Reactiile oficialilor fata de atentatele de la Moscova!

Mircea Geoana

UPDATE: Presedintele Senatului Romaniei, Mircea Geoana a declarat ca exploziile sun o lovitura dura la adresa credibilitatii istratiei de la Kremlin. Asta, in vreme ce toata comunitatea europeana condamana atentatele de la Moscova.

Sunt absolut convins ca, in acest moment, colaborarea, inclusiv cu serviciile de informatii occidentale, se va intensifica din partea Federatiei Ruse.
Mircea Geoana, presedintele Senatului
Mircea Geoana si-a justificat afirmatia prin aceea ca, in opinia sa, atentatele vin dupa ce istratia Putin reusise, prin forta, "sa calmeze" astfel de atacuri.

Presedintele Senatului a aratat ca ceea ce s-a intamplat luni dimineata la Moscova nu este altceva decat o dovada ca instabilitatii de la periferia Federatiei Ruse, intr-o zona in care se regasesc republici si influente islamiste, inclusiv cu tenta terorista, ceea ce reprezinta un risc atat pentru Rusia, cat si pentru comunitatea internationala.

Presedintele Senatului a apreciat ca autoritatile ruse vor incerca sa gaseasca cat mai repede cu putinta pe adevaratii faptasi ai acestui atentat terorist, el remarcand faptul ca, spre deosebire de alte atentate similare, organizatiile cecene au negat implicarea in acest atentat.

In contextul creat, Mircea Geoana a opinat: "Nu exclud posibilitatea, asa cum anunta secretarul general al NATO, in acest weekend, la o conferinta de la Bruxelles, ca si conversatia cu privire la scutrul antiracheta care sa acopere atat spatiul NATO, dar si spatiul euro-atlantic, inclusiv teritoriul Federatiei Ruse, sa capete poate o sansa poate putin mai mare decat pana acum".

Citește și
Atentate la Moscova
MAE: Deocamdata, niciun roman printre victimele atentatelor de la Moscova

El a aratat ca atentatul de la metroul de la Moscova este condamnabil, el exprimand regrete pentru victimele acestuia.

In ceea ce priveste reactiile externe, secretarul general al NATO, Andres Fogh Rasmussen, a condamnat dublul atentat sinucigas. “Nimic nu poate justifica asemnea atacuri impotriva civililor nevinovati”, a spus Rasmussen care a transmis condoleante familiilor victimelor si insanatosire grabnica tuturor celor raniti.

"Poporul american este solidar cu poporul rus pentru a se opune extremismului violent si atentatelor teroriste odioase care demonstreaza un asemenea dispret fata de viata umana; condamnam aceste atrocitati", a reactionat si Presedintele SUA, Barack Obama intr-un comunicat.

Uniunea Europeana, precum si Franta, Marea Britanie si Germania au condamnat, de asemenea, atentatele.

Presedintele Parlamentului European, Jerzy Buzek, a condamant si el ceea ce s-a petrecut luni dimineata la Moscova, fiind si el de parere ca terorismul nu are niciodata justificare. “In numele Paralamentului European, tin sa exprim sprijinul nostru ferm in lupta impotriva terorismului. "Terorismul si atacurile deliberate impotriva civililor nu pot fi niciodata justificate". El a mai spus ca este foarte important ca autoritatile ruse sa faca o ancheta serioasa si sa afle cu certitudine cine se afla in spatele acestor acte teribile de violenta.

Atentatele de la metroul moscovit nu au ramas fara ecou nici in Polonia. Presedintele Lech Kaczynski si-a exprimat solidaritatea cu poporul rus si sprijinul pentru actiunile de lupta impotriva terorismului. “Aceste evenimente tragice confirma necesitatea unei colaborari in cadrul unei largi coalitii antiteroriste, pentru binele intregii comunitati internationale", a spus el.

Acte “odioase” si “lase”! Acestea sunt aprecierile presedintelui z, Nicolas Sarkozy, aflat in vizita in Statele Unite, vizavi de evenimentele din Rusia. Ministrul z de Externe, Bernard Kouchner, si-a declarat revolta fata de aceste acte “barbare” si a asigurat Rusia de sprijinul total al Frantei.

Cancelarul Germaniei, Angela Merkel, si-a exprimat “consternarea” si “oroarea” dupa aflarea vestii despre atentatele care au facut pana acum 36 de morti, a declarat purtatorul sau de cuvant, citat de AFP. Merkel i-a scris o telegrama presedintelui Rusiei, Dmitri Medvedev prin care i-a transmis condoleante. La randul sau, ministrul german de Externe, Guido Westerwelle, a declarat: “Aceste atentate sunt abominabile si nu se pot justifica nicicum”.

Si secretarul general al ONU, Ban Ki-moon, a condamnat atentatele sinucigase care au provocat moartea a cel putin 38 de persoane, luni, la metroul din Moscova.

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO A fost dat afară de bodyguarzi de la party-ul lui PSG! Reacția sa a venit imediat
GALERIE FOTO A fost dat afară de bodyguarzi de la party-ul lui PSG! Reacția sa a venit imediat
Citește și...
Oficial rus: Exploziile au ca scop destabilizarea situatiei din Rusia
Oficial rus: Exploziile au ca scop destabilizarea situatiei din Rusia

Exploziile au ca scop destabilizarea situatiei din Rusia, care, in prezent, se confrunta cu o amenintare terorista de razboi, a declarat vicepresedintele Comisiei pentru Securitate din cadrul Dumei, Mihail Grisankov, citat de un post de radio.

MAE: Deocamdata, niciun roman printre victimele atentatelor de la Moscova
MAE: Deocamdata, niciun roman printre victimele atentatelor de la Moscova

Ministerul Afacerilor Externe a anuntat, la solicitarea Mediafax, ca potrivit informatiilor existente pana in prezent, nu exista cetateni romani printre victimele atentatelor produse la Moscova.

In jur de 400 de persoane implicate in operatiunile de salvare la Moscova
In jur de 400 de persoane implicate in operatiunile de salvare la Moscova

Operatiunile de interventie si salvare de la locul exploziilor sunt efectuate de echipe de salvare, pompieri si alte servicii operative. In operatiune sunt implicate aproximativ 400 de persoane si 180 de vehicule si echipamente.

Recomandări
Măsuri dure și nepopulare pentru ”însănătoșirea” României. Cum vrea viitorul guvern să facă rost de bani: ”În disperare”
Măsuri dure și nepopulare pentru ”însănătoșirea” României. Cum vrea viitorul guvern să facă rost de bani: ”În disperare”

Suntem tot mai aproape de a avea un nou guvern și este tot mai clar că viitorul premier va fi nevoit să ia măsuri dure, nepopulare. A spus-o luni Ilie Bolojan, cel pe care președintele Nicușor Dan l-ar vrea premier.  

Propaganda rusă cere un atac nuclear asupra Ucrainei. Cum a fost umilit Putin la el acasă, printr-o operațiune ca-n filme
Propaganda rusă cere un atac nuclear asupra Ucrainei. Cum a fost umilit Putin la el acasă, printr-o operațiune ca-n filme

Consecinţele atacului îndrăzneţ al Ucrainei asupra bazelor aeriene din Rusia continuă să se manifeste, Moscova fiind sub presiune să răspundă şi există deja voci în Rusia care spun că acesta este un motiv pentru un atac nuclear asupra Ucrainei.

Salina Praid înghite pământul, fisurile se extind și pe dealurile din apropiere. ”Luăm cu noi doar câteva haine”
Salina Praid înghite pământul, fisurile se extind și pe dealurile din apropiere. ”Luăm cu noi doar câteva haine”

Crește pericolul de la o oră la alta în Harghita. Planșeul vechilor mine de sare a început să slăbească și au apărut mai multe cratere care se surpă sub ochii localnicilor.