PSD și PNL au mai inventat două ministere pentru noul guvern. Ce au anunțat Ciucă și Ciolacu

×
Codul embed a fost copiat

După o criză politică prelungită timp de trei luni și negocieri infinite, liderii politici merg luni la Cotroceni cu o formulă de guvern, în care și-au împărțit ministerele, dar nu s-au decis ce partid va reprezenta premierul.

Totuși ”joi, România va avea un guvern”, au anunțat Marcel Ciolacu și Nicolae Ciucă duminică după-amiază, la capătul ultimei runde de discuții.

După încă o zi de negocieri, liderii politici pare că s-au înțeles, dar nu au anunțat cine este propunerea de premier.

Nicolae Ciucă, premier propus: ”În momentul de față am lucrat toate cele două variante. Atât cu o formulă premier PSD, cât și una PNL. Urmează ca până mâine dimineața să stabilim. Prima variantă e să avem un premier al Partidului Național Liberal, pentru asta suntem aici”.

În scenariul în care premierul va veni din partea PNL, calculele s-au făcut în așa fel încât liberalii să primească 8 ministere, printre care nu se afla însă Secretariatul General al Guvernului și cele două ministere cu bani: Transporturile și Finanțele. Iar PSD primește 10 portofolii.

Citește și
Marcel Ciolacu
Marcel Ciolacu, despre noul Guvern: „Cred că cei care cântăresc acest lucru or să fie colegii mei, luni”

Și daca premierul va fi din partea social-democraților, mai puțin probabil, atunci lista se inversează. În ambele variante, UDMR rămâne cu cele trei ministere pe care le are deja: cel al Dezvoltării, Mediu și Sport. 

Luni, cele trei partide merg la Cotroceni cu propunerea de premier

Pentru a ieși calculele, în urma negocierilor s-au născut și două ministere noi: unul al Antreprenoriatului și Turismului și celălalt al Familiei și Tineretului.

Kelemen Hunor, președinte UDMR: ”Un minister nou se creează în zona economică, mai ales pentru IMM-uri și pentru turism, două sectoare importante, și un minister se creează pe partea socială, familie și tineret. Avem probleme demografice la care trebuie să găsim politici publice eficiente, care dau rezultate pe termen lung”.

Iar comisiile din Parlament și prefecții s-au împărțit în funcție de ponderea parlamentară a fiecărui partid. Mai urmează doar ca PNL și PSD să dea câte un vot intern pentru premier.

Marcel Ciolacu, președinte PSD: ”Prezentăm cele două variante partidelor și vom vedea luni cu ce variantă și cu ce vot ies de la colegii mei. Joi, România va avea un guvern”.

Luni, la prânz, cele trei partide trebuie să meargă la Cotroceni pentru a-i prezenta președintelui o propunere oficială de premier.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Denisa Fazakas a scris doar 6 cuvinte după ce Istvan Kovacs a arbitrat finala Champions League
FOTO Denisa Fazakas a scris doar 6 cuvinte după ce Istvan Kovacs a arbitrat finala Champions League
Citește și...
Kelemen Hunor: Avem structura Guvernului cu două ministere nou-înfiinţate
Kelemen Hunor: Avem structura Guvernului cu două ministere nou-înfiinţate

Guvernul va avea două ministere noi - unul în zona economică, pentru turism şi antreprenoriat, şi unul pe zona socială, pentru familie şi tineret, a declarat, duminică, preşedintele UDMR, Kelemen Hunor.

Marcel Ciolacu, despre noul Guvern: „Cred că cei care cântăresc acest lucru or să fie colegii mei, luni”
Marcel Ciolacu, despre noul Guvern: „Cred că cei care cântăresc acest lucru or să fie colegii mei, luni”

Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, afirmă că în mod cert România va avea un guvern, joi, însă precizează că PSD va decide luni dimineaţă varianta pe care o va susţine, pentru Guvern, la consultările cu preşedintele Klaus Iohannis.

Ţipete în şedinţa în care se negociază noul Guvern. Discuțiile continuă și astăzi
Ţipete în şedinţa în care se negociază noul Guvern. Discuțiile continuă și astăzi

O nouă rundă de negocieri a avut loc sâmbătă între PNL, PSD și UDMR, iar discuțiile vor continua și astăzi.

Recomandări
Autoritățile vor începe evaluarea pagubelor după inundațiile devastatoare. Oamenii au aruncat aproape totul pe geam
Autoritățile vor începe evaluarea pagubelor după inundațiile devastatoare. Oamenii au aruncat aproape totul pe geam

Un cod galben de ploi torențiale a fost emis pentru 16 județe din țară, inclusiv Harghita și Covasna, care au fost deja grav lovite de inundații. În zonele unde apele s-au mai retras, oamenii au reușit să intre în locuințe pentru a constata dezastrul.

Directorul Poștei Române: Angajații vinovați de furtul a 10 milioane de lei vor fi concediați. Nu au respectat protocolul
Directorul Poștei Române: Angajații vinovați de furtul a 10 milioane de lei vor fi concediați. Nu au respectat protocolul

Directorul Poştei Române, Valentin Ştefan, a explicat, duminică, după furtul a 10 milioane de lei din sediul central al Poştei din Timişoara, că procedurile interne prevăd ca la sfârşitul programului toţi banii să fie închişi într-un seif.

Hidrologii au emis Cod Portocaliu de inundații în Brașov și Cod Galben în mai multe județe din centrul și nordul țării
Hidrologii au emis Cod Portocaliu de inundații în Brașov și Cod Galben în mai multe județe din centrul și nordul țării

Hidrologii au emis, duminică, o avertizare Cod Portocaliu de inundaţii pentru judeţul Braşov, valabilă până luni, ora 9.00. Totodată, este în vigoare şi un Cod Galben, până luni la prânz, pentru râuri din mai multe judeţe din centrul şi nordul ţării.