Generația care în timpul liber face voluntariat. Cei mai mulți aleg să meargă la penitenciar

×
Codul embed a fost copiat

România mai are o speranţă. Tot mai mulţi tineri îşi doresc să facă voluntariat în timpul liber.

S-a văzut acest lucru şi vineri, la un târg găzduit de ''Universitatea Alexandru Ioan Cuza'', din Iaşi, iar cei mai mulţi dintre participanţi au vrut să meargă la penitenciar.

Specialiştii spun că sunt curioşi, caută provocarea, dar şi experienţe care să le ofere lecţii de viaţă. În plus, îşi imaginează că ulterior vor putea să îşi găsească mai uşor o slujbă în domeniul respectiv.

Vineri, pe holurile universităţii, zeci de tineri s-au oprit la standul la care erau reprezentanţii penitenciarului din Iaşi. Au doar zece locuri pentru voluntari însă există peste 50 doritori.

Brăduţ Tropor, comisar şef: "Pot să partcipe la activităţi făcute de ofiţieri specialişti. Locurile sunt puţine, din păcate, având în vedere şi nevoia de siguranţă pe care trebuie să o asigurăm. Le-am spus că va fi o selecţie transparenta".

Citește și
voluntari
România va avea pentru prima dată o școală de voluntariat. Activitatea, considerată experiență profesională

Tinerii entuziaşti pot ajuta inclusiv copii sau vârstnici, însă sunt aşteptaţi şi la asociaţia alcoolicilor anonimi.

Voluntar: "Empatizez şi mă gândesc că dacă aş fi fost în locul lor, mi-aş fi dorit să fie o persoană care să mă ajute"

Reporter: "Chiar dacă e munca neplătită?"

Voluntar: "Da, sigur. E o experienţă bună şi mă gândesc la fericirea lor"

Madalina State, consilier DGASPC Iaşi: "Voluntariatul reprezintă experienţa în activitate pentru cei care desfăşoară voluntariat în domeniul în care fac şi studiile"

Ei de exemplu sunt încântaţi să lucreze cu nişte copilaşi nevăzători. Şi cei de la Crucea Rosie sunt foarte implicaţi. Aici, pe lângă tineri am găsit şi o doamnă în vârstă de 73 de ani.

Conferențiar universitar, Romeo Asiminei, director Departament Sociologie Universitatea Al. I Cuza Iaşi: "Profilul voluntarului de astăzi: voluntarul este tânăr în primul rând, este student, este o persoană care urmăreşte scopuri înalte. Poate că ar fi o discuţie legată de persoanele care trec de vârsta activă, seniorii. care din păcate, o parte dintre ei nu se mai implica în acţiuni sociale"

Cei care vor să fie voluntari trebuie să prezinte un CV şi o adeverinţă medicală. Apoi pe baza unui contract pot stabili toate detaliile legate de orele lucrate şi activităţile desfăşurate.

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO A fost dat afară de bodyguarzi de la party-ul lui PSG! Reacția sa a venit imediat
GALERIE FOTO A fost dat afară de bodyguarzi de la party-ul lui PSG! Reacția sa a venit imediat
Citește și...
17 oameni s-au oferit voluntari pentru a fi infectați cu paraziți care pot provoca moartea
17 oameni s-au oferit voluntari pentru a fi infectați cu paraziți care pot provoca moartea

17 oameni s-au oferit voluntari în cadrul unui studiu medical, unde au fost infectați cu viermi paraziţi care ar provoca o boală mortală numită schistosomiază.

România va avea pentru prima dată o școală de voluntariat. Activitatea, considerată experiență profesională
România va avea pentru prima dată o școală de voluntariat. Activitatea, considerată experiență profesională

România va avea pentru prima dată o școală de voluntariat. Cursurile se adresează, pentru început, liceenilor din București care sunt interesați să afle ce înseamnă voluntariatul și spre ce domeniu se pot îndrepta.

Recomandări
Măsuri dure și nepopulare pentru ”însănătoșirea” României. Cum vrea viitorul guvern să facă rost de bani: ”În disperare”
Măsuri dure și nepopulare pentru ”însănătoșirea” României. Cum vrea viitorul guvern să facă rost de bani: ”În disperare”

Suntem tot mai aproape de a avea un nou guvern și este tot mai clar că viitorul premier va fi nevoit să ia măsuri dure, nepopulare. A spus-o luni Ilie Bolojan, cel pe care președintele Nicușor Dan l-ar vrea premier.  

Propaganda rusă cere un atac nuclear asupra Ucrainei. Cum a fost umilit Putin la el acasă, printr-o operațiune ca-n filme
Propaganda rusă cere un atac nuclear asupra Ucrainei. Cum a fost umilit Putin la el acasă, printr-o operațiune ca-n filme

Consecinţele atacului îndrăzneţ al Ucrainei asupra bazelor aeriene din Rusia continuă să se manifeste, Moscova fiind sub presiune să răspundă şi există deja voci în Rusia care spun că acesta este un motiv pentru un atac nuclear asupra Ucrainei.

Salina Praid înghite pământul, fisurile se extind și pe dealurile din apropiere. ”Luăm cu noi doar câteva haine”
Salina Praid înghite pământul, fisurile se extind și pe dealurile din apropiere. ”Luăm cu noi doar câteva haine”

Crește pericolul de la o oră la alta în Harghita. Planșeul vechilor mine de sare a început să slăbească și au apărut mai multe cratere care se surpă sub ochii localnicilor.