Sute de persoane din Ucraina au fugit de război prin trecerea de la Isaccea

Sute de persoane din Ucraina au fugit de război prin trecerea de la Isaccea
Captură YouTube

Câteva sute de persoane din Ucraina au trecut, joi, Dunărea cu bacul în oraşul românesc Isaccea pentru a se feri de război.

Potrivit primarului oraşului Isaccea, Anastase Moraru, în sprijinul refugiaţilor autorităţile au decis ca mijlocul de transport naval să funcţioneze fără program.

"În vamă, nu se mai respectă programul de îmbarcare, iar în momentul în care feribotul se umple, se trece (n.r. - Dunărea). Din informaţiile pe care le am, acum este plin, urmează să ajungă, după care va pleca imediat în partea cealaltă (n.r. - pe malul ucrainean al fluviului)", a explicat primarul Moraru.

Avesta a mai spus că majoritatea ucrainenilor care vin în România au maşini personale.

"N-au făcut încă solicitare de cazare. Fiecare ştie unde trebuie să ajungă. Pot să meargă la rude, unii merg şi spre Bulgaria, dar şi spre Turcia, din câte am înţeles", a menţionat primarul oraşului Isaccea.

Citește și
Poliția
Doi copii au spart o bancă din Isaccea, dar n-au avut ce să jefuiască

Potrivit sursei, refugiaţii fără mijloace de transport personale pot fi dirijaţi prin Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă către centrele pe care le are pregătite sau pot apela la posibilităţile de cazare ale autorităţii locale din oraş.

Prefectul judeţului Tulcea, Dan Munteanu, a declarat joi presei că judeţul are pregătite planuri pentru sprijinirea refugiaţilor din Ucraina.

"Suntem pregătiţi pentru a gestiona în mod optim eventualele fluxuri de migranţi. Vă pot spune că la nivel central este întocmit un asemenea plan privind managementul unui aflux de refugiaţi pe teritoriul României", a menţionat prefectul Dan Munteanu.

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO A fost dat afară de bodyguarzi de la party-ul lui PSG! Reacția sa a venit imediat
GALERIE FOTO A fost dat afară de bodyguarzi de la party-ul lui PSG! Reacția sa a venit imediat
Citește și...
Două surori au dispărut în Dunăre, la Isaccea. Una ar fi încercat să o salveze pe cealaltă
Două surori au dispărut în Dunăre, la Isaccea. Una ar fi încercat să o salveze pe cealaltă

Două fete, cu vârste de 11 şi 12 ani, sunt căutate în Dunăre, începând de luni după-amiază, de scafandrii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Delta şi de localnici, în zona portului oraşului Isaccea, a anunţat purtătorul de cuvânt al instituţ

Doi copii au spart o bancă din Isaccea, dar n-au avut ce să jefuiască
Doi copii au spart o bancă din Isaccea, dar n-au avut ce să jefuiască

Doi copii din Tulcea au încercat să jefuiască o bancă, iar planul lor ar fi funcționat de minune dacă în unitatea bancară ar fi fost și bani.

Recomandări
Măsuri dure și nepopulare pentru ”însănătoșirea” României. Cum vrea viitorul guvern să facă rost de bani: ”În disperare”
Măsuri dure și nepopulare pentru ”însănătoșirea” României. Cum vrea viitorul guvern să facă rost de bani: ”În disperare”

Suntem tot mai aproape de a avea un nou guvern și este tot mai clar că viitorul premier va fi nevoit să ia măsuri dure, nepopulare. A spus-o luni Ilie Bolojan, cel pe care președintele Nicușor Dan l-ar vrea premier.  

Propaganda rusă cere un atac nuclear asupra Ucrainei. Cum a fost umilit Putin la el acasă, printr-o operațiune ca-n filme
Propaganda rusă cere un atac nuclear asupra Ucrainei. Cum a fost umilit Putin la el acasă, printr-o operațiune ca-n filme

Consecinţele atacului îndrăzneţ al Ucrainei asupra bazelor aeriene din Rusia continuă să se manifeste, Moscova fiind sub presiune să răspundă şi există deja voci în Rusia care spun că acesta este un motiv pentru un atac nuclear asupra Ucrainei.

Salina Praid înghite pământul, fisurile se extind și pe dealurile din apropiere. ”Luăm cu noi doar câteva haine”
Salina Praid înghite pământul, fisurile se extind și pe dealurile din apropiere. ”Luăm cu noi doar câteva haine”

Crește pericolul de la o oră la alta în Harghita. Planșeul vechilor mine de sare a început să slăbească și au apărut mai multe cratere care se surpă sub ochii localnicilor.