Noi tensiuni între Turcia și Grecia. Avioanele de luptă turcești, vizate de sistemul de apărare aeriană elen

f 16, turcia
Getty

Turcia a acuzat, duminică, faptul că avioane ale sale aflate în misiune în Marea Egee şi în estul Mării Mediterane au fost vizate de sistemul de apărare aeriană S-300 al Greciei şi a spus că este vorba de o "acţiune ostilă".

Sistemul de apărare aeriană grec desfăşurat în Creta "a blocat", marţi, avioane F-16 turce, aflate în misiune de recunoaştere la 3.000 de metri vest de insula Rodos, au declarat surse din Ministerul turc al Apărării, potrivit AFP, citată de Agerpres.

Acest lucru echivalează cu "acte ostile" conform regulilor angajamentului NATO, au spus aceleaşi surse.

Avioanele cu reacţie turce "şi-au îndeplinit totuşi misiunile prevăzute şi s-au întors la bază în securitate", au precizat sursele.

În ultimele luni, Turcia s-a plâns de acţiunile Greciei, care în opinia sa sunt provocatoare şi dăunează eforturilor de pace.

Citește și
Erdogan acuză Occidentul că ”înrăutățește lucrurile” între Ucraina și Rusia și îl atacă pe Biden: ”A fost incapabil”
Erdogan rupe un acord cu Grecia şi anunţă că nu mai vrea să se întâlnească cu liderii greci

Turcia și Grecia, neînțelegeri privind frontierele lor maritime şi aeriene

Cei doi vecini, ambii membri ai NATO, au neînţelegeri vechi privind frontierele lor maritime şi aeriene, ceea ce a determinat forţele aeriene să efectueze patrule şi misiuni de interceptare aproape zilnice, în principal în jurul unor insule greceşti apropiate de coastele Turciei.

Atena acuză Ankara că survolează insulele greceşti.

În schimb, Turcia afirmă că Grecia staţionează trupe pe insule din Marea Egee şi că încalcă astfel tratate de pace semnate după cele două războaie mondiale.

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO Karim Benzema surprinde! Și-a tras o iubită celebră și a făcut furori la Cannes
GALERIE FOTO Karim Benzema surprinde! Și-a tras o iubită celebră și a făcut furori la Cannes
Citește și...
După ce Erdogan a amenințat Grecia în greacă, fostul premier elen i-a răspuns în turcă
După ce Erdogan a amenințat Grecia în greacă, fostul premier elen i-a răspuns în turcă

Fostul premier al Greciei Alexis Tsipras i-a răspuns în turcă președintelui turc Recep Tayyip Erdogan, după amenințările repetate transmise de cel din urmă în greacă.

Erdogan rupe un acord cu Grecia şi anunţă că nu mai vrea să se întâlnească cu liderii greci
Erdogan rupe un acord cu Grecia şi anunţă că nu mai vrea să se întâlnească cu liderii greci

Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a rupt un acord cu Atena şi nu vrea să se mai întâlnească cu liderii greci, pe care-i acuză că nu sunt ”cinstiţi”, relatează AFP, scrie News.ro. 

Tensiuni între Turcia și Grecia, după ce Erdogan ar fi descoperit rezerve uriașe de gaze naturale în Mediterana
Tensiuni între Turcia și Grecia, după ce Erdogan ar fi descoperit rezerve uriașe de gaze naturale în Mediterana

Turcia şi Grecia efectuează manevre navale „rivale", în largul insulei greceşti Creta, în contextul creşterii tensiunilor dintre cele două ţări.

Recomandări
Reacția oficială a Ucrainei după ”atacurile masive teroriste” ale Rusiei cu 264 de ”arme diferite”, inclusiv 14 rachete
Reacția oficială a Ucrainei după ”atacurile masive teroriste” ale Rusiei cu 264 de ”arme diferite”, inclusiv 14 rachete

Ministerul Afacerilor Externe al Ucrainei a ”condamnat ferm”, duminică, într-un comunicat de presă, ultimele ”atacuri masive teroriste” ale Federației Ruse asupra orașelor ucrainene, care au avut loc în data de 24 și 25 mai 2025.

Ministrul Mediului a convocat Comitetul ministerial pentru situaţii de urgenţă în urma avertizărilor meteo de vreme rea
Ministrul Mediului a convocat Comitetul ministerial pentru situaţii de urgenţă în urma avertizărilor meteo de vreme rea

Ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Mircea Fechet, a convocat, duminică dimineaţă, Comitetul ministerial pentru situaţii de urgenţă, ca urmare a actualizării avertizărilor meteorologice de cod galben şi cod portocaliu.

Nicușor Dan, alături de candidatul proeuropean din Polonia: ”Românii au respins izolaționismul. Credeți în victoria voastră”
Nicușor Dan, alături de candidatul proeuropean din Polonia: ”Românii au respins izolaționismul. Credeți în victoria voastră”

Preşedintele ales al României, Nicuşor Dan, a vorbit în faţa mulţimii de alegători pro-europeni care participă, duminică în piaţa Bankowy din Varşovia, la un miting de susţinere a primarului Varşoviei, Rafał Trzaskowski.