SUA au trimis cererea de extrădare a elevului din București acuzat de șantaj și amenințări cu bombă. Riscă detenția pe viață

×
Codul embed a fost copiat

Departamentul de Justiție al Statelor Unite ale Americii a trimis oficial cererea de extrădare a elevului minor din Capitală, suspectat peste Ocean de infracțiuni grave.

Iar magistrații Curții de Apel București au decis ca băiatul de 17 ani să rămână în arest la domiciliu, și vor da un verdict după Paște.

Cererea de extrădare a elevului bucureștean în Statele Unite ale Americii formulată de Departamentul de Justiție a ajuns oficial la Curtea de Apel, București. Iar părinții minorului și avocatul angajat de aceștia vor încerca până în ultima clipă să împiedice extrădarea pentru că autoritățile judiciare americane au spus-o răspicat: el riscă să fie condamnat chiar și la detențiunea pe viață.

Departamentul de Justiție al Statelor Unite susține că elevul va fi anchetat și judecat ca un adult, deși nu a împlinit încă vârsta majoratului, tocmai pentru că s-ar fi comportat ca un major atunci când ar fi aderat la un grup infracțional organizat.

În plus, ar fi racolat adolescente pe care le-ar fi determinat să producă materiale pornografice și chiar să se automutileze.

Citește și
steve witkoff
Emisarul lui Trump transmite că un acord este ”în lucru” între Rusia și Ucraina. Acordul de pace se referă la cinci teritorii

Acuzații grave la adresa elevului

Cele mai grave acuzații - potrivit justiției americane - sunt cele legate de mesaje de amenințare cu bombă, pe care adolescentul le-ar fi transmis telefonic sau prin poșta electronică, mai multor licee și sinagogi din Statele Unite.

Florin Alin Radu, avocatul elevului: „El a fost atras în această grupare, e o grupare care atrage tineri la nivel internațional și anumiți majori corup minori să sâvârșească acest gen de fapte. Ei nu își dau seama de consecințe și cu siguranță nici nu discută cu membri ai familiei. Sunt practic racolați și încearcă să li se dea o importanță prin comportamentul lor, să crească în grad în acel grup”.

Judecătorul a decis să îl lase pe elev alături de părinți cel puțin până după Paște, dar în arest la domiciliu. Abia apoi va decide dacă îl extrădează sau nu.
 

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO A fost dat afară de bodyguarzi de la party-ul lui PSG! Reacția sa a venit imediat
GALERIE FOTO A fost dat afară de bodyguarzi de la party-ul lui PSG! Reacția sa a venit imediat
Citește și...
Ce au spus delegații SUA în România despre alegeri și retragerea militarilor. „Au venit cu atitudine caldă, deschisă”
Ce au spus delegații SUA în România despre alegeri și retragerea militarilor. „Au venit cu atitudine caldă, deschisă”

Pentru prima dată de la revenirea lui Donald Trump la Casa Alba, o delegație a Congresului american a ajuns la București.  

Emisarul lui Trump transmite că un acord este ”în lucru” între Rusia și Ucraina. Acordul de pace se referă la cinci teritorii
Emisarul lui Trump transmite că un acord este ”în lucru” între Rusia și Ucraina. Acordul de pace se referă la cinci teritorii

Un acord de pace este „în lucru” între Rusia și Ucraina, a declarat trimisul special prezidențial al SUA, Steve Witkoff, în timp ce comenta întâlnirea sa cu președintele rus Vladimir Putin la Fox News.

China anunță recompense consistente pentru capturarea unor ”agenţi” americani
China anunță recompense consistente pentru capturarea unor ”agenţi” americani

China a anunţat marţi că oferă "recompense" pentru capturarea a trei presupuşi "agenţi secreţi" ai Agenţiei Naţionale de Securitate (NSA) din SUA, suspectaţi că au comis atacuri cibernetice împotriva Jocurilor Asiatice de Iarnă din februarie, scrie AFP.

istraţia Trump a fost dată în judecată în legătură cu tarifele la Curtea de Comerţ Internaţional a SUA
istraţia Trump a fost dată în judecată în legătură cu tarifele la Curtea de Comerţ Internaţional a SUA

Un grup de susţinere juridică a cerut Curţii de Comerţ Internaţional a SUA să blocheze tarifele radicale impuse de preşedintele Donald Trump partenerilor comerciali străini, argumentând că preşedintele şi-a depăşit atribuţiile, anunţă Reuters.

Consilierul lui Donald Trump: SUA au primit peste 10 oferte comerciale după impunerea tarifelor. Recesiunea e exclusă
Consilierul lui Donald Trump: SUA au primit peste 10 oferte comerciale după impunerea tarifelor. Recesiunea e exclusă

Directorul Consiliului Economic Naţional al SUA, Kevin Hassett, a declarat luni că peste 10 ţări au făcut oferte comerciale „foarte bune” către SUA, ca reacţie la tarifele vamale impuse de Donald Trump importurilor din mai multe naţiuni.

Recomandări
Măsuri dure și nepopulare pentru ”însănătoșirea” României. Cum vrea viitorul guvern să facă rost de bani: ”În disperare”
Măsuri dure și nepopulare pentru ”însănătoșirea” României. Cum vrea viitorul guvern să facă rost de bani: ”În disperare”

Suntem tot mai aproape de a avea un nou guvern și este tot mai clar că viitorul premier va fi nevoit să ia măsuri dure, nepopulare. A spus-o luni Ilie Bolojan, cel pe care președintele Nicușor Dan l-ar vrea premier.  

Propaganda rusă cere un atac nuclear asupra Ucrainei. Cum a fost umilit Putin la el acasă, printr-o operațiune ca-n filme
Propaganda rusă cere un atac nuclear asupra Ucrainei. Cum a fost umilit Putin la el acasă, printr-o operațiune ca-n filme

Consecinţele atacului îndrăzneţ al Ucrainei asupra bazelor aeriene din Rusia continuă să se manifeste, Moscova fiind sub presiune să răspundă şi există deja voci în Rusia care spun că acesta este un motiv pentru un atac nuclear asupra Ucrainei.

Salina Praid înghite pământul, fisurile se extind și pe dealurile din apropiere. ”Luăm cu noi doar câteva haine”
Salina Praid înghite pământul, fisurile se extind și pe dealurile din apropiere. ”Luăm cu noi doar câteva haine”

Crește pericolul de la o oră la alta în Harghita. Planșeul vechilor mine de sare a început să slăbească și au apărut mai multe cratere care se surpă sub ochii localnicilor.