Ce a cerut românul de la hotelul din Olanda care a refuzat să-l cazeze din cauza naționalității

hotel
Shutterstock

Alexandru Hegyi, cel care nu a fost primit pentru că este român într-un hotel din Olanda, unde a făcut rezervare pe Booking, spune că autoritatea anti-discriminare din Țările de Jos i-a propus două soluţii: medierea sau tranşarea cazului în instanţă.

 

Hegyi spune că nu vrea despăgubiri de la hotel şi că a ales medierea, însă cu condiţia ca unitatea turistică să facă o declaraţie publică, prin care să îşi ceară scuze pentru discriminarea voită împotriva cetăţenilor români, potrivit News.

În plus, el vrea ca unitatea să promită că astfel de situaţii nu se vor mai repeta. În cazul în care hotelul refuză, românul ia în calcul varianta tranşării cazului în instanţă.

Într-un mesaj postat pe reţelele de socializare, Alexandru Hegyi afirmă că RADAR, agenţia anti-discriminare din Olanda, i-a propus două soluţii cu privire la situaţia sa generată de faptul că un hotel din Tilburg i-a refuzat cazare din cauza naţionalităţii sale.

Românului i s-au propus două soluții: medierea sau procesul

Citește și
papa spalat picioare
Un român, printre deținuții spălați de Papa Francisc pe picioare în Joia Mare. GALERIE FOTO

”În ceea ce priveşte B&B-ul (hotelul din Tilbirg – n.r.), RADAR mi-a propus două soluţii: 1. Medierea şi 2. Escaladarea în instanţă.

Fiindcă nu mă interesează în niciun fel partea de scandal şi/sau să obţin vreun beneficiu material din această situaţie nefericită am ales prima variantă, dar cu o condiţie.

Le-am transmis celor de la RADAR că voi putea vedea cazul închis numai în momentul în care proprietarul spaţiului de cazare va ieşi cu o declaraţie publică (de preferat în presă) prin care îşi va cere scuze pentru discriminarea voită împotriva cetăţenilor români şi va promite că astfel de situaţii nu se vor mai repeta.

Din nefericire, agenţii RADAR nu au reuşit încă să stabilească un direct cu reprezentanţii B&B-ului chiar dacă s-au deplasat de două ori la adresa spaţiului de cazare. În momentul de faţă se încearcă stabilirea unei alte forme de . În cazul în care proprietarul refuză idea declaraţiei publice atunci voi lua în considerare cea de-a doua variantă propusă de către agenţia anti-discriminare”, a scris Alexandru Hegyi pe Facebook.

El spune că mediatizarea cazului său ”ar trebui să îndeplinească un singur scop: Să ne asigurăm că o astfel de situaţie nu se va mai repeta niciodată”.

Le transmite celor care l-au înjurat că ”și în anul 2023 majoritatea înjurăturilor de mamă se scriu folosind cratimă”

Hegyi mai scrie că ”faptul că ii unităţii de cazare nu au fost capabili să îşi creeze un sistem prin care să restrângă sau să elimine problemele generate de cei care practică activităţi ilegale, nu le dă în nici un fel dreptul să considere că un cetăţean român = un posibil infractor”.

”Pot înţelege că o interacţiune negativă cu anumite persoane poate fi extrapolată cu uşurinţă asupra întregului grup din care acei indivizi fac parte, dar nu pot tolera ca întregul grup să fie ostracizat doar pe baza unei experienţe personale.

În fond, aici este şi cel mai mare pericol al discriminării de orice fel – atunci când experienţele personale duc către generalizări colective. Din fericire nu cred că este cazul în speţa de faţă”, mai scrie românul.

El le mulţumeşte celor care l-au susţinut şi spune că a primit şi foarte multe mesaje ”cu înjurături”, celor care l-au apostrofat amintindu-se că ”şi în anul 2023 majoritatea înjurăturilor de mamă se scriu folosind cratima”.

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO A fost dat afară de bodyguarzi de la party-ul lui PSG! Reacția sa a venit imediat
GALERIE FOTO A fost dat afară de bodyguarzi de la party-ul lui PSG! Reacția sa a venit imediat
Citește și...
Mii de fermieri furioși au protestat în toată țara și au cerut mai mulți bani de la UE. Statul român, învinuit
Mii de fermieri furioși au protestat în toată țara și au cerut mai mulți bani de la UE. Statul român, învinuit

Peste 7.000 de fermieri au protestat, vineri, furioși, în toată țara. Au ieșit cu tractoarele în stradă, atât în principalele puncte de frontieră, dar și în marile orașe.

Un român, printre deținuții spălați de Papa Francisc pe picioare în Joia Mare. GALERIE FOTO
Un român, printre deținuții spălați de Papa Francisc pe picioare în Joia Mare. GALERIE FOTO

Un român se află printre cei se află printre cei 12 deținuți spălați pe picioare de Papa Francisc, în Joia Mare.

VIDEO. Liderul USR, către parlamentarii PSD-PNL: ”Ar trebui să vă întrebe poporul român dacă sunteți sănătoși la cap”
VIDEO. Liderul USR, către parlamentarii PSD-PNL: ”Ar trebui să vă întrebe poporul român dacă sunteți sănătoși la cap”

Președintele USR, deputatul Cătălin Drulă, i-a criticat dur, miercuri, pe parlamentarii PSD-PNL-UDMR care au votat controversatele modificări aduse codurilor penale, după ce s-au răzgândit de vreo două ori.  

Statul român a plătit pensie anticipată de aproape 5 milioane de lei unor persoane care nu ar fi avut acest drept
Statul român a plătit pensie anticipată de aproape 5 milioane de lei unor persoane care nu ar fi avut acest drept

Statul român a plătit pensie anticipată în valoare de aproape 5 milioane de lei unor persoane care nu ar fi avut acest drept.

România nu a fost în stare să cheltuie miliardele de la UE pentru reducerea sărăciei: 2.400 de euro pentru fiecare român
România nu a fost în stare să cheltuie miliardele de la UE pentru reducerea sărăciei: 2.400 de euro pentru fiecare român

România ar fi putut folosi până acum miliarde de euro pentru reducerea sărăciei și construcția de drumuri școli și spitale. Cu o întârziere de doi ani, începem abia acum să utilizăm banii puși la dispoziție de Bruxelles pentru perioada 2021-2027.

Recomandări
Măsuri dure și nepopulare pentru ”însănătoșirea” României. Cum vrea viitorul guvern să facă rost de bani: ”În disperare”
Măsuri dure și nepopulare pentru ”însănătoșirea” României. Cum vrea viitorul guvern să facă rost de bani: ”În disperare”

Suntem tot mai aproape de a avea un nou guvern și este tot mai clar că viitorul premier va fi nevoit să ia măsuri dure, nepopulare. A spus-o luni Ilie Bolojan, cel pe care președintele Nicușor Dan l-ar vrea premier.  

Propaganda rusă cere un atac nuclear asupra Ucrainei. Cum a fost umilit Putin la el acasă, printr-o operațiune ca-n filme
Propaganda rusă cere un atac nuclear asupra Ucrainei. Cum a fost umilit Putin la el acasă, printr-o operațiune ca-n filme

Consecinţele atacului îndrăzneţ al Ucrainei asupra bazelor aeriene din Rusia continuă să se manifeste, Moscova fiind sub presiune să răspundă şi există deja voci în Rusia care spun că acesta este un motiv pentru un atac nuclear asupra Ucrainei.

Salina Praid înghite pământul, fisurile se extind și pe dealurile din apropiere. ”Luăm cu noi doar câteva haine”
Salina Praid înghite pământul, fisurile se extind și pe dealurile din apropiere. ”Luăm cu noi doar câteva haine”

Crește pericolul de la o oră la alta în Harghita. Planșeul vechilor mine de sare a început să slăbească și au apărut mai multe cratere care se surpă sub ochii localnicilor.