UE condamnă construirea podului din Crimeea. "O încălcare a suveranităţii Ucrainei"

pod Crimeea Kerci
Getty

Uniunea Europeană a afirmat marţi că podul care leagă Crimeea de Rusia, inaugurat de către preşedintele rus, Vladimir Putin, după patru ani de la anexarea peninsulei ucrainene de către Moscova, reprezintă ''o nouă încălcare a suveranităţii'' Kievului.

Rusia a construit această infrastructură ''fără consimţământul Ucrainei'', a declarat o purtătoare de cuvânt a Serviciului UE de Acţiune Externă. ''Aceasta constituie o nouă încălcare a suveranităţii şi a integrităţii teritoriale a Ucrainei de către Rusia'', a adăugat purtătoarea de cuvânt.

Parisul a condamnat de asemenea construirea podului, care ''contribuie la privarea Ucrainei de un acces deplin şi de folosirea apelor sale teritoriale recunoscute pe plan internaţional''.

Franţa ''rămâne ferm ataşată restabilirii suveranităţii şi a integrităţii teritoriale a Ucrainei'', a declarat purtătoarea de cuvânt a MAE z, Agnes von der Muhll, într-un comunicat.

Dna Von der Muhll şi-a exprimat regretul în legătură cu prezenţa unor aleşi zi la ceremonia de inaugurare a podului, prezenţă pe care o consideră drept ''o iniţiativă personală'', ce ''nu poate angaja responsabilitatea autorităţilor ze''.

Citește și
crimeea
Podul de 3,3 miliarde de euro care va lega Rusia de Crimeea. Putin a ordonat sa fie gata pana in 2018. VIDEO
Articol recomandat de sport.ro
VIDEO Sala Polivalentă "a erupt" când Nicușor Dan a intrat pe parchet lângă Cristina Neagu
VIDEO Sala Polivalentă "a erupt" când Nicușor Dan a intrat pe parchet lângă Cristina Neagu
Citește și...
Podul din Crimeea, inaugurat. Putin a condus coloana de camioane care l-a testat. VIDEO
Podul din Crimeea, inaugurat. Putin a condus coloana de camioane care l-a testat. VIDEO

Preşedintele rus Vladimir Putin a inaugurat, marţi, un pod uriaş - un şantier colosal şi o legătură foarte simbolică - ce asigură o legătură între Crimeea şi Rusia şi vizează să reducă izolarea peninsulei anexate de Moscova în 2014, relatează AFP.

Podul de 3,3 miliarde de euro care va lega Rusia de Crimeea. Putin a ordonat sa fie gata pana in 2018. VIDEO
Podul de 3,3 miliarde de euro care va lega Rusia de Crimeea. Putin a ordonat sa fie gata pana in 2018. VIDEO

Presedintele Vladimir Putin a dispus joi ca podul ce va lega teritoriul rus de peninsula Crimeea sa fie finalizat pana in anul 2018, in pofida crizei care afecteaza economia Rusiei, transmite agentia EFE.

Putin ar putea cuceri sudul Ucrainei si sa-si extinda controlul in Transnistria. Anuntul unui oficial german
Putin ar putea cuceri sudul Ucrainei si sa-si extinda controlul in Transnistria. Anuntul unui oficial german

Presedintele rus Vladimir Putin ar putea incerca sa cucereasca portul strategic Mariupol, pentru a crea un pod terestru intre Rusia si Crimeea, ceea ce i-ar permite sa ocupe sudul Ucrainei si sa-si extinda controlul pana in Transnistria.

Recomandări
Președintele Nicușor Dan a anunțat la Știrile PRO TV când vom avea premier. Ce spune despre Cristina Neagu
Președintele Nicușor Dan a anunțat la Știrile PRO TV când vom avea premier. Ce spune despre Cristina Neagu

Președintele Nicușor Dan a declarat în exclusivitate pentru Știrile PRO TV că este posibil ca, până la sfârșitul săptămânii viitoare, să avem un premier. Șeful statului a participat la ”Gala Neagu- Retragerea unei legende”.  

Papa Leon a criticat dur mișcarea naționalistă, în timpul slujbei de Rusalii: „Nu există loc pentru prejudecăți și ziduri”
Papa Leon a criticat dur mișcarea naționalistă, în timpul slujbei de Rusalii: „Nu există loc pentru prejudecăți și ziduri”

Papa Leon al XIV-lea a condamnat duminică apariţia mişcărilor politice naţionaliste, descriindu-le drept „nefericite”, fără a face referire directă la vreo ţară sau lider, potrivit Reuters.

Cristina Neagu își încheie cariera: Portretul celei mai mari handbaliste din istoria României
Cristina Neagu își încheie cariera: Portretul celei mai mari handbaliste din istoria României

Cristina Neagu își încheie astăzi, 8 iunie 2025, cariera de handbal printr-un meci de retragere organizat în onoarea sa.