Belgia vrea să trimită deţinuţi în Kosovo, pentru că nu mai are loc în penitenciare: "Ne inspirăm din modelul Danemarcei”

detinut inchisoare penitenciar
Shutterstock

Ministrul belgian al Justiţiei, Annelies Verlinden, a declarat că ţara sa a iniţiat discuţii pentru transferul unor deţinuţi într-o închisoare renovată din Kosovo începând din anul 2027.

Decizia a fost luată ca o soluţie pentru problema supraaglomerării penitenciarelor din Belgia, relatează agenţia EFE, potrivit Agerpres.

"Ne inspirăm din modelul Danemarcei, care intenţionează să trimită deţinuţi într-o închisoare renovată din Kosovo începând cu 2027. Aceasta este o cale pe care o explorăm, iar e iniţiale au fost demarate la faţa locului", a declarat titulara belgiană a portofoliului Justiţiei pentru publicaţia ză Le Soir.

Noul guvern de coaliţie condus de naţionalistul flamand De Wever a acordat Ministerului Justiţiei un buget suplimentar de 150 de milioane de euro în 2025 pentru a face faţă diferitelor probleme cu care se confruntă sistemul de justiţie, inclusiv supraaglomerarea închisorilor şi deficitul de personal.

Belgia, o ţară cu un raport de deţinuţi la populaţie superior altor state europene, are aproximativ 11.000 de locuri în penitenciare, dar numărul deţinuţilor este de circa 13.000 şi alţi aproximativ 4.000 de condamnaţi la pedepse de sub trei ani de închisoare încă aşteaptă să fie transferaţi în penitenciare. Belgia a închiriat anul trecut locuri în penitenciarele olandeze, care sunt deja ocupate.

Citește și
alimente gaza
Keir Starmer avertizează: „Situaţia din Fâşia Gaza este intolerabilă şi se înrăutăţeşte pe zi ce trece"

Totuşi, Annelies Verlinden a subliniat că este nevoie de "realism", întrucât implementarea acestei soluţii nu implică doar închirierea unor spaţii, ci necesită "resurse, infrastructură, personal şi o abordare integrală, în special cu privire la ceea ce se întâmplă cu deţinuţii străini după ispăşirea pedepselor".

Şi Austria a anunţat anul trecut că doreşte ca infractorii extracomunitari condamnaţi în această ţară să-şi execute pedepsele în Kosovo, măsură inspirată dintr-un astfel de acord încheiat de Danemarca.

Kosovo a acceptat în 2021 să închirieze Danemarcei 300 de celule de penitenciar în schimbul unei plăţi anuale de 15 milioane de euro şi a unei finanţări daneze pentru proiecte de energie verde.

În acele celule vor fi deţinuţi - după finalizarea tuturor procedurilor legale - delincvenţi condamnaţi în Danemarca ce nu provin din ţări membre ale UE. Acestor deţinuţi le vor fi aplicate legile daneze în perioada de încarcerare în Kosovo.

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO A fost dat afară de bodyguarzi de la party-ul lui PSG! Reacția sa a venit imediat
GALERIE FOTO A fost dat afară de bodyguarzi de la party-ul lui PSG! Reacția sa a venit imediat
Citește și...
Keir Starmer avertizează: „Situaţia din Fâşia Gaza este intolerabilă şi se înrăutăţeşte pe zi ce trece
Keir Starmer avertizează: „Situaţia din Fâşia Gaza este intolerabilă şi se înrăutăţeşte pe zi ce trece"

Prim-ministrul britanic Keir Starmer a afirmat luni că situaţia din Fâşia Gaza se "înrăutăţeşte pe zi ce trece" şi că este important să se asigure că enclava palestiniană primeşte urgent mai mult ajutor umanitar, transmite agenţia Reuters.

ONU cere o anchetă independentă după uciderea a cel puţin 31 de persoane la centrul umanitar de la Rafah
ONU cere o anchetă independentă după uciderea a cel puţin 31 de persoane la centrul umanitar de la Rafah

Secretarul general al ONU se declară luni ”îngrozit” de uciderea prin împuşcare, duminică, a cel puţin 31 de persoane de către militari israelieni la un centru de distribuire de ajutor umanitar de la Rafah.

 

Casa Albă: Donald Trump şi Xi Jinping probabil vor discuta la telefon săptămâna aceasta
Casa Albă: Donald Trump şi Xi Jinping probabil vor discuta la telefon săptămâna aceasta

Preşedinţii american Donald Trump şi chinez Xi Jinping ”probabil” vor discuta la telefon săptămâna aceasta, anunţă luni o purtătoare de ccuvânt a Casei Albe, Karoline Leavitt.

 

Recomandări
Măsuri dure și nepopulare pentru ”însănătoșirea” României. Cum vrea viitorul guvern să facă rost de bani: ”În disperare”
Măsuri dure și nepopulare pentru ”însănătoșirea” României. Cum vrea viitorul guvern să facă rost de bani: ”În disperare”

Suntem tot mai aproape de a avea un nou guvern și este tot mai clar că viitorul premier va fi nevoit să ia măsuri dure, nepopulare. A spus-o luni Ilie Bolojan, cel pe care președintele Nicușor Dan l-ar vrea premier.  

Propaganda rusă cere un atac nuclear asupra Ucrainei. Cum a fost umilit Putin la el acasă, printr-o operațiune ca-n filme
Propaganda rusă cere un atac nuclear asupra Ucrainei. Cum a fost umilit Putin la el acasă, printr-o operațiune ca-n filme

Consecinţele atacului îndrăzneţ al Ucrainei asupra bazelor aeriene din Rusia continuă să se manifeste, Moscova fiind sub presiune să răspundă şi există deja voci în Rusia care spun că acesta este un motiv pentru un atac nuclear asupra Ucrainei.

Salina Praid înghite pământul, fisurile se extind și pe dealurile din apropiere. ”Luăm cu noi doar câteva haine”
Salina Praid înghite pământul, fisurile se extind și pe dealurile din apropiere. ”Luăm cu noi doar câteva haine”

Crește pericolul de la o oră la alta în Harghita. Planșeul vechilor mine de sare a început să slăbească și au apărut mai multe cratere care se surpă sub ochii localnicilor.