O macetă și un cuțit, descoperite asupra unui tânăr care se plimba printr-un loc de joacă, în Drobeta Turnu Severin

maceta
Jandarmeria Română

O macetă cu o lungime de aproximativ un metru și un cuțit cu lama de 30 de centimetri au fost descoperite, marți, asupra unui tânăr de 19 ani care se plimba printr-un loc de joacă din Drobeta Turnu Severin.

Acesta a fost observat de o patrulă mixtă de polițiști și jandarmi, fiind somat și mobilizat, apoi condus la sediul poliției pentru continuarea cercetărilor.

Tânărul a declarat oamenilor legii că a comandat de pe internet maceta pentru colecția proprie, iar cuțitul l-a folosit pentru a deschide coletul pe care îl ridicase anterior de la o stație de livrare.

Față de persoana în cauză s-au întocmit actele premergătoare pentru infracțiunea „portul sau folosirea fără drept de obiecte periculoase”, care au fost înaintate organelor competente, în vederea continuării cercetărilor.

Citește și
agresor saormerie retinut
„Am avut și eu probleme și de asta”. Reacția bărbatului care a atacat cu maceta angajații unei șaormerii
Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO A fost dat afară de bodyguarzi de la party-ul lui PSG! Reacția sa a venit imediat
GALERIE FOTO A fost dat afară de bodyguarzi de la party-ul lui PSG! Reacția sa a venit imediat
Citește și...
Bărbatul care a atacat cu maceta angajații unui fast-food din București a fost pus sub control judiciar, după ce s-a predat
Bărbatul care a atacat cu maceta angajații unui fast-food din București a fost pus sub control judiciar, după ce s-a predat

Bărbatul care a atacat angajații unei șaormerii din București, din Sectorul 3, nemulțumit fiind de produsul primit, a fost plasat sub control judiciar, duminică, după ce în cursul zilei de sâmbătă s-a predat.

„Am avut și eu probleme și de asta”. Reacția bărbatului care a atacat cu maceta angajații unei șaormerii
„Am avut și eu probleme și de asta”. Reacția bărbatului care a atacat cu maceta angajații unei șaormerii

Bărbatul înarmat cu o macetă, care i-a atacat pe angajații unei șaormerii din sectorul 3 al Capitalei, s-a predat, după mai bine de 36 de ore de la scandal.

Recomandări
Măsuri dure și nepopulare pentru ”însănătoșirea” României. Cum vrea viitorul guvern să facă rost de bani: ”În disperare”
Măsuri dure și nepopulare pentru ”însănătoșirea” României. Cum vrea viitorul guvern să facă rost de bani: ”În disperare”

Suntem tot mai aproape de a avea un nou guvern și este tot mai clar că viitorul premier va fi nevoit să ia măsuri dure, nepopulare. A spus-o luni Ilie Bolojan, cel pe care președintele Nicușor Dan l-ar vrea premier.  

Propaganda rusă cere un atac nuclear asupra Ucrainei. Cum a fost umilit Putin la el acasă, printr-o operațiune ca-n filme
Propaganda rusă cere un atac nuclear asupra Ucrainei. Cum a fost umilit Putin la el acasă, printr-o operațiune ca-n filme

Consecinţele atacului îndrăzneţ al Ucrainei asupra bazelor aeriene din Rusia continuă să se manifeste, Moscova fiind sub presiune să răspundă şi există deja voci în Rusia care spun că acesta este un motiv pentru un atac nuclear asupra Ucrainei.

Salina Praid înghite pământul, fisurile se extind și pe dealurile din apropiere. ”Luăm cu noi doar câteva haine”
Salina Praid înghite pământul, fisurile se extind și pe dealurile din apropiere. ”Luăm cu noi doar câteva haine”

Crește pericolul de la o oră la alta în Harghita. Planșeul vechilor mine de sare a început să slăbească și au apărut mai multe cratere care se surpă sub ochii localnicilor.