Guvernul din Germania dă undă verde legalizării canabisului în scop recreativ

canabis
Shutterstock

Germania a mai făcut un pas miercuri către legalizarea canabisului în scop recreativ odată cu adoptarea de către guvern a unui proiect de lege, care va fi însoţită de o campanie de prevenire destinată tinerilor.

Potrivit textului, care nu a fost încă dezbătut şi votat de parlament, de la vârsta de 18 ani se va putea cumpăra şi deţine până la 25 de grame de canabis, relatează Presse şi DPA, citate de Agerpres.

Germania va avea astfel una dintre cele mai liberale legislaţii din Europa, pe urmele Maltei şi Luxemburgului, care au legalizat canabisul de agrement în 2021, respectiv 2023, notează AFP.

Coaliţia social-democratului Olaf Scholz, împreună cu Verzii şi Liberalii, a făcut din această legalizare unul dintre proiectele emblematice ale mandatului ei chiar dacă planul iniţial mergea mult mai departe. Confruntat cu rezerve din partea Uniunii Europene, Berlinul a trebuit să-şi revizuiască copia.

Reforma stârneşte critici de asemenea din partea opoziţiei, a sindicatelor poliţiştilor sau a judecătorilor care cred că nu va pune capăt traficului, în timp ce acesta este unul dintre obiective.

Citește și
alimente gaza
Keir Starmer avertizează: „Situaţia din Fâşia Gaza este intolerabilă şi se înrăutăţeşte pe zi ce trece"

Potrivit acestui proiect de lege, va fi posibil să se cultive până la trei plante de canabis pentru uz propriu.

Ce prevede noua legislație

Noua legislaţie prevede crearea de asociaţii non-profit ai căror membri adulţi - numărul lor limitat la 500 - să poată cultiva planta pentru consum propriu, sub supravegherea autorităţilor publice.

Aceste „Cannabis Social Clubs" - aşa cum se numesc ele însele - vor avea o activitate reglementată: nu vor putea aproviziona decât membrii şi doar cu 25 de grame pe zi, cu maximum de 50 de grame pe lună. Pentru tinerii cu vârsta cuprinsă între 18 şi 21 de ani, va fi ceva mai puţin: 30 de grame pe lună. Aceste cluburi vor fi supuse controalelor de către autorităţile publice.

Consumul de canabis trebuie să aibă loc în afara acestor cluburi, interzis la mai puţin de 200 de metri faţă de ele, de şcoli, locuri de joacă, terenuri de sport şi asociaţii pentru tineri.

Ministrul federal german al sănătăţii Karl Lauterbach intenţionează printre altele să lanseze o mare campanie de conştientizare a tinerilor asupra pericolelor canabisului pentru creier „deosebit de dăunătoare când acesta este încă într-o perioadă de creştere".

„Pentru tinerii (sub 18 ani), consumul rămâne interzis, iar pentru tinerii (până la 21 de ani), este limitat", a amintit el într-un comunicat de presă.

El a descris proiectul de lege privind legalizarea canabisului, aprobat miercuri de Cabinet, ca un "punct de cotitură".

Legea este un „punct de cotitură într-o politică din păcate eşuată în legătură cu canabisul", a spus ministrul în timpul unei conferinţe de presă la Berlin.

„Nimeni nu ar trebui să înţeleagă greşit legea. Consumul de canabis va fi legalizat. Cu toate acestea, el rămâne periculos", a notat Lauterbach, potrivit unui comunicat comun al ministerului său şi Ministerului Agriculturii, citat de DPA.

Scopul proiectului de lege, a explicat el, este să respingă piaţa neagră şi să reducă criminalitatea legată de droguri, traficul de substanţe toxice şi numărul consumatorilor.

La rândul său, ministrul agriculturii Cem Özdemir a vorbit despre un „pas important pentru o politică progresivă, realistă asupra drogurilor".

Proiectul de lege, care trebuie adoptat de parlament, este posibil să se modifice în timp ce Bundestagul îl dezbate după vacanţa de vară. Camera superioară a parlamentului german, Bundesrat, este de asemenea pregătită să-l discute.

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO A fost dat afară de bodyguarzi de la party-ul lui PSG! Reacția sa a venit imediat
GALERIE FOTO A fost dat afară de bodyguarzi de la party-ul lui PSG! Reacția sa a venit imediat
Citește și...
Keir Starmer avertizează: „Situaţia din Fâşia Gaza este intolerabilă şi se înrăutăţeşte pe zi ce trece
Keir Starmer avertizează: „Situaţia din Fâşia Gaza este intolerabilă şi se înrăutăţeşte pe zi ce trece"

Prim-ministrul britanic Keir Starmer a afirmat luni că situaţia din Fâşia Gaza se "înrăutăţeşte pe zi ce trece" şi că este important să se asigure că enclava palestiniană primeşte urgent mai mult ajutor umanitar, transmite agenţia Reuters.

ONU cere o anchetă independentă după uciderea a cel puţin 31 de persoane la centrul umanitar de la Rafah
ONU cere o anchetă independentă după uciderea a cel puţin 31 de persoane la centrul umanitar de la Rafah

Secretarul general al ONU se declară luni ”îngrozit” de uciderea prin împuşcare, duminică, a cel puţin 31 de persoane de către militari israelieni la un centru de distribuire de ajutor umanitar de la Rafah.

 

Casa Albă: Donald Trump şi Xi Jinping probabil vor discuta la telefon săptămâna aceasta
Casa Albă: Donald Trump şi Xi Jinping probabil vor discuta la telefon săptămâna aceasta

Preşedinţii american Donald Trump şi chinez Xi Jinping ”probabil” vor discuta la telefon săptămâna aceasta, anunţă luni o purtătoare de ccuvânt a Casei Albe, Karoline Leavitt.

 

Recomandări
Măsuri dure și nepopulare pentru ”însănătoșirea” României. Cum vrea viitorul guvern să facă rost de bani: ”În disperare”
Măsuri dure și nepopulare pentru ”însănătoșirea” României. Cum vrea viitorul guvern să facă rost de bani: ”În disperare”

Suntem tot mai aproape de a avea un nou guvern și este tot mai clar că viitorul premier va fi nevoit să ia măsuri dure, nepopulare. A spus-o luni Ilie Bolojan, cel pe care președintele Nicușor Dan l-ar vrea premier.  

Propaganda rusă cere un atac nuclear asupra Ucrainei. Cum a fost umilit Putin la el acasă, printr-o operațiune ca-n filme
Propaganda rusă cere un atac nuclear asupra Ucrainei. Cum a fost umilit Putin la el acasă, printr-o operațiune ca-n filme

Consecinţele atacului îndrăzneţ al Ucrainei asupra bazelor aeriene din Rusia continuă să se manifeste, Moscova fiind sub presiune să răspundă şi există deja voci în Rusia care spun că acesta este un motiv pentru un atac nuclear asupra Ucrainei.

Salina Praid înghite pământul, fisurile se extind și pe dealurile din apropiere. ”Luăm cu noi doar câteva haine”
Salina Praid înghite pământul, fisurile se extind și pe dealurile din apropiere. ”Luăm cu noi doar câteva haine”

Crește pericolul de la o oră la alta în Harghita. Planșeul vechilor mine de sare a început să slăbească și au apărut mai multe cratere care se surpă sub ochii localnicilor.