Sute de mii de oameni se pregătesc pentru pelerinajul de Sfânta Parascheva. Cât costă cazarea în Iași în această perioadă

×
Codul embed a fost copiat

Iașiul, se pregătește să devină, centrul spiritual al țării. Hramul Sfintei Paraschiva, care atrage anual, sute de mii de pelerini, veniți din toate colțurile țării, dar și din străinătate, începe peste patru zile.

Enoriașii, se pot închina, în acest an, și la moaștele Sfântului Pantelimon, aduse de pe muntele Athos.

Sărbătoarea Sfintei Parascheva are loc în fiecare an pe 14 octombrie și atrage mii de pelerini în orașul Iași, acolo unde se află moaștele ei.

Ziua Sfintei Parascheva este asociată și cu o serie de superstiții și obiceiuri populare. Aceste superstiții, deși nu au o bază teologică, sunt adânc înrădăcinate în cultura populară românească și sunt respectate de mulți oameni. 

Cele aproape 8.500 de locuri de cazare, în oficial în municipiul Iași, au fost rezervate în totalitate pentru perioada în care are loc pelerinajul - spun cei de la centrul de turism din localitate. Pentru o cameră pelerinii au plătit, în medie, 500 de lei.

Citește și
credinciosi
Zeci de mii de credincioși au fost la Mănăstirea Nicula, de Adormirea Maicii Domnului. Unii merg pe jos spre casă, zeci de km

Simona Vețeleanu, reprezentanta unui hotel: „Este perioada, poate, cea mai aglomerata din an. În general, sejururile sunt de 1-2 nopți de cazare”.

Credincioșii care nu își permit să plătească o cameră de hotel vor primi sprijin din partea preoților. Biserica „Sf. Lazăr” - de pildă - are disponibile 50 de locuri de cazare și oferă și o masă caldă gratuită.

Enoriașă: „Pelerinii vin în număr mare, noi ne pregătim cu mâncare, cât de poate de gustoasa și buna, cu multa dragoste”.

Pelerinajul începe pe 8 octombrie

Potrivit calendarului stabilit de preoți, pelerinajul începe marți, 8 octombrie - atunci când racla cu moaștele Sfintei Parascheva va fi scoasă din Catedrala Mitropolitană din Iași, purtătă pe umeri de preoți, și așezată pe baldachinul de pe esplanadă.

Sărbătoare se va încheia pe 14 octombrie, seara. În acest an, de la mănăstirea „Sf. Pavel” de pe Muntele Athops, vor fi aduse la Iași și moaștele Sf. Tămăduitor Pantelimon.

Lucian Apopei, reprezentant al Arhiepiscopiei Iașilor: „Frumusețea pelerinajului de la Iași se datorează în mod deosebit pelerinilor care vin în număr foarte mare și înfrumusețează aceste zile. Este toamna la Iași, dar orașul parca înflorește prin prezenta lor”.

Enoriașă: „Noi venim din Italia. Avem o fetiță, căreia i-am ales numele și este ocrotitoarea noastră. Eu, pe Sf. Cuvioasă Parascheva am cunoscut-o în perioada facultății, și eu și soțul, când am rămas a doua oara însărcinată, am zis că vă purta acest nume”.

Printre pelerinii care vor ajunge în Moldova vor fi, în permanență, peste o mie de voluntari. Anul trecut, peste 460.000 de credincioși s-au închinat la moaștele Sf. Parascheva, în perioada hramului.

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO A fost dat afară de bodyguarzi de la party-ul lui PSG! Reacția sa a venit imediat
GALERIE FOTO A fost dat afară de bodyguarzi de la party-ul lui PSG! Reacția sa a venit imediat
Citește și...
Mii de credincioși au ajuns deja la Iași, la moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva. Pelerinajul începe peste 10 zile
Mii de credincioși au ajuns deja la Iași, la moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva. Pelerinajul începe peste 10 zile

Deși mai sunt 10 zile până la cel mai mare pelerinaj ortodox de la noi, cel de la moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva, pelerinii au ajuns deja la Iași. Sunt câteva mii de credincioși care speră să evite astfel aglomerația.

Zeci de mii de credincioși au fost la Mănăstirea Nicula, de Adormirea Maicii Domnului. Unii merg pe jos spre casă, zeci de km
Zeci de mii de credincioși au fost la Mănăstirea Nicula, de Adormirea Maicii Domnului. Unii merg pe jos spre casă, zeci de km

Au fost ore încărcate de emoție la mănastirea Nicula, din Cluj, la cel mai mare pelerinaj ortodox organizat de Sfânta Maria Mare.

Credincioși din toată lumea au ajuns la cel mai mare pelerinaj din Ardeal: „Te încarci cu o energie pozitivă”
Credincioși din toată lumea au ajuns la cel mai mare pelerinaj din Ardeal: „Te încarci cu o energie pozitivă”

Este sărbătoare mare astăzi. Credincioșii prăznuiesc Adormirea Maicii Domnului, ocazie cu care are loc cel important pelerinaj din Ardeal.

Recomandări
Măsuri dure și nepopulare pentru ”însănătoșirea” României. Cum vrea viitorul guvern să facă rost de bani: ”În disperare”
Măsuri dure și nepopulare pentru ”însănătoșirea” României. Cum vrea viitorul guvern să facă rost de bani: ”În disperare”

Suntem tot mai aproape de a avea un nou guvern și este tot mai clar că viitorul premier va fi nevoit să ia măsuri dure, nepopulare. A spus-o luni Ilie Bolojan, cel pe care președintele Nicușor Dan l-ar vrea premier.  

Propaganda rusă cere un atac nuclear asupra Ucrainei. Cum a fost umilit Putin la el acasă, printr-o operațiune ca-n filme
Propaganda rusă cere un atac nuclear asupra Ucrainei. Cum a fost umilit Putin la el acasă, printr-o operațiune ca-n filme

Consecinţele atacului îndrăzneţ al Ucrainei asupra bazelor aeriene din Rusia continuă să se manifeste, Moscova fiind sub presiune să răspundă şi există deja voci în Rusia care spun că acesta este un motiv pentru un atac nuclear asupra Ucrainei.

Salina Praid înghite pământul, fisurile se extind și pe dealurile din apropiere. ”Luăm cu noi doar câteva haine”
Salina Praid înghite pământul, fisurile se extind și pe dealurile din apropiere. ”Luăm cu noi doar câteva haine”

Crește pericolul de la o oră la alta în Harghita. Planșeul vechilor mine de sare a început să slăbească și au apărut mai multe cratere care se surpă sub ochii localnicilor.