Raport ECDC: Cazurile de COVID-19 la copii riscă să crească în lunile următoare mai mult decât în rândul adulţilor

copii
Shutterstock

Centrul European de Prevenire şi Control al Bolilor (ECDC) a publicat un raport privind COVID-19 în rândul copiilor şi privind rolul pe care îl joacă structurile şcolare în transmiterea virusului, a anunţat vineri Comisia Europeană.

Conform raportului, este probabil ca numărul cazurilor de COVID-19 la copii să crească mai mult decât în rândul populaţiei adulte care se vaccinează în număr tot mai mare.

În plus, având în vedere riscul probabil continuu de transmitere în rândul copiilor nevaccinaţi, este esenţial ca sistemul educaţional să fie pregătit înainte de următorul an şcolar. Distanţarea fizică, măsurile de igienă şi testarea la timp a cazurilor simptomatice rămân fundamentale pentru prevenirea transmiterii în şcoli. Unica măsură a închiderii şcolilor este insuficientă pentru a evita transmiterea comunitară dacă nu se efectuează şi alte intervenţii nefarmaceutice, precum cele menţionate mai sus.

"Protejarea persoanelor celor mai vulnerabile din societatea noastră a rămas o prioritate majoră pe tot parcursul crizei. Închiderea prelungită a şcolilor din UE a avut un impact negativ asupra sănătăţii copiilor şi adolescenţilor noştri. Aceasta a dus la probleme precum izolarea socială, suferinţa psihologică, anxietatea şi simptomele depresive - ceea ce este, desigur, foarte îngrijorător. Dorim cu toţii să ne asigurăm că copiii pot continua să meargă la şcoală şi să trăiască în cel mai sigur mod posibil. În acest sens, măsurile din şcoli, cum ar fi distanţarea fizică şi alte mijloace de reducere a riscurilor de transmitere, se vor dovedi în continuare esenţiale pentru a preveni transmiterea şi pentru a menţine deschise şcolile noastre, în special în condiţiile în care varianta Delta se răspândeşte din ce în ce mai mult'', a declarat comisarul european pentru sănătate şi siguranţă alimentară, Stella Kyriakides

"Copiii şi adolescenţii au fost grav afectaţi de închiderea şcolilor şi de învăţământul la distanţă pe parcursul acestei pandemii. Având în vedere că ne pregătim pentru anul şcolar următor, raportul ECDC vine într-un moment vital. Protejarea sănătăţii şi a bunăstării copiilor noştri trebuie să fie prioritatea noastră. Măsurile trebuie adaptate pentru a preveni transmiterea, precum şi pentru a le oferi copiilor un mediu de învăţare şi predare sigur'', a menţionat la rândul ei Mariya Gabriel, comisarul european pentru inovare, cercetare, cultură, educaţie şi tineret.

Citește și
coronavirus
Tunisia anunță că sistemul ei sanitar este în colaps din cauza COVID. ''Suntem într-o situaţie catastrofală”

Acest raport poate fi consultat pe pagina https://www.ecdc.europa.eu/en/publications-data/children-and-school-settings-covid-19-transmission.

Documentul se bazează pe dovezile actualizate prezentate în rapoartele anterioare pe această temă pe care ECDC le-a publicat în august şi decembrie.

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO A fost dat afară de bodyguarzi de la party-ul lui PSG! Reacția sa a venit imediat
GALERIE FOTO A fost dat afară de bodyguarzi de la party-ul lui PSG! Reacția sa a venit imediat
Citește și...
Coronavirus în România, bilanț 9 iulie. 54 de cazuri noi și un singur deces în ultimele 24 de ore
Coronavirus în România, bilanț 9 iulie. 54 de cazuri noi și un singur deces în ultimele 24 de ore

Coronavirus în România, bilanț 9 iulie. Pe teritoriul României, au fost confirmate 1.081.174 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19). 1.045.351 de pacienți au fost declarați vindecați.

Tunisia anunță că sistemul ei sanitar este în colaps din cauza COVID. ''Suntem într-o situaţie catastrofală”
Tunisia anunță că sistemul ei sanitar este în colaps din cauza COVID. ''Suntem într-o situaţie catastrofală”

Sistemul sanitar al Tunisiei este în colaps din cauza COVID-19, cu secţiile de terapie intensivă pline şi doctorii copleşiţi de o înmulţire rapidă a infectărilor şi deceselor, a anunţat joi Ministerul Sănătăţii tunisian.

Cât ajung să dureze anticorpii împotriva COVID. Persoanele la care răspunsul imunitar este mai puternic
Cât ajung să dureze anticorpii împotriva COVID. Persoanele la care răspunsul imunitar este mai puternic

Anticorpii împotriva coronavirusului SARS-CoV-2 pot dura până la 12 luni la peste 70% dintre pacienţii care s-au recuperat de COVID-19, potrivit unui studiu publicat de cercetători chinezi, preluat de mass-media locale și citat de Agerpres.

Recomandări
Măsuri dure și nepopulare pentru ”însănătoșirea” României. Cum vrea viitorul guvern să facă rost de bani: ”În disperare”
Măsuri dure și nepopulare pentru ”însănătoșirea” României. Cum vrea viitorul guvern să facă rost de bani: ”În disperare”

Suntem tot mai aproape de a avea un nou guvern și este tot mai clar că viitorul premier va fi nevoit să ia măsuri dure, nepopulare. A spus-o luni Ilie Bolojan, cel pe care președintele Nicușor Dan l-ar vrea premier.  

Propaganda rusă cere un atac nuclear asupra Ucrainei. Cum a fost umilit Putin la el acasă, printr-o operațiune ca-n filme
Propaganda rusă cere un atac nuclear asupra Ucrainei. Cum a fost umilit Putin la el acasă, printr-o operațiune ca-n filme

Consecinţele atacului îndrăzneţ al Ucrainei asupra bazelor aeriene din Rusia continuă să se manifeste, Moscova fiind sub presiune să răspundă şi există deja voci în Rusia care spun că acesta este un motiv pentru un atac nuclear asupra Ucrainei.

Salina Praid înghite pământul, fisurile se extind și pe dealurile din apropiere. ”Luăm cu noi doar câteva haine”
Salina Praid înghite pământul, fisurile se extind și pe dealurile din apropiere. ”Luăm cu noi doar câteva haine”

Crește pericolul de la o oră la alta în Harghita. Planșeul vechilor mine de sare a început să slăbească și au apărut mai multe cratere care se surpă sub ochii localnicilor.