O femeie de 29 de ani a fost arestată, după ce s-a dat drept elevă de liceu și a participat timp de patru zile la cursuri

arestata
Getty

O femeie din New Jersey a fost arestată după ce s-a dat drept elevă de liceu și a participat la cursuri timp de patru zile, au anunțat autoritățile.

Hyejeong Shin, în vârstă de 29 de ani, a fost arestată și este acuzată de falsificarea unui document guvernamental. Inspectorii școlari au declarat că ea le-a arătat oficialilor instituției un certificat de naștere fals în care pare tânără. Astfel, femeia a putut lua parte la cursurile liceului New Brunswick.

 

Prin depunerea de documente false, o femeie adultă care se dădea drept studentă a putut fi înscrisă la liceul nostru”, a declarat directorul Aubrey Johnson, la o ședință a consiliului școlar, scrie Metro.

Ea a participat și la câteva cursuri”, a mai spus el.

Citește și
incendiu la cantina unui liceu din baia mare
Mobilizare de forțe la un liceu din Baia Mare. Un incendiu puternic a cuprins mansarda cantinei

Johnson a spus că poliția a fost anunțată imediat când membrii personalului au descoperit grozăvia. Aceasta a atras atenția personalului școlii după ce nu a fost în stare să dea detalii despre părinții ei sau tutorele legal.

Cu toate acestea, Shin, care se dădea drept un boboc de 15 ani, a reușit să interacționeze cu studenții înainte ca personalul liceului să se prindă. Unii studenți au spus chiar că i-a at pentru a petrece timp după cursuri.

Unele dintre fetele pe care le cunosc au spus că fata le-a cerut să iasă pe Commercial Avenue, dar nu s-au prezentat niciodată și atunci a început să se poarte ciudat cu ele”, a spus un student pentru CBS Philadelphia.

Era în liceul nostru și ne-am asigurat, de asemenea, că le-am spus elevilor noștri să se abțină să o eze, fie de la distanță, fie în persoană”, a mai spus directorul părinților îngrijorați.

Directorul Johnson a spus că școala este în strânsă legătură cu elevii cu care Shin a interacționat direct.

O fotografie a lui Shin a fost distribuită tuturor studenților, care au fost avertizați să nu se angajeze în nicio convorbire cu ea. Potrivit unei scrisori trimise elevilor, prezența ei a fost interzisă în toate proprietățile districtului școlar.

Directorul a mai spus că districtul caută modalități de reformare a procesului de documentare pentru a identifica mai usor persoanele care folosesc documente falsificate.

Articol recomandat de sport.ro
Gigi Becali, dezvăluiri-șoc despre Simion! Adevărul dureros despre fostul șef de galerie
Gigi Becali, dezvăluiri-șoc despre Simion! Adevărul dureros despre fostul șef de galerie
Citește și...
Motivul incredibil pentru care un liceu trebuie să țină nonstop toate luminile aprinse
Motivul incredibil pentru care un liceu trebuie să țină nonstop toate luminile aprinse

Obligat să îşi ţină luminile aprinse zi şi noapte timp de un an şi jumătate din cauza unei probleme informatice de nerezolvat, un liceu din Statele Unite va putea în sfârşit să îşi stingă becurile în luna februarie, a anunţat presa americană.

 

Mobilizare de forțe la un liceu din Baia Mare. Un incendiu puternic a cuprins mansarda cantinei
Mobilizare de forțe la un liceu din Baia Mare. Un incendiu puternic a cuprins mansarda cantinei

A fost mobilizare de forţe, miercuri seară, la Liceul Tehnologic Transilvania din Baia Mare

 

Concurs de robotică la Alba Iulia. Ce invenții au etalat elevii din opt județe
Concurs de robotică la Alba Iulia. Ce invenții au etalat elevii din opt județe

Competiție inedită la Alba Iulia, unde mai mulți roboți, construiți și programați de elevi de liceu, au încercat să-și dovedescă supremația.

Incendiu la un liceu din Bacău, provocat de copii. Peste 260 de persoane au fost evacuate
Incendiu la un liceu din Bacău, provocat de copii. Peste 260 de persoane au fost evacuate

Un incendiu a izbucnit, vineri dimineaţă, la Liceul Tehnologic ”Alexandru Vlahuţă” din localitatea Podu Turcului, judeţul Bacău, focul manifestându-se într-o clasă, la o planşă de polistiren, şi fiind stins de cadrele didactice.

Un preot a fost prins masturbându-se în mașină, lângă un liceu. Reacția Episcopiei Giurgiului
Un preot a fost prins masturbându-se în mașină, lângă un liceu. Reacția Episcopiei Giurgiului

Un preot în vârstă de 48 de ani din Giurgiu a fost reținut de polițiști pentru ultraj contra bunelor moravuri. Mai exact, el s-ar fi autosatisfăcut în timp ce se afla într-o mașină, parcată în apropierea unui liceu din oraș.

Recomandări
Nicușor Dan propune o reformă fiscală în două etape: Pachet cu măsuri pentru deficit până în 30 iunie, apoi
Nicușor Dan propune o reformă fiscală în două etape: Pachet cu măsuri pentru deficit până în 30 iunie, apoi "construcție"

Președintele Nicușor Dan a avut joi, la Palatul Cotroceni, o întâlnire cu reprezentanții mediului asociativ de afaceri.      

Planul PSD pentru a reduce deficitul creat de guvernele Ciolacu și Ciucă. Domeniile în care ar vrea cheltuieli mai mici
Planul PSD pentru a reduce deficitul creat de guvernele Ciolacu și Ciucă. Domeniile în care ar vrea cheltuieli mai mici

PSD merge la discuțiile grupului tehnic pentru reducerea cheltuielolor cu un pachet de măsuri care să reducă deficitul crescut de guvernele Ciolacu I și II. Social-democrații vor impozit progresiv, dar și optimizarea cheltuielilor.

Imagini din dronă cu suprafețe uriașe sub ape, în Covasna. Apa atinge pe alocuri 2 metri. VIDEO
Imagini din dronă cu suprafețe uriașe sub ape, în Covasna. Apa atinge pe alocuri 2 metri. VIDEO

E dezastru în județul Covasna, din cauza inundațiilor! Apele acoperă suprafețe tot mai mari de teren! Sute de oameni sunt evacuați de autorități din localitățile Băcel și Lunca Mărcușului, unde se fac deversări controlate.