"Prețul" pe care Israelul îl plătește pentru eliberarea ostaticilor din Gaza. Cât "costă" viața unui evreu. Cifra e uriașă

israel hamas
Getty

Guvernul israelian a fost de acord, miercuri dimineaţa, cu încetarea focului în Fâșia Gaza pentru o perioadă de patru zile. În acest timp, Hamas va elibera 50 de ostatici luați pe 7 octombrie.

Libertatea acestora are însă "prețul" ei. Guvernul condus de Benjamin Netanyahu a fost de acord să dea la schimb 150 de prizonieri palestinieni, informează Jerusalem Post. Practic, statul evreu va elibera trei indivizi periculoși la schimb cu un ostatic.

Ministerul israelian al Justiției a publicat, miercuri, o listă care cuprinde un total de 300 de teroriști care vor fi eliberați ca parte a acordui cu Hamas.

Acești indivizi provin din grupări precum Hamas, Jihadul Islamic, Fatah și Frontul Popular.

Mulți dintre cei incluși pe listă sunt persoane cu vârste sub 18 ani, pe lângă femei, și vor fi eliberați în valuri, precizează sursa citată.

Citește și
Fâșia Gaza
„Noi indicii de crime de război" comise de Israel în Fâşia Gaza, după ce 46 de civili au fost uciși

Majoritatea prizonierilor pe care Israelul urmează să-i eliberați sunt din Ierusalimul de Est.

Ei au fost judecați în instanțe militare și civile.

Potrivit presei israeliene, la început, doar 150 din cei 300 de prizonieri palestinieni vor fi eliberați. Restul vor fi liberi după ce Hamas va elibera, la rândul său, restul ostaticilor pe care îi ține în Gaza începând cu 7 octombrie. 

Ce infracțiuni au comis unii dintre palestinieni care urmează să fie eliberați de Israel

Printre deținuții palestinieni care urmează să fie eliberați de autoritățile israeliene se numără Ahmed Muhammad Ahmed Marzouk, în vârstă de 18 ani, care a fost arestat în iulie 2023 pentru acuzații de agresiune asupra unor polițiști, incendiere și posesie de arme.

Amani Khaled Naaman Heshim, 37 de ani, care a fost arestat în decembrie 2016, va fi și ea eliberată. Femeia a ajuns în arest după ce a fost găsită vinovată de vătămare corporală gravă și de port și fabricare de cuțite și alte obiecte asemănătoare.

O altă deținutăpalestiniană care urmează să fie eliberată este And laa Khaled Fozi Tangi, 26 de ani, care a fost arestată în august 2022 pentru tentativă de omor și posesie de arme și explozibili.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO “Mi s-au oferit 200.000 de euro pe lună pentru a deveni escortă”. Ce s-a întâmplat cu una dintre cele mai de succes sportive
FOTO “Mi s-au oferit 200.000 de euro pe lună pentru a deveni escortă”. Ce s-a întâmplat cu una dintre cele mai de succes sportive
Citește și...
Ședință secretă a Parlamentului. Aleșii vor viziona un film cu atacul teroriștilor Hamas de pe 7 octombrie
Ședință secretă a Parlamentului. Aleșii vor viziona un film cu atacul teroriștilor Hamas de pe 7 octombrie

O şedinţa comună secretă a Camerei Deputaţilor şi Senatului va avea loc marți, de la ora 15:00. Aceasta va fi consacrată evoluţiilor recente şi situaţiei din Israel, la solicitarea deputatului grupului minorităţilor naţionale, Silviu Vexler.

„Noi indicii de crime de război
„Noi indicii de crime de război" comise de Israel în Fâşia Gaza, după ce 46 de civili au fost uciși

Organizaţia Amnesty International a dat asigurări luni că a descoperit noi indicii de crime de război comise de Israel în urma uciderii a 46 de civili în Fâşia Gaza.

 

Lupte grele între Israel şi Hamas în Gaza, cu zeci de morţi în atacuri aeriene
Lupte grele între Israel şi Hamas în Gaza, cu zeci de morţi în atacuri aeriene

Lupte grele au loc duminică între militanţii Hamas şi forţele israeliene în părţi din nordul Gazei şi atacurile aeriene israeliene au ucis zeci de palestinieni în centrul enclavei, potrivit martorilor.

Cel puțin 80 de morți în tabăra de refugiați Jabalia din Gaza, în urma unor atacuri lansate de Israel
Cel puțin 80 de morți în tabăra de refugiați Jabalia din Gaza, în urma unor atacuri lansate de Israel

Armata israeliană continuă operațiunile la cel mai mare spital din Gaza, Al Shifa.

Se „lucrează din greu” pentru eliberarea ostacilor din mâinile teroriștilor Hamas. Cine încearcă să-i convingă pe militanți
Se „lucrează din greu” pentru eliberarea ostacilor din mâinile teroriștilor Hamas. Cine încearcă să-i convingă pe militanți

Casa Albă a declarat, sâmbătă, că lucrează în continuare din greu pentru a se ajunge la un acord între Israel şi Hamas în vederea eliberării ostaticilor şi pentru a marca o pauză în lupte, informează AFP.

Recomandări
Cât de aproape este România de faliment. Ce este obligat să facă premierul, „oricine ar fi” - ANALIZĂ
Cât de aproape este România de faliment. Ce este obligat să facă premierul, „oricine ar fi” - ANALIZĂ

România este extrem de vulnerabilă în fața șocurilor externe, avertizează analistul economic Radu Crăciun, care subliniază că statul este dependent de capital străin, fie și doar sub formă de împrumuturi.

S-au înțeles că nu sunt de acord: PSD vrea premier „tehnocrat”, președintele Nicușor Dan vrea unul „cu autoritate”
S-au înțeles că nu sunt de acord: PSD vrea premier „tehnocrat”, președintele Nicușor Dan vrea unul „cu autoritate”

Un grup tehnic de lucru, format din reprezentanții mai multor partide, la cererea președintelui Nicușor Dan, s-a întâlnit la Palatul Cotroceni, pentru a găsi soluții ce pot duce la redresarea deficitului bugetar.

Investiție strategică România-SUA în domeniul militar. Județul norocos care va atrage proiectul de 220 de milioane de dolari
Investiție strategică România-SUA în domeniul militar. Județul norocos care va atrage proiectul de 220 de milioane de dolari

România a făcut primul pas ca să devină coproducător de muniție NATO, pentru tancuri și artilerie. Pentru prima dată, în industria noastră de apărare Statele Unite au fost de acord să învestească în două linii de producție a munițiilor.