Viorica Dăncilă dezvăluie că a dat meditații la matematică. Ce salariu avea ca europarlamentar

dăncilă
Agerpres

Preşedintele PSD, Viorica Dăncilă, a declarat luni că dat meditaţii gratuite la matematică, pe vremea când era profesoară.

"Am dat meditaţii, dar copiilor unor prieteni, la matematică, dar niciodată ca să cer bani, din dorinţa de a-mi ajuta prietenii, de a ajuta copiii prietenilor am făcut acest lucru. Am mai dat meditaţii copiilor care nu aveau posibilităţi şi pentru că întotdeauna cred că trebuie să îi ajuţi pe cei care au nevoie de sprjinul tău. În chemam acasă la mine, în apartamentul din Videle", a spus Dăncilă, la un post de televiziune, întrebată dacă a dat meditaţii pe vremea când era profesoară.

În altă ordine de idei, ea a spus că a preferat să nu prezinte opiniei publice ceasul despre care liberalii au afirmat că este foarte scump şi nu a fost trecut în declaraţia de avere, informează Agerpres.

"Acel ceas nu depăşeşte 5.000 de euro. Dacă arăt ceasul vor veni cu un alt scandal, măcar să-l rostogolească pe ăsta ca să ascundă laşitatea lui Klaus Iohannis. Vin ori cu cele patru case, ori cu ceasuri. Am ceasuri, dar nu sunt de firmă, sunt ceasuri pe care le-am asortat la rochia pe care o aveam, sau la costumul pe care îl aveam, ceasuri ieftine, pe care şi le poate permite orice om modest din această ţară. Pentru mine ceasurile nu reprezintă o pasiune", a afirmat ea.

Întrebată care era salariul lunar de europarlamentar, Dăncilă a spus 6.400 de euro.

Citește și
Dăncilă
Reacția lui Dăncilă, întrebată dacă va merge la dezbaterea anunţată de Klaus Iohannis

"Era chiria care costa destul de mult, oricum rămâneau, nu am făcut un calcul lunar. Rămâneau nişte bani", a arătat aceasta.

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO A fost dat afară de bodyguarzi de la party-ul lui PSG! Reacția sa a venit imediat
GALERIE FOTO A fost dat afară de bodyguarzi de la party-ul lui PSG! Reacția sa a venit imediat
Citește și...
Cum au ajuns zeci de familii să plătească vacanțe de vis de care nu s-au putut bucura
Cum au ajuns zeci de familii să plătească vacanțe de vis de care nu s-au putut bucura

Cum au ajuns zeci de familii să plătească vacanțe de vis de care nu s-au putut bucura

Reacția lui Dăncilă, întrebată dacă va merge la dezbaterea anunţată de Klaus Iohannis
Reacția lui Dăncilă, întrebată dacă va merge la dezbaterea anunţată de Klaus Iohannis

Preşedintele PSD, Viorica Dăncilă, a afirmat, luni seară, referitor la dezbaterea preşedintelui Klaus Iohannis de marţi, că ia în calcul ambele variante.

Iohannis, despre prezența Vioricăi Dăncilă la dezbaterea de marți
Iohannis, despre prezența Vioricăi Dăncilă la dezbaterea de marți

Preşedintele Klaus Iohannis a afirmat, luni seară, la Ploieşti, că Viorica Dăncilă ”nu va fi primită” dacă va merge la dezbaterea pe care a anunţat-o pentru marţi seară.

Dăncilă speră că va lua voturi chiar și de la PNL. Iohannis: „Sunt cu PSD în război”
Dăncilă speră că va lua voturi chiar și de la PNL. Iohannis: „Sunt cu PSD în război”

Candidatul PSD la alegerile prezidențiale, Viorica Dăncilă, susţine că va prelua din programul contracandidaţilor săi care nu au intrat în turul doi al alegerilor prezidenţiale şi speră că va primi voturi şi de la "cei care au votat PNL în primul tur".

Recomandări
Măsuri dure și nepopulare pentru ”însănătoșirea” României. Cum vrea viitorul guvern să facă rost de bani: ”În disperare”
Măsuri dure și nepopulare pentru ”însănătoșirea” României. Cum vrea viitorul guvern să facă rost de bani: ”În disperare”

Suntem tot mai aproape de a avea un nou guvern și este tot mai clar că viitorul premier va fi nevoit să ia măsuri dure, nepopulare. A spus-o luni Ilie Bolojan, cel pe care președintele Nicușor Dan l-ar vrea premier.  

Propaganda rusă cere un atac nuclear asupra Ucrainei. Cum a fost umilit Putin la el acasă, printr-o operațiune ca-n filme
Propaganda rusă cere un atac nuclear asupra Ucrainei. Cum a fost umilit Putin la el acasă, printr-o operațiune ca-n filme

Consecinţele atacului îndrăzneţ al Ucrainei asupra bazelor aeriene din Rusia continuă să se manifeste, Moscova fiind sub presiune să răspundă şi există deja voci în Rusia care spun că acesta este un motiv pentru un atac nuclear asupra Ucrainei.

Salina Praid înghite pământul, fisurile se extind și pe dealurile din apropiere. ”Luăm cu noi doar câteva haine”
Salina Praid înghite pământul, fisurile se extind și pe dealurile din apropiere. ”Luăm cu noi doar câteva haine”

Crește pericolul de la o oră la alta în Harghita. Planșeul vechilor mine de sare a început să slăbească și au apărut mai multe cratere care se surpă sub ochii localnicilor.