bani: ”În disperare”

Suntem tot mai aproape de a avea un nou guvern și este tot mai clar că viitorul premier va fi nevoit să ia măsuri dure, nepopulare. A spus-o luni Ilie Bolojan, cel pe care președintele Nicușor Dan l-ar vrea premier.  

Propaganda rusă cere un atac nuclear asupra Ucrainei. Cum a fost umilit Putin la el acasă, printr-o operațiune ca-n filme
Propaganda rusă cere un atac nuclear asupra Ucrainei. Cum a fost umilit Putin la el acasă, printr-o operațiune ca-n filme

Consecinţele atacului îndrăzneţ al Ucrainei asupra bazelor aeriene din Rusia continuă să se manifeste, Moscova fiind sub presiune să răspundă şi există deja voci în Rusia care spun că acesta este un motiv pentru un atac nuclear asupra Ucrainei.

Salina Praid înghite pământul, fisurile se extind și pe dealurile din apropiere. ”Luăm cu noi doar câteva haine”
Salina Praid înghite pământul, fisurile se extind și pe dealurile din apropiere. ”Luăm cu noi doar câteva haine”

Crește pericolul de la o oră la alta în Harghita. Planșeul vechilor mine de sare a început să slăbească și au apărut mai multe cratere care se surpă sub ochii localnicilor.