Pelerinajul din Iași de Sfânta Parascheva nu va fi anulat. Mitropolia promite măsuri

×
Codul embed a fost copiat

Cel mai mare pelerinaj ortodox din țara noastră va începe mai devreme anul acesta.

Din cauza pandemiei, racla Sfintei Parascheva va fi scoasă la Iași, spre închinare, cu o săptămână înainte de marea sărbătoare, iar credincioșii sunt chemați pe rând să se reculeagă. Trebuie să poarte mască, să păstreze distanța și să părăsească zona catedralei, după ce au trecut pe la moaște.

Procesiunea care strângea anual sute de mii de pelerini în capitala Moldovei a fost anulată. Anul acesta, credincioșii se vor putea închina mai devreme și pe rând la moaștele Sfintei Parascheva, al cărei hram este prăznuit pe 14 octombrie.

Pelerinii trebuie să stea la cel puțin un metru și jumătate unul de altul, să poarte măști și să-și dezinfecteze mâinile.

Constantin Sturzu, purt. de cuv. al Mitropoliei Moldovei și Bucovinei: „Racla cu sfintele moaște va fi scoasă din Catedrala Mitropolitană în data de 8 octombrie și va sta până pe 15 octombrie. Va fi scoasă pe străzile din toate cartierele orașului Iași, pe străzile principale. Hramul de anul acesta are niște particularități și organizarea lui este una extrem de dificilă, probabil cea mai dificilă din întreaga istorie a acestei sărbători."

Citește și
Pelerinaj la Manastirea Nicula
Mii de credincioși au participat la cel mai mare pelerinaj ortodox din Transilvania, la mănăstirea Nicula din Cluj

Inclusiv aghiazma și busuiocul se dau la pachet anul acesta. Unii credincioși au venit și mai devreme, pentru a evita aglomerația.

Femeie: „Știm că atunci, în momentul acela, este foarte aglomerat și să ne putem ruga în liniște. Ne putem îmbolnăvi, știu eu, am zis că e mai bine să păstrăm un pic distanța."

Tânăr: „Personal, cred că voi sta acasă și mă voi ruga în fața icoanelor de pe peretele meu de acasă."

Reporter: „Ați atinge racla, în acele zile, adică ați veni?”

Bărbat: „Fără nicio problemă.”

Reporter: „Nu v-ar fi teamă?”

Bărbat: „Cu toată siguranța, nu aș avea motive."

La respectarea regulilor vor veghea inclusiv medici și voluntari.

Marius Voicescu, purt. de cuv. DSP Iași: „Acest pelerinaj se va desfășura sub măsuri stricte. Purtarea măștii pe gură și pe nas, păstrarea distanțării fizice și igienizarea frecventă a mâinilor."

Anul trecut, peste 300.000 de oameni s-au rugat la moaștele Cuvioasei Parascheva, ocrotitoarea Moldovei.

Articol recomandat de sport.ro
Fotbalistul pe care Gigi Becali voia să-l folosească pentru transferul verii și-a luat o ”bijuterie” de peste 320.000 de euro
Fotbalistul pe care Gigi Becali voia să-l folosească pentru transferul verii și-a luat o ”bijuterie” de peste 320.000 de euro
Citește și...
Pregătiri pentru hramul Sfintei Parascheva, la Iași. Cum se va desfășura pelerinajul
Pregătiri pentru hramul Sfintei Parascheva, la Iași. Cum se va desfășura pelerinajul

Mai e o lună de zile până la pelerinajul Sfintei Parascheva din Iaşi, dar cum anul acesta condiţiile sunt cu totul speciale, preoţii fac deja pregătiri pentru hramul ocrotitoarei Moldovei.

Mii de credincioși au participat la cel mai mare pelerinaj ortodox din Transilvania, la mănăstirea Nicula din Cluj
Mii de credincioși au participat la cel mai mare pelerinaj ortodox din Transilvania, la mănăstirea Nicula din Cluj

De praznicul Adormirii Maicii Domnului, mii de credincioşi, mai puţini însă că în alţi ani, au participat la cel mai mare pelerinaj ortodox din Transilvania, la mănăstirea Nicula din Cluj.

Cel mai mare pelerinaj ortodox din Ardeal, la Nicula. Cum se vor ține slujbele de Sfânta Maria
Cel mai mare pelerinaj ortodox din Ardeal, la Nicula. Cum se vor ține slujbele de Sfânta Maria

De Sfânta Maria, la Mănăstirea Nicula are loc cel mai mare pelerinaj ortodox din Ardeal.

Recomandări
„Școli în construcție, viitor în pauză”. Aglomerarea elevilor, ignorată de autorități. Soluția „orei” de 35 de minute
„Școli în construcție, viitor în pauză”. Aglomerarea elevilor, ignorată de autorități. Soluția „orei” de 35 de minute

Problema aglomerării din școli putea fi rezolvată în multe localități. Unii edili au avut și până acum soluții, dar nu le-au pus în aplicare.

Salina Praid se scufundă și se inundă, iar statul se spală pe mâini și se scuză. Lipsa „atribuțiilor”
Salina Praid se scufundă și se inundă, iar statul se spală pe mâini și se scuză. Lipsa „atribuțiilor”

Salina Praid este pe cale să se prăbușească complet din cauza inundațiilor din ultima perioadă și odată cu ea, întreaga zonă turistică din Harghita.  

Varianta de premier exclusă „aproape în totalitate” în discuțiile pentru formarea Guvernului. Este agreată doar de către PSD
Varianta de premier exclusă „aproape în totalitate” în discuțiile pentru formarea Guvernului. Este agreată doar de către PSD

Președintele României și liderii PSD, PNL, USR și UDMR au stat, vineri, pentru prima dată la aceeași masă și au discutat despre formarea Guvernului.