„Situaţie umanitară dezastruoasă”. Sute de israelieni împiedică intrarea în Fâşia Gaza a unor camioane cu ajutor umanitar

razboi israel
Profimedia

Camioane cu ajutor umanitar s-au întors din drum, duminică, în sudul Fâşiei Gaza, din cauza unor manifestaţii în favoarea eliberării ostaticilor israelieni, relatează AFP, potrivit News.ro.

„Aproximativ 200 de manifestanţi” s-au adunat în zona punctului de trecere a frontierei Kerem Shalom, anunţă COGAT, un organ al Ministerului israelian al Apărării care coordonează activităţile civle ale armatei israeliene în teritoriile palestiniene ocupate.

„Umanitarism în scopuri umanitare”, scandau manifestanţii, care vor ca ajutorul să nu intre în Fâşia Gaza atât timp cât ostaticii nu sunt eliberaţi.

Unii dintre manifestanţi au apropiaţi care sunt ţinuţi în continuare ostatici în Fâşia Gaza, declară unul dintre ei AFP.

Doar două posturi de frontieră permit livrarea de ajutor în Fâşia Gaza - la Rafah, la frontiera cu Egiptul, şi Kerem Shalom, în sudul Israelului.

Citește și
alimente gaza
Keir Starmer avertizează: „Situaţia din Fâşia Gaza este intolerabilă şi se înrăutăţeşte pe zi ce trece"

Războiul din Fâşia Gaza a fost declanşat de un atac fără precedent al Hamas la 7 octombrie, în sudul Israelului, soldat cu 1.140 de morţi, majoritatea civili, potrivit unui bilanţ întocmit de AFP pe baza unor date oficiale.

Aproximativ 250 de persoane au fost răpite în Israel în timpul atacului şi conduse în Fâşia Gaza, dintre care 100 au fost eliberate la sfrşitul lui noiembrie într-un armistiţiu, în schimbul eliberării unor deţinuţi palestinieni din Israel.

Potrivit autorităţilor israeliene, 132 de ostatici sunt în continuare reţinuţi în Fâşia Gaza, dintre care 28 sunt presupuşi morţi.

Situaţie umanitară ”dezastruoasă”

Ca represalii, Israelul s-a angajat să ”aneantizeze” Hamasul, care a preluat puterea în această enclavă de coastă în 2007.

Potrivit Ministerului Sănătăţii al Hamas, 26.422 de persoane, marea majoritate copii, adolescenţi şi femei, au fost ucise în operaţiuni israeliene.

Joi şi vineri, manifestanţi israelieni au împiedicat, în punctul de trecerea frontierei Kerem Shalom, camioane cu ajutor umanitar să intre în terminal.

„Imposibilitatea de a trimite hrană, apă şi ajutor medical va agrava situaţia umanitară dezastruoasă”, deplânge Biroul ONU de coordonare a ajutorului umanitar (OCHA).

COGAT anunţa duminica trecută că 260 de camioane încărcate cu ajutor au intrat în Fâşia Gaza, apreciind că era vorba despre ”cel mai mare număr (de vehicule) de la începutul Războiului” din Fâşia Gaza.

Însă OCHA îl contrazice şi subliniază că observă, din prima parte a lui ianuarie, ”o scădere a accesului în zone din nordul şi centrul Fâşiei gaza” ale distribuirii de ajutor umanitar, în parte din cauza ”unor întârzieri excesive a unor convoaie în puncte de trecerea frontierei”.

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO A fost dat afară de bodyguarzi de la party-ul lui PSG! Reacția sa a venit imediat
GALERIE FOTO A fost dat afară de bodyguarzi de la party-ul lui PSG! Reacția sa a venit imediat
Citește și...
Keir Starmer avertizează: „Situaţia din Fâşia Gaza este intolerabilă şi se înrăutăţeşte pe zi ce trece
Keir Starmer avertizează: „Situaţia din Fâşia Gaza este intolerabilă şi se înrăutăţeşte pe zi ce trece"

Prim-ministrul britanic Keir Starmer a afirmat luni că situaţia din Fâşia Gaza se "înrăutăţeşte pe zi ce trece" şi că este important să se asigure că enclava palestiniană primeşte urgent mai mult ajutor umanitar, transmite agenţia Reuters.

ONU cere o anchetă independentă după uciderea a cel puţin 31 de persoane la centrul umanitar de la Rafah
ONU cere o anchetă independentă după uciderea a cel puţin 31 de persoane la centrul umanitar de la Rafah

Secretarul general al ONU se declară luni ”îngrozit” de uciderea prin împuşcare, duminică, a cel puţin 31 de persoane de către militari israelieni la un centru de distribuire de ajutor umanitar de la Rafah.

 

Casa Albă: Donald Trump şi Xi Jinping probabil vor discuta la telefon săptămâna aceasta
Casa Albă: Donald Trump şi Xi Jinping probabil vor discuta la telefon săptămâna aceasta

Preşedinţii american Donald Trump şi chinez Xi Jinping ”probabil” vor discuta la telefon săptămâna aceasta, anunţă luni o purtătoare de ccuvânt a Casei Albe, Karoline Leavitt.

 

Recomandări
Măsuri dure și nepopulare pentru ”însănătoșirea” României. Cum vrea viitorul guvern să facă rost de bani: ”În disperare”
Măsuri dure și nepopulare pentru ”însănătoșirea” României. Cum vrea viitorul guvern să facă rost de bani: ”În disperare”

Suntem tot mai aproape de a avea un nou guvern și este tot mai clar că viitorul premier va fi nevoit să ia măsuri dure, nepopulare. A spus-o luni Ilie Bolojan, cel pe care președintele Nicușor Dan l-ar vrea premier.  

Propaganda rusă cere un atac nuclear asupra Ucrainei. Cum a fost umilit Putin la el acasă, printr-o operațiune ca-n filme
Propaganda rusă cere un atac nuclear asupra Ucrainei. Cum a fost umilit Putin la el acasă, printr-o operațiune ca-n filme

Consecinţele atacului îndrăzneţ al Ucrainei asupra bazelor aeriene din Rusia continuă să se manifeste, Moscova fiind sub presiune să răspundă şi există deja voci în Rusia care spun că acesta este un motiv pentru un atac nuclear asupra Ucrainei.

Salina Praid înghite pământul, fisurile se extind și pe dealurile din apropiere. ”Luăm cu noi doar câteva haine”
Salina Praid înghite pământul, fisurile se extind și pe dealurile din apropiere. ”Luăm cu noi doar câteva haine”

Crește pericolul de la o oră la alta în Harghita. Planșeul vechilor mine de sare a început să slăbească și au apărut mai multe cratere care se surpă sub ochii localnicilor.