Firmele din România care vor primi până la 150.000 de euro de la stat. Guvernul a aprobat ordonanța

afaceri, bani, firma
Shutterstock

Guvernul a aprobat, în şedinţa de marţi, programul Electric UP 2, în baza căruia întreprinderile mici şi mijlocii şi firmele din domeniul HoReCa vor beneficia de un ajutor de până la 150.000 de euro.

Banii pot fi folosiți pentru instalarea de panouri fotovoltaice şi de staţii pentru vehiculele electrice.

"Printr-o ordonanţă de urgenţă, Guvernul susţine întreprinderile mici şi mijlocii şi domeniul HoReCa pentru a-şi asigura energia necesară prin instalarea de panouri fotovoltaice şi prin instalarea de staţii pentru vehiculele electrice. Programul Electric UP continuă cu o nouă etapă de finanţare în care se acordă un ajutor de până la 150.000 de euro pentru fiecare beneficiar. Trei sferturi din valoarea cheltuielilor eligibile sunt acoperite din fonduri primite prin acest program, IMM-urile urmând să vină cu o finanţare de 25% din valoarea proiectului", a anunţat purtătorul de cuvânt al Guvernului, Mihai Constantin, într-o conferinţă de presă susţinută la Palatul Victoria.

Programul Electric UP 2 va fi finanţat de la bugetul de stat şi are un cuantum total de 450 de milioane de lei.

În prima etapă de aplicare a acestei scheme de sprijin, peste 1.500 de IMM-uri şi de operatori economici din sectorul HoReCa au primit finanţare pentru instalarea de panouri fotovoltaice şi staţii pentru vehicule electrice.

Citește și
oameni pe strada
Când se virează pensiile, alocațiile și indemnizațiile, pe luna iunie. Calendarul complet al plăţilor

"Totodată, se măreşte limita superioară a puterii instalate în sistemul de panouri fotovoltaice la 150 de kilowaţi, pentru asigurarea consumului propriu, a consumului staţiilor de încărcare de minim 22 de kilowaţi, pentru vehicule electrice şi electrice hibrid plug-in", a menţionat Mihai Constantin.

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO A fost dat afară de bodyguarzi de la party-ul lui PSG! Reacția sa a venit imediat
GALERIE FOTO A fost dat afară de bodyguarzi de la party-ul lui PSG! Reacția sa a venit imediat
Citește și...
Când se virează pensiile, alocațiile și indemnizațiile, pe luna iunie. Calendarul complet al plăţilor
Când se virează pensiile, alocațiile și indemnizațiile, pe luna iunie. Calendarul complet al plăţilor

Simona Bucura Oprescu a anunțat luni că în ciuda minivacanței de Rusalii, toate alocațiile, indemnizațiile, pensiile și celelalte drepturi sociale vor fi plătite la timp.

Peste 6,7 miliarde de euro au dispărut din conturile Băncii Naționale a României într-o singură lună. Ce s-a întâmplat
Peste 6,7 miliarde de euro au dispărut din conturile Băncii Naționale a României într-o singură lună. Ce s-a întâmplat

Rezervele valutare la Banca Naţională a României au scăzut la finalul lunii mai la 55,661 miliarde euro, faţă de 62,414 miliarde euro la sfârşitul lunii aprilie, anunţă Banca Naţională a României (BNR).

Vești proaste de la BNR pentru Guvern, care se chinuie să scadă deficitul: „Este greu de crezut că putem ajunge la 7%”
Vești proaste de la BNR pentru Guvern, care se chinuie să scadă deficitul: „Este greu de crezut că putem ajunge la 7%”

Deficitul după patru luni este cu 0,3 puncte procentuale mai mic decât anul trecut, dar atingerea țintei de 7% din planul bugetar pe termen mediu pare improbabilă, a declarat Matei Kubinschi de la BNR.

Recomandări
Măsuri dure și nepopulare pentru ”însănătoșirea” României. Cum vrea viitorul guvern să facă rost de bani: ”În disperare”
Măsuri dure și nepopulare pentru ”însănătoșirea” României. Cum vrea viitorul guvern să facă rost de bani: ”În disperare”

Suntem tot mai aproape de a avea un nou guvern și este tot mai clar că viitorul premier va fi nevoit să ia măsuri dure, nepopulare. A spus-o luni Ilie Bolojan, cel pe care președintele Nicușor Dan l-ar vrea premier.  

Propaganda rusă cere un atac nuclear asupra Ucrainei. Cum a fost umilit Putin la el acasă, printr-o operațiune ca-n filme
Propaganda rusă cere un atac nuclear asupra Ucrainei. Cum a fost umilit Putin la el acasă, printr-o operațiune ca-n filme

Consecinţele atacului îndrăzneţ al Ucrainei asupra bazelor aeriene din Rusia continuă să se manifeste, Moscova fiind sub presiune să răspundă şi există deja voci în Rusia care spun că acesta este un motiv pentru un atac nuclear asupra Ucrainei.

Salina Praid înghite pământul, fisurile se extind și pe dealurile din apropiere. ”Luăm cu noi doar câteva haine”
Salina Praid înghite pământul, fisurile se extind și pe dealurile din apropiere. ”Luăm cu noi doar câteva haine”

Crește pericolul de la o oră la alta în Harghita. Planșeul vechilor mine de sare a început să slăbească și au apărut mai multe cratere care se surpă sub ochii localnicilor.