Primarul din Iaşi, Mihai Chirica, anunţă că pelerinajul religios de Sfânta Parascheva va avea loc

pelerini sfanta parascheva
StirilePROTV

Primarul Mihai Chirica a anunţat, joi, că anul acesta vor fi organizate Sărbătorile Iaşiului, însă într-o formă mai restrânsă şi cu mai multe măsuri de protecţie care se impun din cauza pandemiei de COVID-19.

"Sărbătorile Iaşiului vor mai fi organizate. Indiferent cum vrem să abordăm acest subiect, totuşi Sărbătorile Iaşiului trebuie să aibă şi o anumită consistenţă care să ne desprindă de cotidian, să ne arate că nu e nici al doilea, al treilea, al nouălea război mondial, nu e niciun cataclism, nu a izbucnit niciun vulcan în centrul Iaşiului. Prin urmare, ne putem permite o viaţă adaptată la condiţiile de pandemie. Nu facem UNTOLD, să fie clar, nu facem spectacole mari, nu facem Afterhills-uri, nu facem nimic. Încercăm să facem calculele astfel încât să rămână punctat evenimentul în măsura posibilităţilor. Nu vrem să prejudiciem dreptul unui credincios de a se închina, dar asta înseamnă că trebuie să fim foarte atenţi la ce măsuri luăm pentru a nu aduce şi un nivel de infectare mai mare", a declarat jurnaliştilor primarul Mihai Chirica, scrie Agerpres.

Edilul ieşean a făcut referire şi la alte evenimente.

"Vom face concerte atunci când vom putea face concerte. Ne gândeam dacă să facem târg de vinuri. Sunt două opţiuni. Opţiunea numărul unu: facem, dar intră doar vaccinaţii. Şi asta poate fi un imbold, dar din păcate poate fi cam târziu pentru că nu poate dovedi încheierea schemei complete de vaccinare. Sau îl interzicem pentru că nu vrem să aglomerăm zonele de tip alimentaţie publică. Târgul de blănuri poate fi organizat în condiţii restrictive rezonabile şi sunt sigur că nu va contribui la creşterea numărului de infectări. Parcul de distracţii pentru copii în principiu l-am lăsat pentru structura proiectului de hotărâre, dar din celelalte decizii ale Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă şi Comitetelor Judeţene sunt interzise în localităţile unde s-a depăşit peste 6 la mie. Riscăm să îi aducem şi să îi facem să cheltuie de pomană bani până aici. Târg de meşteşugari se poate face, pentru că aşezi un cort pe aici, unul pe acolo, nu laşi oamenii să se adune, fiecare îşi ia un produs în mână şi se duce repede unde are de rezolvat probleme. Am dat câteva exemple pentru a arăta că putem organiza aceste Sărbători fără a deveni abuzivi, noi, ca autorităţi locale, prea permisivi, dar nici indiferenţi faţă de o sărbătoare atât de importantă", a mai spus primarul.

În ceea ce priveşte pelerinajul la racla cu moaştele Sf. Cuvioase Parascheva, care în fiecare an, în preajma zilei de 14 octombrie, este scoasă în faţa Catedralei Mitropolitane, primarul Iaşiului a precizat că cel mai probabil se va face "nu după buletin, ci după starea de sănătate, de vaccinare".

Citește și
pompieri
DSU explică achiziția containerelor de decontaminare. Este vorba despre un proiect european de amploare

"Dacă vom ajunge la concluzia că pelerinajul, într-o formă controlată împreună cu Mitropolia Moldovei şi Bucovinei, se va face, se va face nu după buletin, ci după starea de sănătate, de vaccinare. Ne vom sfătui cu Mitropolia Moldovei şi Bucovinei care deja ne-au solicitat sprijinul pentru a le asigura câteva sute de mii de litri de dezinfectanţi, câteva zeci de mii de măşti, pelerine de ploaie, dacă va fi cazul. Pentru a nu aglomera zona centrală avem în vedere să organizăm mai multe puncte de vizionare a Sărbătorii religioase de pe 14 octombrie, astfel încât să nu depăşim numărul maxim prevăzut de lege prin asigurarea scaunelor necesare. Nu vor putea fi mai mult de 1.000 de persoane în spaţiul deschis, controlat, conform normelor în vigoare. Controlat înseamnă minim doi metri pătraţi de persoană, culoare de acces fără să se intersecteze unii cu ceilalţi", a menţionat Chirica.

În opinia sa, o decizie de interzicere a pelerinajului va fi greşită pentru că "va scoate la suprafaţă mişcări extremiste, care nu sunt în favoarea religiei, ci sunt extremiste politic", ceea ce s-a întâmplat şi anul trecut.

"Pe de altă parte, vom ajunge la dezamăgirea unei populaţii care o dată pe an se întâlneşte cu această taină a Sf. Cuvioase Parascheva. Este, desigur, o presiune mare pe autorităţile care trebuie să e consecinţele unui asemenea demers", a mai spus primarul.

El a arătat, totodată, că Masa Pelerinului nu mai poate fi organizată ca până acum.

"Am spus că masa pe care o făceam prin donaţii o vom face pachete care vor fi împărţite pe o perioadă mai multă de timp, pe mai multe zile. Ne ducem noi direct la pelerini cu caserolele de sarmale, nu mai aşteptăm pelerinii la cantina noastră", a adăugat primarul.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Cea mai atrăgătoare hocheistă a fost protagonista unui pictorial incendiar, în costum de baie. Imagini spectaculoase
FOTO Cea mai atrăgătoare hocheistă a fost protagonista unui pictorial incendiar, în costum de baie. Imagini spectaculoase
Citește și...
DSU explică achiziția containerelor de decontaminare. Este vorba despre un proiect european de amploare
DSU explică achiziția containerelor de decontaminare. Este vorba despre un proiect european de amploare

DSU clarifică: achiziția containerelor de decontaminare face parte dintr-un amplu proiect european ce urmărește formarea unor rezerve strategice comune pentru intervenții rapide în caz de amenințări chimice, biologice, radiologice sau nucleare în UE.

Incident șocant în cartierul Cosmopolis din Ilfov. O tânără împușcată de mai multe ori a murit
Incident șocant în cartierul Cosmopolis din Ilfov. O tânără împușcată de mai multe ori a murit

O tânără a fost împușcată de mai multe ori pe o stradă din cartierul Cosmopolis din Ilfov. Ea a murit la spital.

Imagini de la bordul avionului unde nouă pasageri au fost violenți. L-au amenințat cu bătaia pe pilot
Imagini de la bordul avionului unde nouă pasageri au fost violenți. L-au amenințat cu bătaia pe pilot

Scandal uriaș la bordul unei aeronave Wizz Air care se pregătea să decoleze de pe aeroportul Otopeni spre Norvegia. Nouă bărbați, unii dintre ei băuți, spun martorii, au fost dați jos cu forța de polițiști.

Recomandări
Sunt în joc milioane de lei și destinul oamenilor pentru a rezolva problema de la Salina Praid. Ce spune ministrul Economiei
Sunt în joc milioane de lei și destinul oamenilor pentru a rezolva problema de la Salina Praid. Ce spune ministrul Economiei

Situația de la Salina Praid putea fi evitată, a spus președintele Nicușor Dan, care a mers sâmbătă în zonă. Oamenii afectați, atât angajații, cât și cei ale căror afaceri depindeau de Salina Praid, vor primi ajutor.