Caravana cu jocuri a ajuns la Iași. Copiii și cei mari s-au distrat și au legat prietenii

×
Codul embed a fost copiat

Este zarvă mare la Iaşi, unde în acest weekend a ajuns Caravana cu jocuri. Vorbim despre un festival pentru toate vârstele, drept urmare copiii s-au distrat şi au legat noi prietenii, iar părinţii n-au stat deoparte.  

Ne uităm în cărticică și vedem cum sunt puși purcelușii și după, dacă apare lupul, trebuie să vedem să îi punem în așa fel încât ei să fie acoperiți”.

Zeci de copii din Iași și-au dat întâlnire la o amplă și captivantă sesiune de joacă. Au participat încantați la numeroase activități menite să le stimuleze imaginația și creativitatea.

Maria: ”Un savant pe care noi trebuie să îl ajutăm să facă niște poțiuni, dar dacă bilele astea scăpa pe jos, o să explodeze și nu avem voie să punem mâna pe ele”.

În timp ce unii au făcut experimente, alții au construit ferme și căsuțe.

Citește și
cos alimente
O familie cu doi copii, în România, are nevoie de cel puțin 8.600 de lei, lunar, pentru a trăi decent

Rareș: ”Se joacă după imagine, trebuie să faci drumul cum explică în imagine”.

Caravana cu jocuri va ajunge la Oradea

Au fost jocuri care au captat imediat și interesul adolescenților.

Adolescentă: ”Trebuie să iei un cub dintr-un colț, îl întorci, depinde dacă ești X sau 0 și îl pui în partea cealaltă”.

Părinții s-au prins și ei în joc.

Mamă: ”Sunt niște jocuri foarte creative, stimulează pe partea intelectuală, le atrage atenția”.

Cei mici și cei mari au putut răsfoi și numeroase cărți de povești și au avut ocazia să urmărească și piese de teatru pentru copii și spectacole de modă.

Valentin Mihai, organizator: ”Este un festival al prieteniei, socializării, jocurilor, distracției și promovăm educația prin joacă, lectură”.

Caravana cu jocuri rămâne la Iași până duminică seară. Următoarea oprire va fi la Oradea.

 

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO A fost dat afară de bodyguarzi de la party-ul lui PSG! Reacția sa a venit imediat
GALERIE FOTO A fost dat afară de bodyguarzi de la party-ul lui PSG! Reacția sa a venit imediat
Citește și...
Cum vorbim cu copiii despre lucruri importante
Cum vorbim cu copiii despre lucruri importante

Nu îi putem feri pe copii de istorie. În Ucraina, milioane de familii au rămas pe drumuri din cauza războiului lui Putin.

O familie cu doi copii, în România, are nevoie de cel puțin 8.600 de lei, lunar, pentru a trăi decent
O familie cu doi copii, în România, are nevoie de cel puțin 8.600 de lei, lunar, pentru a trăi decent

Este tot mai scumpă viața în România. Potrivit unui studiu recent, o familie cu doi copii, are nevoie de cel puțin 8.600 de lei, lunar, pentru a trăi decent.

Guvernul va oferi bani pentru tinerii în grija statului și familiile cu copii în plasament. Anunțul făcut de Gabriela Firea
Guvernul va oferi bani pentru tinerii în grija statului și familiile cu copii în plasament. Anunțul făcut de Gabriela Firea

Ministrul Familiei, Gabriela Firea a anunţat mai multe noutăţi pentru copiii aflaţi în grija statului şi familiile care au în plasament copii.

„Școala trebuie să fie cu fericire și bucurie, nu cu tras de urechi”. Cum luptă doi nemți cu abandonul școlar în Harghita
„Școala trebuie să fie cu fericire și bucurie, nu cu tras de urechi”. Cum luptă doi nemți cu abandonul școlar în Harghita

În țara în care statul demonstrează că nu poate rezolva problema abandonului școlar, asociațiile de voluntari intervin pentru a-i ţine pe copii aproape de carte.

Alertă de scarlatină în Vaslui. Copiii din școli și grădinițe sunt în pericol de infectare
Alertă de scarlatină în Vaslui. Copiii din școli și grădinițe sunt în pericol de infectare

Scarlatina a apărut în grădinițele și școlile din Vaslui. Deocamdată, nu au fost întrunite condițiile legale pentru declararea epidemiei, dar numai la spitalul din Bârlad au fost internați nouă copii infectați cu scarlatină, în numai o săptămână.

Recomandări
Măsuri dure și nepopulare pentru ”însănătoșirea” României. Cum vrea viitorul guvern să facă rost de bani: ”În disperare”
Măsuri dure și nepopulare pentru ”însănătoșirea” României. Cum vrea viitorul guvern să facă rost de bani: ”În disperare”

Suntem tot mai aproape de a avea un nou guvern și este tot mai clar că viitorul premier va fi nevoit să ia măsuri dure, nepopulare. A spus-o luni Ilie Bolojan, cel pe care președintele Nicușor Dan l-ar vrea premier.  

Propaganda rusă cere un atac nuclear asupra Ucrainei. Cum a fost umilit Putin la el acasă, printr-o operațiune ca-n filme
Propaganda rusă cere un atac nuclear asupra Ucrainei. Cum a fost umilit Putin la el acasă, printr-o operațiune ca-n filme

Consecinţele atacului îndrăzneţ al Ucrainei asupra bazelor aeriene din Rusia continuă să se manifeste, Moscova fiind sub presiune să răspundă şi există deja voci în Rusia care spun că acesta este un motiv pentru un atac nuclear asupra Ucrainei.

Salina Praid înghite pământul, fisurile se extind și pe dealurile din apropiere. ”Luăm cu noi doar câteva haine”
Salina Praid înghite pământul, fisurile se extind și pe dealurile din apropiere. ”Luăm cu noi doar câteva haine”

Crește pericolul de la o oră la alta în Harghita. Planșeul vechilor mine de sare a început să slăbească și au apărut mai multe cratere care se surpă sub ochii localnicilor.