Turiștii care vor să viziteze Cetatea Devei urcă pe jos deși există o telecabină nou-nouță care urcă până acolo

×
Codul embed a fost copiat

Telecabina care urcă la Cetatea Devei e nou-nouță, dar stă nefolosită. De aproximativ 3 luni, turiștii care se încăpățânează să viziteze fortăreața urcă pe jos.

Pentru că telecabina să fie pornită, e nevoie de liftieri. Însă angajările la stat au fost blocate.

Deşi noua telecabină a fost amplasată la finele anului trecut, vizitatorii urcă şi acum pe jos până la Cetatea Devei. Decizia de a schimba telecabina a fost luată în 2021, pentru ca cea veche era uzată și nesigură, spun reprezentanții istrației locale.

În plus, au fost modernizate sistemele de comandă, stațiile de plecare și sosire, rampele pentru persoanele cu dizabilități şi au fost montate automate pentru bilete. Însă regulile ISCIR s-au modificat chiar pe durata lucrărilor.

Noua telecabină are o capacitate dublă față de cea veche. În ea încap 30 de persoane. Pentru a se primii autorizația ISCIR, una dintre condiții a fost angajarea unui liftier.

Citește și
politie
Două tinere din Harghita au fost reţinute după ce au agresat o fată de 12 ani, în urma unui conflict pornit în online

Problema e că deocamdată nu poate fi angajat personal calificat...

Dana Golea, purtător de cuvânt Primăria Deva:
Angajările în sistemul public sunt deocamdată suspendate, atunci cea mai urgentă soluție a fost încheierea unui contract cu o firmă care deține personal specializat, deci liftieri, pentru a opera telecabina„.

După încheierea procedurilor, telecabina ar urma să funcţioneze la finele acestei luni, etimează responsabilii. Până atunci, se merge pe jos.

Băiat: ”Am venit pe aici, pe poteca turistică, am urcat și a fost ok”.

Reporter: Cam cât timp ați făcut?

Băiat; Cam o jumătate de oră”.

Tot de aproximativ doi ani sunt lucrări și la cetate.

Vasile Marghinean, constructor proiect: ”Amenajările s-au făcut cu piatră cubică. Se poate observa din adezid. Treptele la fel și lemn de stejar”.

Proiectul - de aproape 5 milioane de euro - face parte din strategia de dezvoltare a orașului pentru promovarea turismului și valorificarea patrimoniului cultural.

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO A fost dat afară de bodyguarzi de la party-ul lui PSG! Reacția sa a venit imediat
GALERIE FOTO A fost dat afară de bodyguarzi de la party-ul lui PSG! Reacția sa a venit imediat
Citește și...
Două tinere din Harghita au fost reţinute după ce au agresat o fată de 12 ani, în urma unui conflict pornit în online
Două tinere din Harghita au fost reţinute după ce au agresat o fată de 12 ani, în urma unui conflict pornit în online

Două tinere, în vârstă de 17 şi 21 de ani, au fost reţinute de poliţiştii din Topliţa, după ce au agresat o minoră de 12 ani, în urma unui conflict generat în mediul online.

Jaful de 10 milioane de lei de la Poșta Română, explicat de Poliție pe Facebook. Banii nu erau securizați într-un seif
Jaful de 10 milioane de lei de la Poșta Română, explicat de Poliție pe Facebook. Banii nu erau securizați într-un seif

Poliţiştii din Timişoara îl caută în continuare pe unul dintre indivizii care au furat 10 milioane de lei, din sediul central al Poştei. Între timp, bărbatul care a plănuit totul, a fost arestat, după o urmărire în trafic.

Salina Praid înghite pământul, fisurile se extind și pe dealurile din apropiere. ”Luăm cu noi doar câteva haine”
Salina Praid înghite pământul, fisurile se extind și pe dealurile din apropiere. ”Luăm cu noi doar câteva haine”

Crește pericolul de la o oră la alta în Harghita. Planșeul vechilor mine de sare a început să slăbească și au apărut mai multe cratere care se surpă sub ochii localnicilor.  

Recomandări
Măsuri dure și nepopulare pentru ”însănătoșirea” României. Cum vrea viitorul guvern să facă rost de bani: ”În disperare”
Măsuri dure și nepopulare pentru ”însănătoșirea” României. Cum vrea viitorul guvern să facă rost de bani: ”În disperare”

Suntem tot mai aproape de a avea un nou guvern și este tot mai clar că viitorul premier va fi nevoit să ia măsuri dure, nepopulare. A spus-o luni Ilie Bolojan, cel pe care președintele Nicușor Dan l-ar vrea premier.  

Propaganda rusă cere un atac nuclear asupra Ucrainei. Cum a fost umilit Putin la el acasă, printr-o operațiune ca-n filme
Propaganda rusă cere un atac nuclear asupra Ucrainei. Cum a fost umilit Putin la el acasă, printr-o operațiune ca-n filme

Consecinţele atacului îndrăzneţ al Ucrainei asupra bazelor aeriene din Rusia continuă să se manifeste, Moscova fiind sub presiune să răspundă şi există deja voci în Rusia care spun că acesta este un motiv pentru un atac nuclear asupra Ucrainei.