Un austriac venit în România ca să se însoare cu o tânără a fost sechestrat şi jefuit

×
Codul embed a fost copiat

Îndrăgostit nevoie de mare de o româncă pe care o cunoscuse la el în țară, un cetățean austriac și-a făcut bagajele și a venit la Sfântu Gheorghe după ea.

A trecut însă prin coșmarul vieții: alți doi români, care îl ajutaseră să o cunoască pe femeie, l-au sechestrat într-o casă și l-au jefuit.

Înșelăciunea a fost pusă la cale de doi bărbați, care au petrecut vara în Austria, la muncă.

Acolo l-au cunoscut pe burlacul de 46 de ani, căruia i-au găsit imediat o mireasă. După câteva întâlniri, scânteile i-au aprins și mai tare inima, așa că nu s-a gândit de două ori când i s-a propus să vină la Sfântu Gheorghe, de unde era fata și să facă nunta.

În țară, suspecții au pus în aplicare planul. L-au încuiat în casă și i-au vândut o parte din darurile pentru fată: două televizoare, un laptop și un telefon mobil - apoi i-au golit și cardul de bani.

Citește și
Denis Stefan
Denis Ștefan are Covid-19. ”Pentru conspiraționiști, am pus și buletinul de analiză”

Victima a reușit să scape mulțumită unor vecini, care au alertat poliția. Cei doi bărbați care l-au chinuit pe bietul holtei au fost arestați preventiv și sunt cercetați pentru furt, înșelăciune și lipsire de libertate.

Interesant este că și femeia cu care austriacul ar fi trebuit - chipurile - să se însoare, a fost arestată în Austria, pentru fapte similare pe care le-ar fi săvârșit acolo.

Articol recomandat de sport.ro
VIDEO Nicușor Dan, show total la Gala Neagu! Președintele a fost chemat să arunce de la 7 metri
VIDEO Nicușor Dan, show total la Gala Neagu! Președintele a fost chemat să arunce de la 7 metri
Citește și...
Băiețel de 8 ani, agresat de un individ fără adăpost în liftul unui bloc din Capitală
Băiețel de 8 ani, agresat de un individ fără adăpost în liftul unui bloc din Capitală

Un agresor sexual a fost prins în București la 24 de ore după ce părinții unui copil în vârstă de numai 8 ani au anunțat polițiștii Serviciului Omoruri că fiul lor a fost atacat.

Denis Ștefan are Covid-19. ”Pentru conspiraționiști, am pus și buletinul de analiză”
Denis Ștefan are Covid-19. ”Pentru conspiraționiști, am pus și buletinul de analiză”

Actorul Denis Ștefan, protagonistul ”Inimă de țigan”, una dintre cele mai de succes telenovele românești, a fost confirmat pozitiv cu noul coronavirus.

Pneumolog: Recontaminările cu SARS-CoV-2 dau forme mai severe ale bolii
Pneumolog: Recontaminările cu SARS-CoV-2 dau forme mai severe ale bolii

Medicii Spitalului "Victor Babeş" din Timişoara au tratat şi cazuri de recontaminări cu COVID-19 la acelaşi pacient, recidiva fiind mai severă decât îmbolnăvirea primară, a declarat luni, pentru AGERPRES, managerul spitalului, prof. dr. Cristian Oancea.

Prefectul Traian Berbeceanu: Nu suntem în situaţia de a se lua măsuri de carantinare
Prefectul Traian Berbeceanu: Nu suntem în situaţia de a se lua măsuri de carantinare

Prefectul Capitalei, Traian Berbeceanu, a dat asigurări, luni, că Bucureştiul nu se află în situaţia în care autorităţile să decidă carantinarea în contextul pandemiei de COVID-19.

Recomandări
Președintele Nicușor Dan a anunțat la Știrile PRO TV când vom avea premier. Ce spune despre Cristina Neagu
Președintele Nicușor Dan a anunțat la Știrile PRO TV când vom avea premier. Ce spune despre Cristina Neagu

Președintele Nicușor Dan a declarat în exclusivitate pentru Știrile PRO TV că este posibil ca, până la sfârșitul săptămânii viitoare, să avem un premier. Șeful statului a participat la ”Gala Neagu- Retragerea unei legende”.  

Papa Leon a criticat dur mișcarea naționalistă, în timpul slujbei de Rusalii: „Nu există loc pentru prejudecăți și ziduri”
Papa Leon a criticat dur mișcarea naționalistă, în timpul slujbei de Rusalii: „Nu există loc pentru prejudecăți și ziduri”

Papa Leon al XIV-lea a condamnat duminică apariţia mişcărilor politice naţionaliste, descriindu-le drept „nefericite”, fără a face referire directă la vreo ţară sau lider, potrivit Reuters.

Cristina Neagu își încheie cariera: Portretul celei mai mari handbaliste din istoria României
Cristina Neagu își încheie cariera: Portretul celei mai mari handbaliste din istoria României

Cristina Neagu își încheie astăzi, 8 iunie 2025, cariera de handbal printr-un meci de retragere organizat în onoarea sa.