Peste 110 kilograme de marijuana, descoperite de politistii de frontiera de la Calafat. Cine se afla la volanul TIR-ului

×
Codul embed a fost copiat

Peste 110 kilograme de substanta vegetala, suspecta a fi marijuana, au fost descoperite de politistii romani si bulgari de frontiera de la Calafat, ascunse in cabina unui TIR condus de un cetatean bulgar.

Potrivit unui comunicat al Serviciului Politiei de Frontiera Calafat remis, joi, Agerpres, in data de 22 noiembrie, in jurul orei 00.20, la Punctul de trecere a frontierei Calafat s-a prezentat pentru a intra un cetatean bulgar de 24 de ani, la volanul unui automarfar inmatriculat in Bulgaria, care transporta, conform documentelor de insotire a marfii, aparate frigorifice cu destinatia Germania.

"Cu ocazia controlului specific, echipa comuna de control formata din politisti de frontiera romani si bulgari a sesizat un comportament neobisnuit al conducatorului automarfarului TIR, manifestat printr-o nervozitate nejustificata, iar in urma verificarii cabinei soferului, au fost observate urme de detergent praf si un miros puternic de detergent, care a generat suspiciuni cu privire la existenta unor bunuri ascunse in interior", se mentioneaza in comunicat.

Politistii au solicitat organelor vamale bulgare efectuarea unui control asupra autovehiculului cu ajutorul aparaturii Roentgen, iar in urma scanarii automarfarului au fost observate mai multe colete ascunse in interiorul cabinei, intr-un spatiu special amenajat prin remodelarea acesteia (aplicarea unor profile metalice intre capitonaj si partea exterioara). Din locul special amenajat au fost extrase 158 de colete, de diferite marimi, invelite in folie transparenta si banda adeziva de culoare maro, care contineau o masa vegetala de culoare verde, asemanatoare marijuanei, in cantitate de 110,7 kilograme.

Citește și
dependent
Pentru ca nu mai consumase droguri de doua zile, un barbat s-a razbunat pe un bebelus. Prin ce chinuri a trecut fetita

Conform protocolului romano-bulgar privind controlul comun la trecerea frontierei, persoana in cauza, bunurile si TIR-ul au fost preluate de Politia de Frontiera Bulgara in vederea continuarii cercetarilor.

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO A fost dat afară de bodyguarzi de la party-ul lui PSG! Reacția sa a venit imediat
GALERIE FOTO A fost dat afară de bodyguarzi de la party-ul lui PSG! Reacția sa a venit imediat
Citește și...
Filme pentru adulti, canabis si pedeapsa capitala. Pentru ce au mai votat americanii in ziua in care si-au ales presedintele
Filme pentru adulti, canabis si pedeapsa capitala. Pentru ce au mai votat americanii in ziua in care si-au ales presedintele

In paralel cu alegerile prezidentiale, americanii s-au pronuntat marti asupra unei serii de referendumuri, mai ales in legatura cu canabisul si filmele pentru adulti, transmite AFP.

Pentru ca nu mai consumase droguri de doua zile, un barbat s-a razbunat pe un bebelus. Prin ce chinuri a trecut fetita
Pentru ca nu mai consumase droguri de doua zile, un barbat s-a razbunat pe un bebelus. Prin ce chinuri a trecut fetita

Un barbat din Anglia a fost condamnat la inchisoare dupa ce a recunoscut ca a atacat un bebelus de numai 3 luni, sufocandu-l pana s-a invinetit.

Un cuplu din SUA a murit subit, in timpul cinei. Descoperirea facuta de politisti in casa lor
Un cuplu din SUA a murit subit, in timpul cinei. Descoperirea facuta de politisti in casa lor

Doi tineri casatoriti din Michigan, SUA, au murit subit in apartamentul lor cand luau cina, conform autoritatilor.

Recomandări
Măsuri dure și nepopulare pentru ”însănătoșirea” României. Cum vrea viitorul guvern să facă rost de bani: ”În disperare”
Măsuri dure și nepopulare pentru ”însănătoșirea” României. Cum vrea viitorul guvern să facă rost de bani: ”În disperare”

Suntem tot mai aproape de a avea un nou guvern și este tot mai clar că viitorul premier va fi nevoit să ia măsuri dure, nepopulare. A spus-o luni Ilie Bolojan, cel pe care președintele Nicușor Dan l-ar vrea premier.  

Propaganda rusă cere un atac nuclear asupra Ucrainei. Cum a fost umilit Putin la el acasă, printr-o operațiune ca-n filme
Propaganda rusă cere un atac nuclear asupra Ucrainei. Cum a fost umilit Putin la el acasă, printr-o operațiune ca-n filme

Consecinţele atacului îndrăzneţ al Ucrainei asupra bazelor aeriene din Rusia continuă să se manifeste, Moscova fiind sub presiune să răspundă şi există deja voci în Rusia care spun că acesta este un motiv pentru un atac nuclear asupra Ucrainei.

Salina Praid înghite pământul, fisurile se extind și pe dealurile din apropiere. ”Luăm cu noi doar câteva haine”
Salina Praid înghite pământul, fisurile se extind și pe dealurile din apropiere. ”Luăm cu noi doar câteva haine”

Crește pericolul de la o oră la alta în Harghita. Planșeul vechilor mine de sare a început să slăbească și au apărut mai multe cratere care se surpă sub ochii localnicilor.