Studiu: Un antiviral existent a obţinut rezultate pozitive în prevenirea răspândirii gripei

Medicamente
Shutterstock

Un medicament antiviral existent a redus semnificativ şi riscul de transmitere a virusului gripal, într-un studiu clinic de fază avansată.

 

Rezultatele ar putea schimba modul în care sunt abordate viitoarele focare de gripă, oferind o strategie dublă de protecţie atât pentru pacient, cât şi pentru membrii familiei.

În cadrul unui studiu clinic internaţional de fază III, condus de epidemiologi de la Universitatea Michigan, cercetătorii au descoperit că baloxavir marboxil (Xofluza) încetineşte semnificativ eliminarea virală, procesul prin care se infectează persoanele apropiate.

Studiul Centerstone a implicat 1.457 de pacienţi pozitivi la gripă, cu vârste între 5 şi 64 de ani, şi 2.681 de membri ai familiei. Pacienţii au primit fie antiviralul, fie un placebo, iar ele acestora au fost monitorizate pentru a detecta transmiterea gripei.

Potrivit rezultatelor, publicate săptămâna aceasta în New England Journal of Medicine - NEJM, o singură doză din acest antiviral scade şansele de transmitere a virusului gripal către membrii familiei cu aproximativ 30%.

Citește și
donald trump
Probleme de sănătate pentru Donald Trump: E obligat să ia medicamente. Ce colesterol și tensiune are președintele SUA

„Rezultatele indică un potenţial ridicat de reducere a incidenţei gripei", a declarat Adam Lauring, coautor al studiului şi şef al Diviziei de Boli Infecţioase din cadrul Facultăţii de Medicină a Universităţii Michigan.

Alte antivirale împotriva gripei necesită istrare zilnică timp de cinci zile, dar acest medicament este istrat într-o singură doză, ceea ce îl recomandă drept o soluţie mai simplă pentru prevenirea şi controlul gripei, notează autorii studiului.

„Constatările vin să justifice utilizarea baloxavirului în practica clinică, întrucât asigură o evoluţie mai scurtă a bolii, cu mai puţine complicaţii, şi limitează posibilitatea de transmitere a infecţiei”, au precizat autorii, citaţi într-un comunicat.

Acest tratament antiviral, capabil să diminueze cantitatea de particule virale eliminate, deschide noi perspective şi în lupta împotriva gripei aviare, spun cercetătorii.

Deşi nu a fost studiat încă pentru gripa aviară la animale, cercetările de laborator au arătat că antiviralul inhibă replicarea acestor tulpini de virus gripal.

Studiul a fost finanţat de grupul farmaceutic elveţian Roche şi susţinut de Centrul pentru Cercetare şi Dezvoltare Biomedicală Avansată (Biomedical Advanced Research and Development Authority), parte a Departamentului pentru Sănătate şi Servicii Umane (Department of Health and Human Services) din Statele Unite.

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO Peformanța reușită de Bernadette Szocs
GALERIE FOTO Peformanța reușită de Bernadette Szocs
Citește și...
Românii ar putea avea nevoie de rețetă de la medic și pentru medicamente banale. Parlamentarii vor să schimbe legea
Românii ar putea avea nevoie de rețetă de la medic și pentru medicamente banale. Parlamentarii vor să schimbe legea

Din dorința de a-i pedepsi mai aspru pe șoferii care consumă droguri, parlamentarii au venit cu o propunere legislativă care îi afectează și pe cei aflați sub tratament.

Probleme de sănătate pentru Donald Trump: E obligat să ia medicamente. Ce colesterol și tensiune are președintele SUA
Probleme de sănătate pentru Donald Trump: E obligat să ia medicamente. Ce colesterol și tensiune are președintele SUA

Donald Trump, cea mai în vârstă persoană care a fost aleasă vreodată președinte al SUA, controlează colesterolul ridicat cu medicamente și are tensiune arterială crescută, dar este „pe deplin în formă”, a declarat medicul de la Casa Albă Sean Barbella.

 

Care sunt medicamentele cel mai des cumpărate de români fără rețetă, după cele pentru răceală și alergii
Care sunt medicamentele cel mai des cumpărate de români fără rețetă, după cele pentru răceală și alergii

După răceli sau alergii, cel mai des ne deranjează problemele gastroenterologice. Cel puțin asta arată topul vânzărilor de medicamente care nu necesită rețetă.

Recomandări
Curtea Constituțională a validat rezultatul alegerilor prezidenţiale. Nicuşor Dan este președintele României
Curtea Constituțională a validat rezultatul alegerilor prezidenţiale. Nicuşor Dan este președintele României

Judecătorii Curții Constituționale au confirmat şi validat, în urmă cu puțin timp, rezultatul alegerilor prezidențiale din 18 mai 2025. Astfel, Nicușor Dan este președintele României.

Spionajul militar al Rusiei a accesat mii de camere de supraveghere din România și din 4 state vecine cu Ucraina. Ce a căutat
Spionajul militar al Rusiei a accesat mii de camere de supraveghere din România și din 4 state vecine cu Ucraina. Ce a căutat

Marea Britanie susține că unitatea GRU (spionajul militar al Rusiei) a accesat camerele din apropierea punctelor de trecere, a instalațiilor militare și a gărilor din principale locații europene.

Ploi torențiale, vijelii și grindină în jumătate de țară. Județele în care ANM a emis cod galben
Ploi torențiale, vijelii și grindină în jumătate de țară. Județele în care ANM a emis cod galben

Meteorologii anunţă că, până luni seară, în cea mai mare parte a ţării se vor semnala ploi torenţiale, însoţite de descărcări electrice şi intensificări ale vântului.