Autoritatile din New York spun 'stop' fumatului in aer liber

×
Codul embed a fost copiat

Abia s-au obisnuit cu legea care interzice fumatul in toate spatiile publice, ca locuitorilor din New York li se mai pregateste ceva. Autoritatile au de gand sa interzica si fumatul in aer liber, fie ca vorbim de strazi, piete publice sau parcuri.

Motivatia? Riscurile fumatului pasiv sunt aceleasi, fie ca respiri fum de tigara intr-un spatiu inchis sau pe o banca in parc.

Proiectul de lege, care va fi supus votului peste cateva luni, prevede amenzi de pana la 300 de dolari.

Proaspat obisnuiti sa iasa in strada ca sa-si aprinda o tigara, new-yorkezii ar putea fi nevoiti sa renunte de tot la acest viciu. Asta deoarece consilierii locali vor sa interzica fumatul in peste 1700 de locuri din metropola, de la parcuri la piete publice. Pe lista se afla si faimosul Central Park.

Cum era si de asteptat, initiativa legislativa nu este chiar pe placul tuturor. Mai ales ca fumatorii care vor fi prinsi cu tigara aprinsa vor trebui sa plateasca o amenda consistenta.

Citește și
fumat
Si fumatul pasiv ucide! Peste 600.000 de persoane mor anual

De altfel, metropola americana este extrem de neprietenoasa cu fumatorii. Tigarile vandute aici sunt printre cele mai scumpe din Statele Unite, din cauza taxelor foarte mari.

15% din populatia Statelor Unite, adica aproape 45 de milioane de americani fumeaza. Si aproape trei sferturi dintre ei sustin ca vor sa renunte la acest viciu.

Articol recomandat de sport.ro
VIDEO Sala Polivalentă "a erupt" când Nicușor Dan a intrat pe parchet lângă Cristina Neagu
VIDEO Sala Polivalentă "a erupt" când Nicușor Dan a intrat pe parchet lângă Cristina Neagu
Citește și...
Gata cu fumatul in locurile publice din Bulgaria, de la inceputul lui 2011
Gata cu fumatul in locurile publice din Bulgaria, de la inceputul lui 2011

Restrictiile privind fumatul in spatii publice adoptate in Bulgaria vor intra in vigoare in ianuarie 2011, restaurantele fiind nevoite sa infiinteze saloane speciale pentru fumatori.

Si fumatul pasiv ucide! Peste 600.000 de persoane mor anual
Si fumatul pasiv ucide! Peste 600.000 de persoane mor anual

Fumatul pasiv ucide, anual, peste 600.000 de persoane pe plan mondial, dintre care 165.000 sunt copii, potrivit unui studiu publicat vineri in revista medicala britanica The Lancet, informeaza AFP.

Tot raul spre bine! 4 din 10 romani au renuntat la fumat din cauza saraciei
Tot raul spre bine! 4 din 10 romani au renuntat la fumat din cauza saraciei

De cand li s-au golit buzunarele si sunt fortati sa isi dramuiasca fiecare banut, mii de romani au renuntat la tutun. O confirma si datele programului national de stopare a fumatului finantat de Ministerul Sanatatii din taxa pe viciu.

Recomandări
Președintele Nicușor Dan a anunțat la Știrile PRO TV când vom avea premier. Ce spune despre Cristina Neagu
Președintele Nicușor Dan a anunțat la Știrile PRO TV când vom avea premier. Ce spune despre Cristina Neagu

Președintele Nicușor Dan a declarat în exclusivitate pentru Știrile PRO TV că este posibil ca, până la sfârșitul săptămânii viitoare, să avem un premier. Șeful statului a participat la ”Gala Neagu- Retragerea unei legende”.  

Papa Leon a criticat dur mișcarea naționalistă, în timpul slujbei de Rusalii: „Nu există loc pentru prejudecăți și ziduri”
Papa Leon a criticat dur mișcarea naționalistă, în timpul slujbei de Rusalii: „Nu există loc pentru prejudecăți și ziduri”

Papa Leon al XIV-lea a condamnat duminică apariţia mişcărilor politice naţionaliste, descriindu-le drept „nefericite”, fără a face referire directă la vreo ţară sau lider, potrivit Reuters.

Cristina Neagu își încheie cariera: Portretul celei mai mari handbaliste din istoria României
Cristina Neagu își încheie cariera: Portretul celei mai mari handbaliste din istoria României

Cristina Neagu își încheie astăzi, 8 iunie 2025, cariera de handbal printr-un meci de retragere organizat în onoarea sa.