Pensionarii care primesc pensia pe card vor fi informaţi de acest lucru pe mail

bani, lei
Shutterstock

Pensionarii care primesc pensia pe card vor fi informaţi despre acest lucru printr-un simplu e-mail, potrivit unui proiect iniţiat de deputaţi liberali, adoptat în şedinţa de marţi a Senatului, transmite Agerpres.

Propunerea legislativă are ca obiect de reglementare completarea Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice prin introducerea posibilităţii transmiterii de către Casa Naţională de Pensii Publice, la cerere, în format electronic, a documentului care face dovada plăţii pentru pensionarii care au optat pentru plata în cont curent sau cont de card.

Documentul de informare cu privire la sumele plătite se transmite începând cu luna următoare înregistrării cererii, în maximum 48 de ore de la efectuarea plăţii drepturilor în cont curent sau cont de card, potrivit unui amendament is.

"Este o iniţiativă a PNL pentru debirocratizare, pentru a trece la o tehnică informatică. Este vorba despre informarea celor care primesc pe card. Până acum, în stilul nostru românesc, dacă avea nevoie de informaţii, trebuia să se deplaseze la oficiul respectiv, să-şi ia datele să vadă de ce a primit atâta, de ce nu a primit. Prin lege, cei care se ocupă de pensii sunt obligaţi să le trimită şi în format electronic. Poate începem să extindem astfel de iniţiative şi în alte domenii, să nu mai purtăm oamenii pe drumuri, să piardă timpul, ci să fie informaţi la timp", a precizat în plen liderul grupului parlamentar PNL din Senat, Virgil Guran.

La rândul sau, senatorul USR PLUS Ştefan Pălărie a salutat iniţiativa liberală, menţionând că reprezintă o "construcţie" către obiectivele coaliţiei de guvernare, respectiv debirocratizarea şi eficientizarea statului.

Citește și
oameni pe strada
Când se virează pensiile, alocațiile și indemnizațiile, pe luna iunie. Calendarul complet al plăţilor

"O propunere absolut irabilă. Pentru a fi puţin mai specifici, în momentul de faţă, poştaşii României se duc să dea un talon de pensie mov chiar şi celor cărora nu li se mai dă pensia în numerar, ci doar prin transfer bancar sau depunere într-un cont (...). Este spre binele tuturor, inclusiv al pensionarilor, să nu-i mai ţină pe drumuri nici pe poştaşi şi nici să nu mai aştepte prin alte mijloace un document care poate fi trimis celor care au, simplu, prin email" a subliniat Pălărie.

Senatul este prima Camera sesizată.

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO A fost dat afară de bodyguarzi de la party-ul lui PSG! Reacția sa a venit imediat
GALERIE FOTO A fost dat afară de bodyguarzi de la party-ul lui PSG! Reacția sa a venit imediat
Citește și...
Când se virează pensiile, alocațiile și indemnizațiile, pe luna iunie. Calendarul complet al plăţilor
Când se virează pensiile, alocațiile și indemnizațiile, pe luna iunie. Calendarul complet al plăţilor

Simona Bucura Oprescu a anunțat luni că în ciuda minivacanței de Rusalii, toate alocațiile, indemnizațiile, pensiile și celelalte drepturi sociale vor fi plătite la timp.

Peste 6,7 miliarde de euro au dispărut din conturile Băncii Naționale a României într-o singură lună. Ce s-a întâmplat
Peste 6,7 miliarde de euro au dispărut din conturile Băncii Naționale a României într-o singură lună. Ce s-a întâmplat

Rezervele valutare la Banca Naţională a României au scăzut la finalul lunii mai la 55,661 miliarde euro, faţă de 62,414 miliarde euro la sfârşitul lunii aprilie, anunţă Banca Naţională a României (BNR).

Vești proaste de la BNR pentru Guvern, care se chinuie să scadă deficitul: „Este greu de crezut că putem ajunge la 7%”
Vești proaste de la BNR pentru Guvern, care se chinuie să scadă deficitul: „Este greu de crezut că putem ajunge la 7%”

Deficitul după patru luni este cu 0,3 puncte procentuale mai mic decât anul trecut, dar atingerea țintei de 7% din planul bugetar pe termen mediu pare improbabilă, a declarat Matei Kubinschi de la BNR.

Recomandări
Măsuri dure și nepopulare pentru ”însănătoșirea” României. Cum vrea viitorul guvern să facă rost de bani: ”În disperare”
Măsuri dure și nepopulare pentru ”însănătoșirea” României. Cum vrea viitorul guvern să facă rost de bani: ”În disperare”

Suntem tot mai aproape de a avea un nou guvern și este tot mai clar că viitorul premier va fi nevoit să ia măsuri dure, nepopulare. A spus-o luni Ilie Bolojan, cel pe care președintele Nicușor Dan l-ar vrea premier.  

Propaganda rusă cere un atac nuclear asupra Ucrainei. Cum a fost umilit Putin la el acasă, printr-o operațiune ca-n filme
Propaganda rusă cere un atac nuclear asupra Ucrainei. Cum a fost umilit Putin la el acasă, printr-o operațiune ca-n filme

Consecinţele atacului îndrăzneţ al Ucrainei asupra bazelor aeriene din Rusia continuă să se manifeste, Moscova fiind sub presiune să răspundă şi există deja voci în Rusia care spun că acesta este un motiv pentru un atac nuclear asupra Ucrainei.

Salina Praid înghite pământul, fisurile se extind și pe dealurile din apropiere. ”Luăm cu noi doar câteva haine”
Salina Praid înghite pământul, fisurile se extind și pe dealurile din apropiere. ”Luăm cu noi doar câteva haine”

Crește pericolul de la o oră la alta în Harghita. Planșeul vechilor mine de sare a început să slăbească și au apărut mai multe cratere care se surpă sub ochii localnicilor.