Venezuelenii trăiesc în beznă de câteva zile. Maduro acuză „atacuri cibernetice”

Venezuela
AFP

Președintele venezuelean Nicolas Maduro susține că autoritățile n-au putut restabili conectarea la energie electrică pentru cetățeni din cauza unui atac cibernetic.

„Astăzi (sâmbătă), 9 martie, avansasem la aproape 70% (în restabilirea electricităţii) când, la jumătatea zilei, am primit un nou atac cibernetic vizând una din sursele de energie care funcţiona perfect. Asta a anulat tot ce realizasem", a spus Nicolas Maduro în faţa miilor de simpatizanţi reuniţi la Caracas, conform AFP, citat de Agerpres.

Venezuela s-a scufundat în haos după uriaşa pană de curent care a început joi la orele 20.50 GMT şi a afectat aproape întreaga ţară, chiar dacă vineri curentul a revenit parţial în unele cartiere din Caracas înainte de a se întrerupe din nou.

Autorităţile afirmă că un sabotaj a paralizat cea mai importantă hidrocentrală din Venezuela, Guri, situată în sudul ţării.

Potrivit ministrului comunicaţiilor, pana de curent a fost declanşată de un prim „atac cibernetic contra sistemului automatizat" al hidrocentralei Guri, care furnizează 80% din necesarul Venezuelei.

Citește și
Pană masivă de curent in Venezuela
Pană masivă de curent în Venezuela. De ce e acuzat de sabotaj liderul opoziției

Numeroşi experţi atribuie însă defecţiunea lipsei de investiţii din partea guvernului în întreţinerea infrastructurii.

De la 23 ianuarie, Venezuela are doi preşedinţi: Nicolas Maduro, care a început un al doilea mandat contestat din cauza acuzaţiilor de fraudă care umbresc realegerea sa, şi Juan Guaido, preşedintele Adunării naţionale, care s-a autoproclamat preşedinte interimar şi a fost recunoscut de peste 50 de ţări.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO A fost dat afară de bodyguarzi de la party-ul lui PSG! Reacția sa a venit imediat
GALERIE FOTO A fost dat afară de bodyguarzi de la party-ul lui PSG! Reacția sa a venit imediat
Citește și...
Haos în Venezuela, după ce ţara a rămas fără curent. Jafuri pe străzi, spitale închise
Haos în Venezuela, după ce ţara a rămas fără curent. Jafuri pe străzi, spitale închise

De joi după-amiază, aproape toată Venezuela a rămas fără energie electrică.

Pană masivă de curent în Venezuela. De ce e acuzat de sabotaj liderul opoziției
Pană masivă de curent în Venezuela. De ce e acuzat de sabotaj liderul opoziției

O pană de curent gigantică a paralizat cea mai mare parte din Venezuela.

Liderul opoziţiei din Venezuela s-a întors în ţară,
Liderul opoziţiei din Venezuela s-a întors în ţară, "escortat" de 12 ambasadori

Juan Guaido nu a fost arestat, în ciuda ameninţărilor regimului Maduro.

Juan Guaido s-a întors la Caracas, deși a primit avertizări că va fi arestat
Juan Guaido s-a întors la Caracas, deși a primit avertizări că va fi arestat

Liderul opoziţiei venezuelene, Juan Guaido, a sosit luni la prânz pe aeroportul internaţional din Caracas, unde îl aşteptau o mulţime de susţinători şi ambasadorii mai multor state europene şi latino-americane.

Rusia afirmă că va face tot posibilul pentru ca SUA să nu intervină militar în Venezuela
Rusia afirmă că va face tot posibilul pentru ca SUA să nu intervină militar în Venezuela

Rusia va face tot ce este posibil pentru a împiedica o intervenţie militară a SUA în Venezuela, a relatat duminică agenţia de presă TASS, care a citat-o pe preşedinta camerei superioare a Parlamentului Federaţiei Ruse, Valentina Matvienko.

Recomandări
Măsuri dure și nepopulare pentru ”însănătoșirea” României. Cum vrea viitorul guvern să facă rost de bani: ”În disperare”
Măsuri dure și nepopulare pentru ”însănătoșirea” României. Cum vrea viitorul guvern să facă rost de bani: ”În disperare”

Suntem tot mai aproape de a avea un nou guvern și este tot mai clar că viitorul premier va fi nevoit să ia măsuri dure, nepopulare. A spus-o luni Ilie Bolojan, cel pe care președintele Nicușor Dan l-ar vrea premier.  

Propaganda rusă cere un atac nuclear asupra Ucrainei. Cum a fost umilit Putin la el acasă, printr-o operațiune ca-n filme
Propaganda rusă cere un atac nuclear asupra Ucrainei. Cum a fost umilit Putin la el acasă, printr-o operațiune ca-n filme

Consecinţele atacului îndrăzneţ al Ucrainei asupra bazelor aeriene din Rusia continuă să se manifeste, Moscova fiind sub presiune să răspundă şi există deja voci în Rusia care spun că acesta este un motiv pentru un atac nuclear asupra Ucrainei.

Salina Praid înghite pământul, fisurile se extind și pe dealurile din apropiere. ”Luăm cu noi doar câteva haine”
Salina Praid înghite pământul, fisurile se extind și pe dealurile din apropiere. ”Luăm cu noi doar câteva haine”

Crește pericolul de la o oră la alta în Harghita. Planșeul vechilor mine de sare a început să slăbească și au apărut mai multe cratere care se surpă sub ochii localnicilor.