„Rabla pentru Termopane”, în premieră. Românii își vor putea înlocui ferestrele vechi pe banii statului

Fereastra
StirilePROTV

Mircea Fechet, ministrul Mediului, a anunțat joi că va finanța noul program Rabla pentru Termopane, prin istrația Fondului pentru Mediu.

Ministrul Mediului a declarat că bugetul istraţiei Fondului pentru Mediu a crescut, faţă de cel de anul trecut, fiind un buget extrem de ambiţios, construit cu responsabilitate, dar care în acelaşi timp se răspundă concret nevoilor românilor, autorităţilor publice locale şi mediului de afaceri în domeniu, privind eficienţa energetică, mobilitatea şi energia regenerabilă şi, în ultimul rând, protejarea pădurilor. „Aşadar, vom folosi acest buget pentru programele deja cunoscute, dar şi pentru unele programe noi pe care le vom propune românilor începând de anul acesta”, a arătat Mircea Fechet.

Programul Rabla 2025 ar putea fi prelungit

El a precizat că pentru prima dată îşi propun să finanţeze integrat lanţul complet al tranziţiei energetice la nivelul gospodăriilor, prin extinderea programului de panouri fotovoltaice cu baterii pentru stocare, lucru pe care l-au făcut deja.

”Noutatea este legată de pompele de căldură pe care le finanţăm începând de anul acesta. Cu alte cuvinte, o casă cu panouri pe acoperiş, cu stocare pentru a putea consuma în timpul nopţii ceea ce produce ziua, şi cu pompă de căldură ce în timpul iernii încălzeşte locuinţa şi în timpul sezonului cald o răceşte, este, în opinia noastră, o casă ideală din punct de vedere al mediului”, a arătat Mircea Fechet.

El a mai spus că ministerul îşi propune să prelungească programul RABLA, cel mai longevit program al istraţiei Fondului pentru Mediu.

Citește și
masini trafic
Programul Rabla se schimbă din nou. Subvențiile vor fi mai mari pentru mașini electrice. Fără eco-bonusuri

”Am prezentat noile cifre, valoarea ecotichetelor pentru programul RABLA 2025. Vom finanţa şi anul acesta iluminat public cu lămpi de tip LED. De asemenea, ne propunem să venim în sprijinul locuitorilor din zona montană, deocamdată, în sensul în care vom finanţa RABLA pentru sobe”, a anunţat ministrul Mediului.

”Avem 1,5 miliarde la panouri fotovoltaice, avem 1,43 de miliarde la RABLA. Reamintesc, cuantumul valorii ecotichetelor, 10.000 de lei pentru un autovehicul cu propulsie termică, 12.000 de lei pentru cele cu propulsie hibridă, 15.000 pentru plug-in hybrid şi 37.000 de lei, adică aproximativ 7.500 de euro pentru un autovehicul 100% electric sau cu pilă de combustie cu hidrogen. La iluminat public stradal ne propunem să alocăm 500 de milioane de lei, la fel ca la programul de eficienţă energetică în clădiri publice. De asemenea, RABLA pentru sobe are alocate 250 de milioane de lei”, a mai spus ministrul Mircea Fechet.

Potrivit ministrului, în acest moment, istraţia Fondului pentru Mediu încheie deja contracte de finanţare cu toate unităţile istrativ-teritoriale din Legea Muntelui.

”Totodată ne propunem să finanţăm baterii de stocare pentru sistemele fotovoltaice existente. Avem 400 de milioane de lei pentru acest program şi ne gândim în primul rând la acei români care, din resurse proprii, fără să mai aştepte istraţia Fondului pentru Mediu sau alte tipuri de finanţare, au decis să-şi instaleze propriile panouri pe acoperiş. Cred că putem veni în primul rând în întâmpinarea lor”, a arătat ministrul. El a anunţat că de asemenea, îşi propun să finanţeze înfiinţarea de noi parcuri.

”Ne propunem să finanţăm în premieră şi am instituit deja un grup de lucru la nivelul Ministerului Mediului pentru noul program pe care îl vom numi Rabla pentru Termopane. Totodată ne propunem să finanţăm cu 100 de milioane de lei pompele de căldură”, a mai afirmat Fechet.

Prin program vor fi finanțați 50 de milioane de lei pentru înlocuirea termoor pentru eficiență energetic și pentru reducerea pierderilor de căldură în locuințe.

Ministrul a spus că a fost publicat în Monitorul oficial Ghidul pentru Rabla Tractoare şi ieri au trimis la Monitor Ghidul pentru programul Rabla, cel convenţional.

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO Peformanța reușită de Bernadette Szocs
GALERIE FOTO Peformanța reușită de Bernadette Szocs
Citește și...
Programul Rabla 2025. Valoarea ecotichetelor pentru mașinile electrice va crește de la 5.100 la 7.500 de euro
Programul Rabla 2025. Valoarea ecotichetelor pentru mașinile electrice va crește de la 5.100 la 7.500 de euro

Valoarea ecotichetelor din programul Rabla pentru maşinile electrice va crește la circa 7.500 de euro, față de 5.100 cât era anul trecut,  a anunțat joi premierul Marcel Ciolacu.

Programul Rabla se schimbă din nou. Subvențiile vor fi mai mari pentru mașini electrice. Fără eco-bonusuri
Programul Rabla se schimbă din nou. Subvențiile vor fi mai mari pentru mașini electrice. Fără eco-bonusuri

7.500 de euro vor primi anul acesta cei care vor să își cumpere mașină electrică prin programul „Rabla”.

(P) Ford România lansează Programul Rabla 2025 și Ford Ecobonus pentru vehicule electrice
(P) Ford România lansează Programul Rabla 2025 și Ford Ecobonus pentru vehicule electrice

Într-un pas important pentru promovarea mobilității electrice, Ford România invită toți iubitorii de automobile să descopere oferta specială oferită prin Programul Rabla 2025 și prin lansarea programului Ford Ecobonus.

Recomandări
Curtea Constituțională a validat rezultatul alegerilor prezidenţiale. Nicuşor Dan este președintele României
Curtea Constituțională a validat rezultatul alegerilor prezidenţiale. Nicuşor Dan este președintele României

Judecătorii Curții Constituționale au confirmat şi validat, joi, rezultatul alegerilor prezidențiale din 18 mai 2025. Astfel, Nicușor Dan este președintele României.

Se caută un Guvern. PSD anunță că vrea ”recunoașterea realizărilor incontestabile ale guvernării din ultimii trei ani”
Se caută un Guvern. PSD anunță că vrea ”recunoașterea realizărilor incontestabile ale guvernării din ultimii trei ani”

PSD a anunțat că ”nu va negocia nimic în privința portofoliilor sau a altor funcții dintr-un viitor guvern”, însă vrea ”recunoașterea realizărilor incontestabile ale guvernării din ultimii trei ani”, adică ale premierului Marcel Ciolacu.

 

Rușii cer un nou președinte în Ucraina pentru a putea semna memorandumul privind viitoarea pace: ”Nu mai e legitim”
Rușii cer un nou președinte în Ucraina pentru a putea semna memorandumul privind viitoarea pace: ”Nu mai e legitim”

Poporul Ucrainei trebuie să aleagă un nou preşedinte în locul lui Volodimir Zelenski pentru ca Moscova să poată să semneze un memorandum cu Kievul privind viitoarea pace.