Reacția ucrainencei Olga Harlan după ce a fost descalificată pentru că nu i-a strâns mâna rusoaicei Ana Smirnova

Olga Kharlan
Profimedia

"Noi nu le vom strânge mâna niciodată", a afirmat scrimera ucraineană Olga Harlan, descalificată joi de la Campionatele Mondiale de scrimă de la Milano.

Declarația vine după ce a refuzat să dea mâna cu adversara sa din Rusia, Ana Smirnova, pe care o învinsese, informează AFP, citează Agerpres.

"A fost o zi grea, nervozitatea şi-a spus cuvântul. Problema mea a fost cum voi aborda acel meci contra unei rusoaice, chiar şi în calitatea de sportiv neutru. Deci, m-am gândit mult la asta, mi-am stăpânit emoţiile şi mi-am făcut treaba bine, pentru că am câştigat cu 15-7. Când am părăsit pista, am căzut în genunchi şi am început să plâng. A fost atât de greu pentru noi să-i vedem. Dar a trebuit să concurez şi am făcut-o", a spus ea.

"Cartonaşul negru (sinonim cu descalificarea), nu mă aşteptam la aşa ceva, pentru că tocmai avusesem o discuţie cu preşedintele Federaţiei Internaţionale de Scrimă (Emmanuel Katsiadakis)", a adăugat ea.

Citește și
Gheorghe Hagi
Gheorghe Hagi nu mai este antrenor la Farul Constanța. Înlocuitorul său este o surpriză

"Mesajul meu de astăzi (joi), este că noi, sportivii ucraineni, suntem pregătiţi să-i înfruntăm pe ruşi pe terenurile de sport, dar nu le vom strânge mâna niciodată. Ei nu ne vor forţa niciodată la pace", a adăugat ea.

Scrimera ucraineană Olga Harlan a fost descalificată joi de la Mondialele de la Milano pentru că a refuzat să dea mâna cu rusoaica Anna Smirnova, participantă în calitate de "sportiv individual neutru" la proba feminină de sabie, pe care o învinsese în primul tur al tabloului principal.

Anunţată pe tabloul oficial, descalificarea a fost decisă în urma refuzului lui Harlan de a strânge mâna adversarei sale după victorie, potrivit unei surse apropiate de autorităţile acestui sport. Scrimera ucraineană a devenit joi prima reprezentantă a ţării sale care înfruntă o rusoaică de la invadarea Ucrainei în urmă cu aproape un an şi jumătate, datorită unei schimbări în politica guvernului său.

Un decret al Ministerului Sporturilor din Ucraina interzice sportivilor săi şi delegaţiilor oficiale să participe la competiţii unde figurează ruşi sau belaruşi. Modificat miercuri, decretul face referire doar la "sportivii reprezentând Federaţia Rusă sau Republica Belarus".

Exceptând tenisul, unde jucătorii nu fac parte din delegaţii oficiale, nu au mai existat confruntări pe scena sportivă între reprezentanţi din cele două ţări de la declanşarea invaziei.

"Cei doi scrimeri (...) trebuie să dea mâna cu adversarul de îndată ce este anunţată decizia", precizează regulamentul Federaţiei Internaţionale de Scrimă (FIE), condusă până la izbucnirea conflictului de oligarhul rus Alişer Usmanov, care de atunci s-a retras.

Cvadruplă campioană mondială la sabie, Olga Harlan a dominat-o clar pe Anna Smirnova (15-7) şi a refuzat să o salute sau să-i strângă mâna, fiind susţinută pe toată durata meciului de membrii delegaţiei Ucrainei, care au strigat "Slava Ukraini" ("Glorie Ucrainei").

Pe pistă, Harlan s-a mulţumit cu un salut protocolar adresat arbitrului, evitând să facă la fel cu adversara sa. Ea nu a dat mâna cu aceasta şi şi-a prezentat sabia astfel încât lamele să se ciocnească, un gest care era obişnuit în acest sport la apogeul pandemiei de Covid-19.

În faţa refuzului adversarei sale de a da mâna cu ea, Anna Smirnova a protestat fără succes şi a refuzat să părăsească pista pentru aproape o oră după încheierea meciului.

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO A fost dat afară de bodyguarzi de la party-ul lui PSG! Reacția sa a venit imediat
GALERIE FOTO A fost dat afară de bodyguarzi de la party-ul lui PSG! Reacția sa a venit imediat
Citește și...
Gheorghe Hagi nu mai este antrenor la Farul Constanța. Înlocuitorul său este o surpriză
Gheorghe Hagi nu mai este antrenor la Farul Constanța. Înlocuitorul său este o surpriză

Antrenorul Gheorghe Hagi a renunţat la funcţia de manager tehnic al echipei de fotbal Farul Constanţa, a anunţat fostul internaţional pe site-ul oficial al grupării dobrogene.

Două persoane au murit și sute au fost arestate în Franța după victoria PSG în Liga Campionilor
Două persoane au murit și sute au fost arestate în Franța după victoria PSG în Liga Campionilor

Doi oameni au murit și sute au fost arestați în timpul sărbătorilor zgomotoase după victoria lui PSG în finala Ligii Campionilor. Mașinile au fost incendiate, au fost lansate rachete de semnalizare și artificii, iar erii s-au ciocnit cu poliția.

Violențe în Franța după ce PSG a câștigat Champions League. Doi oameni au murit, peste 550 arestați
Violențe în Franța după ce PSG a câștigat Champions League. Doi oameni au murit, peste 550 arestați

PSG a câştigat Liga Campionilor, iar fanii au sărbătorit pe străzile din Franţa. Însă, manifestările de bucurie nu au fost lipsite de incidente. Au avut loc ciocniri între fani şi forţele de ordine, care au fost nevoite să folosească gaze lacrimogene.

Recomandări
Măsuri dure și nepopulare pentru ”însănătoșirea” României. Cum vrea viitorul guvern să facă rost de bani: ”În disperare”
Măsuri dure și nepopulare pentru ”însănătoșirea” României. Cum vrea viitorul guvern să facă rost de bani: ”În disperare”

Suntem tot mai aproape de a avea un nou guvern și este tot mai clar că viitorul premier va fi nevoit să ia măsuri dure, nepopulare. A spus-o luni Ilie Bolojan, cel pe care președintele Nicușor Dan l-ar vrea premier.  

Propaganda rusă cere un atac nuclear asupra Ucrainei. Cum a fost umilit Putin la el acasă, printr-o operațiune ca-n filme
Propaganda rusă cere un atac nuclear asupra Ucrainei. Cum a fost umilit Putin la el acasă, printr-o operațiune ca-n filme

Consecinţele atacului îndrăzneţ al Ucrainei asupra bazelor aeriene din Rusia continuă să se manifeste, Moscova fiind sub presiune să răspundă şi există deja voci în Rusia care spun că acesta este un motiv pentru un atac nuclear asupra Ucrainei.

Salina Praid înghite pământul, fisurile se extind și pe dealurile din apropiere. ”Luăm cu noi doar câteva haine”
Salina Praid înghite pământul, fisurile se extind și pe dealurile din apropiere. ”Luăm cu noi doar câteva haine”

Crește pericolul de la o oră la alta în Harghita. Planșeul vechilor mine de sare a început să slăbească și au apărut mai multe cratere care se surpă sub ochii localnicilor.