Florin Morariu, românul care a pus pe fugă teroriștii la Londra, interviu pentru Daily Mail: Mi-e frică

Florin Morariu

Florin Morariu, românul care la începutul lunii iunie 2017 devenise erou în Marea Britanie, după ce l-a lovit pe un terorist în timpul atentatului de la London Bridge, a spus într-un interviu acordat Daily Mail, că trăiește în permanență cu frică.

În acest interviu a mai spus că se gândește serios să acționeze în judecată statul britanic, pentru că nu l-a protejat, relatează Daily Mail.

În acest sens, a at deja un avocat.

”Mi-au spus că nu mă pot introduce într-un program de protecție a martorilor, pentru că trei atacatori au fost uciși și 12 suspecți au fost arestați”, a spus Florin pentru publicația britanică.

”Oriunde mă duc trebuie să fiu atent. O să trăiesc cu frică pentru tot restul vieții”, a mai spus românul.

Citește și
alimente gaza
Keir Starmer avertizează: „Situaţia din Fâşia Gaza este intolerabilă şi se înrăutăţeşte pe zi ce trece"

Acum câteva zile, Florin spunea pentru presa di țară că celebritatea i-a adus mai multe probleme decât beneficii.

Din păcate, statul britanic nu m-a ajutat cu nimic. Am fost obligat sa mă întorc in România după ce proprietara locuinței în care stăteam cu chirie m-a rugat să plec de acolo, deoarece se temea pentru că atacatorii erau din același cartier.

Nu am mai avut unde să dorm. Nu mai aveam bani, am plecat doar cu un troler și într-un tricou, lăsasem geaca mea unei femei care leșinase pe stradă în timpul incidentelor. Mergeam pe stradă prin Londra, mă vedeam la televizor în vitrinele magazinelor de acolo, dar eu eram un imigrant fără casă și fără bani”, declara Morariu.

Imediat după atentat, Florin Morariu s-a întâlnit cu reprezentanții Ambasadei României de la Londra cărora le-a cerut o locuință și o slujbă nouă. ”Cred că este normal, deoarece nu mă simt în siguranță”, explica el la acea vreme.

Oficialii ambasadei i-au spus că nu-l pot ajuta din cauza ”limitărilor de natură legală ale competenței ambasadei pe teritoriul britanic” și i-au arătat că doar poliția britanică este în măsură să îi ofere protecție pe teritoriul Regatului Unit.

Ieșeanul spune acum că îi e teamă să se întoarcă la Londra deoarece îi este frică pentru viața sa: ”Sincer, vă spun că îmi este și teamă să mă întorc la Londra, pentru că am sentimentul că voi fi nevoit să mă uit mereu peste umăr”.

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO A fost dat afară de bodyguarzi de la party-ul lui PSG! Reacția sa a venit imediat
GALERIE FOTO A fost dat afară de bodyguarzi de la party-ul lui PSG! Reacția sa a venit imediat
Citește și...
Român scuipat și înjurat de un englez beat, în centrul orașului Cambridge
Român scuipat și înjurat de un englez beat, în centrul orașului Cambridge

Un român, agent de securitate la un magazin din centrul orașului Cambridge, a fost ținta unui atac rasist extrem de violent, anchetat acum de autorități

Recomandări
Măsuri dure și nepopulare pentru ”însănătoșirea” României. Cum vrea viitorul guvern să facă rost de bani: ”În disperare”
Măsuri dure și nepopulare pentru ”însănătoșirea” României. Cum vrea viitorul guvern să facă rost de bani: ”În disperare”

Suntem tot mai aproape de a avea un nou guvern și este tot mai clar că viitorul premier va fi nevoit să ia măsuri dure, nepopulare. A spus-o luni Ilie Bolojan, cel pe care președintele Nicușor Dan l-ar vrea premier.  

Propaganda rusă cere un atac nuclear asupra Ucrainei. Cum a fost umilit Putin la el acasă, printr-o operațiune ca-n filme
Propaganda rusă cere un atac nuclear asupra Ucrainei. Cum a fost umilit Putin la el acasă, printr-o operațiune ca-n filme

Consecinţele atacului îndrăzneţ al Ucrainei asupra bazelor aeriene din Rusia continuă să se manifeste, Moscova fiind sub presiune să răspundă şi există deja voci în Rusia care spun că acesta este un motiv pentru un atac nuclear asupra Ucrainei.

Salina Praid înghite pământul, fisurile se extind și pe dealurile din apropiere. ”Luăm cu noi doar câteva haine”
Salina Praid înghite pământul, fisurile se extind și pe dealurile din apropiere. ”Luăm cu noi doar câteva haine”

Crește pericolul de la o oră la alta în Harghita. Planșeul vechilor mine de sare a început să slăbească și au apărut mai multe cratere care se surpă sub ochii localnicilor.