Sentință pentru autorul masacrului de la Bascov. Ce trebuie să-i dea singurului membru al familiei pe care nu l-a ucis

×
Codul embed a fost copiat

Detenție pe viață - este condamnarea primită de bărbatul din Argeș care, în august anul trecut, și-a ucis 5 membri ai familiei - părinții, fratele, sora și nepoțica de 5 ani.  

Deși criminalul este bolnav psihic, expertiza a arătat că a acționat cu discernământ.

Inculpatul a fost găsit vinovat de omor calificat în formă continuată, dar sentința nu este definitivă. Bărbatul de 53 de ani și-ar putea petrece restul vieții în închisoare, unde va fi obligat să urmeze un tratament psihiatric.

I se interzice să ia legătura cu cumnatul său, singurul care a scăpat cu viață în urma măcelului și căruia îi datorează daune morale de 700.000 de euro. Instanța a mai dispus confiscarea armelor crimei, iar lista acestora, publicată în sentință, arată cât de atroce a acționat individul.

Criminalul era supărat că nu primea suficientă atenție de la membrii familiei

Citește și
medic legist
INTERVIU Medicul legist din cazul Bascov: O mare cruzime, cum până în acest moment nu am văzut vreodată

Detaliile crimei, care i-a șocat chiar și pe anchetatori, nu pot fi redate.

Vă amintim, omorul a avut loc în comuna Bascov, în noaptea de 8 spre 9 august 2022. Asasinul, care era supărat pentru ca membrii familiei nu-i acordau suficientă atenție, ar fi plănuit minuțios atrocitățile.

El și-a ucis părinții, fratele, sora și nepoata. După comiterea faptei, a vrut să plece în lume, dar s-a speriat și s-a ascuns într-o pădure din apropiere. Acolo l-au găsit și capturat polițiștii. 

Articol recomandat de sport.ro
Serena a devenit prințesă! La 43 de ani, Williams arată mai bine ca atunci când juca tenis!
Serena a devenit prințesă! La 43 de ani, Williams arată mai bine ca atunci când juca tenis!
Citește și...
Ce se va întâmpla cu autorul crimelor din Bascov dacă se dovedește că avea discernământ când a comis crimele
Ce se va întâmpla cu autorul crimelor din Bascov dacă se dovedește că avea discernământ când a comis crimele

Bărbatul de 52 de ani din Bascov, care și-a ucis cinci membri ai familiei, suferă de afecțiuni psihice, dar procurorii și medicii psihiatri trebuie să stabilească dacă în momentul comiterii faptelor avea sau nu discernământ. În funcție de această constatare se poate cere o pedeapsă în instanță.

 

INTERVIU Medicul legist din cazul Bascov: O mare cruzime, cum până în acest moment nu am văzut vreodată
INTERVIU Medicul legist din cazul Bascov: O mare cruzime, cum până în acest moment nu am văzut vreodată

Dan Manu, șeful Serviciului de Medicină Legală Argeș, prezintă într-un interviu acordat Știrile PRO TV detalii din ancheta crimelor din Bascov, județul Argeș. 

 

ANIMAȚIE GRAFICĂ Modul în care criminalul din Bascov i-a ucis pe cei cinci membri ai familiei. Ce scria într-un jurnal
ANIMAȚIE GRAFICĂ Modul în care criminalul din Bascov i-a ucis pe cei cinci membri ai familiei. Ce scria într-un jurnal

arestat miercuri la amiază. În anchetă, au apărut informații potrivit cărora individul ar fi plănuit omorurile de mai mulți ani și ținea chiar un jurnal în care ar fi planificat ororile.

Motivul pentru care criminalul din Bascov și-a ucis familia
Motivul pentru care criminalul din Bascov și-a ucis familia

Bărbatul de 53 de ani, bolnav psihic, care a recunoscut că și-a fost arestat preventiv. El este acuzat de omor calificat, cu premeditare și cruzime, împotriva membrilor familiei.  

Criminalul din Bascov a fost reținut, ar fi premeditat uciderea familiei sale. Un legist este șocat de rănile victimelor
Criminalul din Bascov a fost reținut, ar fi premeditat uciderea familiei sale. Un legist este șocat de rănile victimelor

Bărbatul de 53 de ani, bolnav psihic, care a recunoscut că și-a ucis părinții, fratele, sora și nepoata de 5 ani a fost reținut. El este acuzat de omor calificat cu premeditare și cruzime împotriva membrilor de familie.

Recomandări
Prima rundă de consultări informale de la Cotroceni s-a încheiat. Urmează runda a doua, când se formează „aparatul tehnic”
Prima rundă de consultări informale de la Cotroceni s-a încheiat. Urmează runda a doua, când se formează „aparatul tehnic”

La consultările informale convocate la Cotroceni de președintele României, Nicușor Dan, partidele pro-europene și Grupul Minorităților Naționale și-au exprimat preocuparea față de deficitul bugetar și angajamentul de a găsi soluții responsabile.

UE lansează un plan major de apărare la Marea Neagră. Ce are România de câștigat din noua strategie
UE lansează un plan major de apărare la Marea Neagră. Ce are România de câștigat din noua strategie

Comisia Europeană a anunțat, miercuri, un nou plan de apărare pentru Marea Neagră, care va îmbunătăți transportul de echipamente militare în regiune.

Surse: PSD ar putea propune un premier tehnocrat pentru noul guvern. Singurul consens, până acum, este legat de creșterea TVA
Surse: PSD ar putea propune un premier tehnocrat pentru noul guvern. Singurul consens, până acum, este legat de creșterea TVA

Președintele are o misiune aproape imposibilă: să aducă la aceeași masă 4 partide cu ideologii și viziuni diferite care să decidă și să aplice aceleași măsuri pentru a salva economia de pe marginea prăpastiei.