Un muzician rus a fost condamnat la şase ani de închisoare pentru că a postat mesaje antirăzboi

Aleksandr Bahtin
AFP

Un tribunal din regiunea Moscovei a condamnat un muzician şi militant ecologist la şase ani de închisoare pentru că a publicat pe reţelele sociale trei mesaje care denunţau atacul rus asupra Ucrainei, a declarat pentru AFP unul dintre prietenii săi.

Aleksandr Bahtin, de 51 de ani, locuitor din Mîtişci, în apropiere de Moscova, a fost arestat în martie 2023 şi inculpat pentru difuzarea de "informaţii false" privind armata rusă, o acuzaţie utilizată cu regularitate pentru a reprima vocile critice faţă de conflict.

"Aleksandr a fost condamnat la şase ani şi îi este interzis să-şi istreze site-urile de internet timp de trei ani", a declarat vineri pentru AFP Andrei Şcetinin, unul dintre prietenii săi prezenţi la audiere.

Bahtin va fi de asemenea obligat să consulte un psihiatru în timpul detenţiei sale într-o colonie penitenciară, potrivit verdictului, care a fost confirmat de ONG-ul rus specializat OVD-Info.

În martie şi aprilie 2022, Bahtin a publicat trei mesaje pe reţeaua socială rusă VKontakte în care denunţa campania militară în Ucraina, evocând victime civile şi criticându-l pe Vladimir Putin, potrivit Agerpres.

Citește și
alimente gaza
Keir Starmer avertizează: „Situaţia din Fâşia Gaza este intolerabilă şi se înrăutăţeşte pe zi ce trece"

Vineri, cu puţin timp înainte de anunţarea verdictului, parchetul a cerut opt ani de închisoare împotriva lui Aleksandr Bahtin. Mama lui, Liudmila, de 79 de ani, a început să plângă şi i s-a făcut rău în sala de tribunal, a povestit Şcetinin.

Judecătoarea Maria Lohtionova a fost obligată să întrerupă pentru scurtă vreme audierea. După anunţarea verdictului, Aleksandr Bahtin i-a strigat judecătoarei: "Să fiţi blestemată, Lohtionova!", a mai relatat sursa citată.

Pe lângă cazurile de opozanţi cunoscuţi mediatizate, mii de anonimi au fost arestaţi şi condamnaţi după declanşarea invaziei ruse în Ucraina la amenzi sau la pedepse cu închisoarea pentru denunţarea operaţiunii militare ruse.

Potrivit ONG-ului rus OVD-Info, peste 20.000 de persoane au fost reţinute în Rusia în timpul acţiunilor de protest împotriva conflictului din Ucraina. Mai multe sute dintre acestea au fost ulterior vizate de urmăriri judiciare.

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO A fost dat afară de bodyguarzi de la party-ul lui PSG! Reacția sa a venit imediat
GALERIE FOTO A fost dat afară de bodyguarzi de la party-ul lui PSG! Reacția sa a venit imediat
Citește și...
Keir Starmer avertizează: „Situaţia din Fâşia Gaza este intolerabilă şi se înrăutăţeşte pe zi ce trece
Keir Starmer avertizează: „Situaţia din Fâşia Gaza este intolerabilă şi se înrăutăţeşte pe zi ce trece"

Prim-ministrul britanic Keir Starmer a afirmat luni că situaţia din Fâşia Gaza se "înrăutăţeşte pe zi ce trece" şi că este important să se asigure că enclava palestiniană primeşte urgent mai mult ajutor umanitar, transmite agenţia Reuters.

ONU cere o anchetă independentă după uciderea a cel puţin 31 de persoane la centrul umanitar de la Rafah
ONU cere o anchetă independentă după uciderea a cel puţin 31 de persoane la centrul umanitar de la Rafah

Secretarul general al ONU se declară luni ”îngrozit” de uciderea prin împuşcare, duminică, a cel puţin 31 de persoane de către militari israelieni la un centru de distribuire de ajutor umanitar de la Rafah.

 

Casa Albă: Donald Trump şi Xi Jinping probabil vor discuta la telefon săptămâna aceasta
Casa Albă: Donald Trump şi Xi Jinping probabil vor discuta la telefon săptămâna aceasta

Preşedinţii american Donald Trump şi chinez Xi Jinping ”probabil” vor discuta la telefon săptămâna aceasta, anunţă luni o purtătoare de ccuvânt a Casei Albe, Karoline Leavitt.

 

Recomandări
Măsuri dure și nepopulare pentru ”însănătoșirea” României. Cum vrea viitorul guvern să facă rost de bani: ”În disperare”
Măsuri dure și nepopulare pentru ”însănătoșirea” României. Cum vrea viitorul guvern să facă rost de bani: ”În disperare”

Suntem tot mai aproape de a avea un nou guvern și este tot mai clar că viitorul premier va fi nevoit să ia măsuri dure, nepopulare. A spus-o luni Ilie Bolojan, cel pe care președintele Nicușor Dan l-ar vrea premier.  

Propaganda rusă cere un atac nuclear asupra Ucrainei. Cum a fost umilit Putin la el acasă, printr-o operațiune ca-n filme
Propaganda rusă cere un atac nuclear asupra Ucrainei. Cum a fost umilit Putin la el acasă, printr-o operațiune ca-n filme

Consecinţele atacului îndrăzneţ al Ucrainei asupra bazelor aeriene din Rusia continuă să se manifeste, Moscova fiind sub presiune să răspundă şi există deja voci în Rusia care spun că acesta este un motiv pentru un atac nuclear asupra Ucrainei.

Salina Praid înghite pământul, fisurile se extind și pe dealurile din apropiere. ”Luăm cu noi doar câteva haine”
Salina Praid înghite pământul, fisurile se extind și pe dealurile din apropiere. ”Luăm cu noi doar câteva haine”

Crește pericolul de la o oră la alta în Harghita. Planșeul vechilor mine de sare a început să slăbească și au apărut mai multe cratere care se surpă sub ochii localnicilor.