Florin Cîţu: ”Sunt dezamăgit că un ministru al Sănătăţii poate să lase un minister fără conducere în plină pandemie”

Florin Cîţu
Agerpres

Premierul Florin Cîţu critică decizia Ioanei Mihăilă de a demisiona din funcţia de ministru al Sănătăţii în condiţii de pandemie şi anunţă că fostul deţinător al portofoliului, liberalul Nelu Tătaru, va fi consilier onorific pe probleme de sănătate.

 

"Este o situaţie importantă, românii trebuie să ştie foarte bine că guvernarea merge mai departe, avem de gestionat o pandemie și aici sunt foarte, sunt dezamăgit că un ministru al Sănătăţii poate să lase un minister fără conducere în plină pandemie, când avem deja două mii de cazuri de infectare şi sunt peste patru sute de persoane la ATI, dar asta este, mergem mai departe. L-am rugat pe domnul Nelu Tătaru să fie consilier onorific, ca să preia şi să meargă să gestioneze această situaţie”, a declarat Florin Cîţu, miercuri după-amaiză, la Ploieşti, după evenimentul de inaugurare a Palatului Justiţiei Prahova, eveniment la care premierul a participat.

Preşedintele Klaus Iohannis a semnat decretele ca urmare a demisiilor miniştrilor USR PLUS, precum şi pe cele de numire a interimarilor. Florin Cîţu, Dan Vîlceanu, Tanczos Barna, Cseke Attila şi Virgil Popescu sunt interimarii propuşi la ministerele deţinute de USR PLUS, potrivit News.ro.

După demisia Ioanei Mihăilă, a fost numit interimar la Ministerul Sănătăţii Cseke Attila.

Citește și
Președinții Senatului și ai Camerei Deputaților se vaccinează împotriva Covid-19
Orban și Dragu au convocat plenul Parlamentului pentru prezentarea moțiunii de cenzură
Articol recomandat de sport.ro
FOTO Interzis nostalgicilor: cum arăta Sorana Cîrstea în urmă cu șaisprezece ani, când se califica în sferturile Roland Garros
FOTO Interzis nostalgicilor: cum arăta Sorana Cîrstea în urmă cu șaisprezece ani, când se califica în sferturile Roland Garros
Citește și...
Cîțu și Orban se luptă juridic. Premierul a sesizat CCR pentru conflict între Guvern și Parlament
Cîțu și Orban se luptă juridic. Premierul a sesizat CCR pentru conflict între Guvern și Parlament

Guvernul României a sesizat Curtea Constituţională pentru un conflict juridic între Executiv şi Parlament, pe tema moţiunii de cenzură.

Orban și Dragu au convocat plenul Parlamentului pentru prezentarea moțiunii de cenzură
Orban și Dragu au convocat plenul Parlamentului pentru prezentarea moțiunii de cenzură

Plenul reunit al Senatului şi Camerei Deputaţilor a fost convocat pentru joi, la ora 16,00, pentru prezentarea moţiunii de cenzură intitulate "Demiterea Guvernului Cîţu, singura şansă a României de a trăi! Florin Cîţu trebuie să plece!".

Situaţie fără precedent. Cum supraviețuiește Guvernul Cîțu prin tergiversări la limita regulamentului
Situaţie fără precedent. Cum supraviețuiește Guvernul Cîțu prin tergiversări la limita regulamentului

Guvernul este pus la adăpost, prin tergiversări la limita regulamentului. Pentru a patra oară la rând, conducerea Parlamentului a încercat, fără succes, să voteze calendarul moțiunii de cenzură inițiată de USR PLUS și de AUR.

Criză politică în România. Cîțu spune că nu a luat act de demisii: ”Încă analizez”
Criză politică în România. Cîțu spune că nu a luat act de demisii: ”Încă analizez”

Masa Guvernului a rămas pentru PNL și UDMR. Miniștrii USR-PLUS și-au anunțat luni seară demisiile și le-au depus marți dimineață. Se poate spune că, în acest moment, coaliția de guvernare ... s-a rupt oficial.

Recomandări
Nicușor Dan a vorbit la telefon cu Donald Trump. Președintele SUA l-a invitat la Washington - surse diplomatice
Nicușor Dan a vorbit la telefon cu Donald Trump. Președintele SUA l-a invitat la Washington - surse diplomatice

Președintele României, Nicușor Dan, a discutat, marți seară, la telefon, cu omologul său american Donald Trump. Liderul de la Casa Albă l-a invitat la Washington pe șeful statului român.

Negocieri pentru un nou Guvern și măsuri care să salveze bugetul. Lista condițiilor PSD pentru a fi, din nou, la guvernare
Negocieri pentru un nou Guvern și măsuri care să salveze bugetul. Lista condițiilor PSD pentru a fi, din nou, la guvernare

Negocierile pentru formarea noului Guvern, care să vină cu un plan economic pentru România, intră în linie dreaptă. În acest context, cei de la PSD anunță că ar vrea impozitare progresivǎ, dar liderii PNL, UDMR și USR nici nu vor să audă.

Putin, mesaj clar pentru NATO, după ce Ucraina a primit undă verde pentru a lovi în inima Rusiei cu rachete occidentale
Putin, mesaj clar pentru NATO, după ce Ucraina a primit undă verde pentru a lovi în inima Rusiei cu rachete occidentale

„Țările NATO vor fi în război direct cu Rusia, dacă într-adevăr ridică restricțiile privind raza de acțiune a rachetelor furnizate Kievului”.